Actualitate Recomandări

”Femeia Europeană 2017”: Camelia Morar

(VIDEO INTERVIU) ”Ne întâlnim cu o altă femeie europeană care va fi premiată în 9 mai la Sala Polivalentă. Camelia Morar este șef serviciu la Direcția Venituri a Primăriei Bistrița, însă nominalizarea ei vine din cu totul alt motiv. Pe lângă munca în administrație, în timpul liber a ales să fie președintele Clubului Young’s Men Bistrița, care se implică în acțiuni umanitare. Este o poveste plină de optimist și bunătate”, spune Doris Moldovan, organizatoarea Galei ”Femeia Europeană”.

”Din simplitatea oamenilor de la țară am luat cu mine în viață generozitatea. Există un destin al fiecăruia. Ce construiesc eu în fiecare zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau să fie ceva durabil. Împreună cu membrii asociației organizăm acțiuni de ajutorare pentru cei cu probleme, vrem să-i sprijinim să depășească un impas. Ponderea femeilor în club este de circa 95%, colegele mele sunt femei puternice”

Evenimentul organizat de Fundația Doris marți 9 mai, ora 17.00, va avea loc la Sala Polivalentă din Bistrița. Actorul Nae Alexandru va prezenta spectacolul alături de Doris Moldovan, iar trupa Holograf va încânta spectatorii. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Aici celelalte interviuri video: Florentina Pop Andreea Ciurea Mirela Petruș Valeria Motogna Axina Ruști Cristina Rusu

2 comentarii

  • O Doamna cu un suflet mare,predispus de a face bine,de a si ajuta semeni,Dumnezeu sa rasplateasca toata aceasta activitate,stiind ca este dupa programul de munca si stim cat ezre de greu.Tot respectul,jos palaria…Constantinescu Marian

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.