Municipalitatea a scos la licitație execuția lucrărilor suplimentare apărute ca urmare a revizuirii proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”, aflat în execuție”.
Valoarea estimată a contractului este de 4.090.904,88 lei fătă TVA, iar ofertele se pot depune până în 16 noiembrie.
Cheltuielile din proiect reprezentând lucrări neexecutate până la data de 31.12.2015 vor fi suportate din bugetul municipiului Bistriţa pe anul 2016.
În ședința de luna trecută, Consiliul Local Bistrița a modificat hotărâri mai vechi legate de proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”, deoarece valoarea acestuia a crescut. ”Problema Campusului este una deosebită. Nu vom reuși să finalizăm execuția lucrărilor în acest an, timpul care ne-a mai rămas până la sfârșitul anului este foarte scurt. Sigur, vom face tot ce se poate. Am deschis absolut toate fronturile, cu acordul conducerii școlii, și vom cheltui pe lucrările care se fac tot ce putem cheltui până în 31 decembrie din banii alocați, maximum posibil. Lucrările rămase vor fi finanțate la anul din bugetul local”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
Conform contractului de finanțare semnat în septembrie 2014, costurile stabilite erau de 30.692.100,31 lei, din care 19.918.921,70 lei fonduri nerambursabile și 10.773.178,61 lei contribuția municipalității.
”În timpul implementării proiectului s-au constatat necorelări între cererea de finanțare, partea desenată și devizele de lucrări. De asemenea, datorită faptului că documentația tehnico-economică a fost elaborată și aprobată în anul 2008, a apărut necesitatea de modificare a unor soluții tehnice prevăzute în proiectul tehnic, precum și de corelare cu legislația nou apărută. Ca urmare, s-a procedat la revizuirea proiectului tehnic, care determină modificări în bugetul proiectului”, se arată în raportul municipalității pentru Consiliul Local.
Astfel, au apărut cheltuieli suplimentare pe arhitectură, rezistență-suprastructură, instalații sanitare, electrice și termice, taxe și comisioane, proiectare, dirigenție de șantier. Valoarea lucrărilor suplimentare este de 3.788.334,40 lei, din care suma de 1.808.879,46 lei trebuie suportată din bugetul local. În urma modificărilor, costurile proiectului ajung la 32.500.979,77 lei (7,4 milioane euro), din care din care 20.303.148,52 lei fonduri nerambursabile și 12.603.894,23 lei contribuția municipalității.
Ce presupune obiectivul de investiții: reabilitarea imobilului şcolii gimnaziale, inclusiv mansardare (parţial), reabilitarea cantinei şi internatului, reabilitarea sălii de sport actuale şi transformarea ei în sală de sport polivalentă cu extindere sală de gimnastică, reabilitarea, mansardarea şi refuncţionalizarea imobilului existent în centrul de documentare şi informare, precum şi sistematizare pe verticală.
Executantul lucrărilor stabilite în prima fază este SC MIS Grup SRL.
La CNLR, până la acest proiect s-au realizat lucrările la noul imobil al şcolii primare, parţial la imobilul şcolii gimnaziale şi sistematizarea pe verticală aferentă şcolii primare. Corpul principal face obiectul unui proiect care va fi depus pe noile axe de finanțare.
Foto: arhivă
Sa va fie rusine .De un an o taraganati cu lucrarile, va bateti joc de elevi acestei scoli.Cum sa faca performanta si sa indrageasca scoala cand ei trebuie sa fie in clasa la ora 7 dimineata in clasa iar pauzele sunt de 5 minute.Domnule primar dv la ce ora mergeti la munca dimineata?
Reamintim ca la inceputul lunii septembrie, 2014, cu ocazia unei vizite la Bistrita, Liviu Dragnea la vremea aceea Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi primarul Ovidiu Creţu au semnat, contractul de finanţare pentru realizarea Campusului Şcolar al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”. Dupa semnarea contractului, Liviu Dragnea a atras atenția asupra termenului-limită, care trebuie respectat în acest caz: ”Am semnat un contract de finanţare, o parte dintr-un program ambiţios al Guvernului de investiţii masive în educaţie. Vreau să vă atenţionez, domnule primar şi domnule director, că acest contract are termen de finalizare 15 luni, vă atenţionez că după decembrie 2015 nicio factură nu mai poate fi trimisă la Bruxelles şi vreau să fiţi atenţi, dar şi constructorul, ca termenul să fie respectat şi calitatea lucrărilor să fie ireproşabilă. Vom monitoriza calitatea lucrărilor”.
Prin urmare, în cazul în care proiectul nu va fi realizat până la finalul anului, cheltuielile reprezentând lucrări neexecutate până la data susmenţionată vor fi suportate din bugetul Municipiului Bistriţa pe anul 2016. Cine este raspunzator?
NIMENI.
asta e
Ce sa-i faci.
Daca tot ii scormoneala, cu un drum ar merita o discutie cu Parohia Evanghelica, pentru a initia un studiu, si un parteneriat profitabil pt. Parohie, privind amenajarea unei parcari subterane pe terenul de fotbal al liceului. Spatiu este generos, fara sa se desfinteze parcuri, copaci etc. Se va putea reamenaja la suprafata stadionul cu gazon sintetic, Intrarile si iesirile se pot face usor din B-dul Decebal. Parohia ar castiga multi bani pe termen lung. Investitia ar fi mult mai buna pt. toti, decat partia de schi nefezabila la 400m altitudine.