Actualitate

Handbal: CSM Bistrița, pe locul 1 după prima etapă

Echipa de handbal feminin CSM Bistrița, finanțată de Consiliul Județean, s-a impus pe teren propriu cu 39-13 (22-7) în meciul cu CSU Oradea din prima etapă a sezonului 2015-2016 în Seria B a Diviziei A, instalându-se în fotoliul de lider grație golaverajului. Obiectivul la final de campionat este promovarea în prima ligă.

Cele mai bune marcatoare ale formației bistrițene au fost Cârstea – 11 goluri, Vezentan – 5, Maior-Pașca, Ciunt – câte 4, Tamaș – 3, Cira, Chirilă, Zegrean, Diniș-Vârtic – câte 2, Szabo, Dorhoi, Bărbos, Andriță – câte 1.

Antrenorul Horațiu Pașca s-a declarat mulțumit de debutul cu o victorie la scor, chiar dacă adversara nu reprezintă o forță și nu a pus mari probleme.

CSM Bistrița ocupă primul loc după prima rundă, în care s-au mai înregistrat următoarele rezultate: CSU Reșița – SC Mureșul Tg. Mureș 30-13, CSU de Vest Timișoara – ACS Avram Iancu Arad 41-19, ACS Sepsi-Sic Sf. Gheorghe – SCM Pitești 32-33. CSM Slatina a stat, iar CSM Cetate Devatrans – Național Brașov se joacă în 12 octombrie.

În etapa a doua, CSM Bistrița va juca în deplasare cu ACS Avram Iancu Arad, miercuri 23 septembrie.

În iulie, Consiliul Județean a alocat 1.000.000 de lei pentru susținerea echipei în Divizia A, cu target unul din locurile 1-2 la finalul campionatului 2015-2016 al Diviziei A. Locul 1 în serie promovează direct în Liga Națională, iar locurile 2 și 3 joacă baraj cu echipe de pe locurile 11 și 12 din Liga Națională.

Foto: arhivă

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.