Comuna Feldru are în proprietate zece munţi primiţi de grănicerii din zonă încă de pe vremea Împărătesei Maria Terezia. Este vorba, în total, de 1363 de hectare de păşune pe care pasc turmele celor circa 80 de ciobani din comună. Câtă vreme nu s-au dat bani de la APIA pentru întreţinerea păşunilor, a fost pace şi linişte. Munţii au fost utilizaţi, prin rotaţie, de ciobani pentru că nu toţi au păşuni bune şi accesibile. De când cu miliardele venite pe filieră europeană a început şi dihonia. Ciobanii, organizaţi până de curând într-o singură asociaţie, s-au „rupt” în cinci asociaţii.
Întrucât luna aceasta se încheie vechiul contract de concesiune cu Primăria Feldru, oierii cu turme mari sunt gata să liciteze pentru munţi şi chiar să plătească o redevenţă de 300 de lei/ha, spune primarul PNL Grigore Ţiolan, care susţine că asociaţiile au apreciat suma drept una rezonabilă din moment ce, de la APIA, primesc de cinci ori mai mulţi bani pentru aceeaşi suprafaţă. Toate bune şi frumoase până la votarea caietului de sarcini în Consiliul Local unde PNL nu are majoritate de două treimi şi întâmpină dificultăţi atunci când e vorba de probleme de patrimoniu. Aşa s-a întâmplat şi în cazul concesionării păşunilor unde PSD, în frunte cu liderul organizaţiei locale, Ştefan Sângeorzan a votat împotrivă pe motiv că ciobanii cu turme mai mici nu vor avea unde merge cu oile la păscut, dar mai ales pentru că Primăria Feldru vrea să concesioneze de data aceasta păşunile pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani.
„Noi am spus că nu suntem de acord până nu e consultată populaţia pentru că e vorba de domeniul public şi ne vom trezi că merg în munţi doar cei care au peste 500 de oi, iar cei cu 50 de oi şi cu 30 nu vor mai putea păşuna. Avem cinci asociaţii în comună care au preşedinţi şefi de stână. Unul este cumnatul viceprimarului Iacob Sângeorzan care a fost propus şi preşedintele comisiei de licitaţie numai că i-am atras atenţia că e incompatibilitate, aşa că l-au schimbat. Mai sunt încă patru persoane agreate de conducerea Primăriei Feldru. La ultima şedinţă de Consiliu Local (de marţi seara –n.r.), unul dintre proprietarii de oi care se opune modului în care Primăria Feldru vrea să organizeze păşunatul a participat la şedinţă însoţit de un avocat. Acesta din urmă ar fi arătat că nu este întocmit corect caietul de sarvini în vedere organizării licitaţiei şi nu e posibil să poată participa la licitaţie doar acele asociaţii sau persoane fizice care au un număr suficient de mare de oi ca să acopere un munte. Avocatul ar mai explicat că OUG 34 arată că aceste contracte de închiriere a păşunilor se fac pe un an şi se renegociază anual. S-a creat un scandal, a venit poliţia ca să liniştească spiritele”, a declarat pentru Timp Online fostul primar al comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan.
Potrivit acestuia, toată lupta care se dă în Consiliul Local este „pentru cei 1,8 milioane de lei care vor veni sub formă de subvenţii de la APIA”.
„Din această sumă, Primăria Feldru a calculat ca 600.000 de lei bani pe care asociaţiile să-i vireze la bugetul local, adică 300 de lei/hectar.E foarte mult şi nu se pot plăti din bani europeni de la APIA. Banii respectivi se dau pentru păşuni şi bunăstarea animalelor, nu ca să se facă spectacole sau ne facem uliţe sau altceva. Fiindcă toată treaba se învârte în jurul acestor bani, grupul consilierilor PSD din Feldru cere celor abilitaţi să facă un control. Poate că DNA e ocupat cu lucruri mai importante, dar mai sunt şi alte instituţii care să verifice ce s-a făcut cu banii daţi ca subvenţie pentru munţi. În anii trecuţi nu s-a făcut cum trebuie curat, banii s-au împărţit între ei. Preşedinte la comisia de recepţie a fost viceprimarul Iacob Sângeorzan, iar fratele lui şi cumnatul lui au fost beneficiari. E un conflict clar de interese pe care legea îl pedepseşte”, a spus Ştefan Sângeorzan.
Sângeorzan a mai spus că PSD se opune concesionării pe 7 ani a munţilor fiindcă unii dintre ciobani vor fi favorizaţi, iar alţii vor avea de suferit. „Munţii sunt diferiţi la noi. Unii sunt mai mari, mai aşezaţi, e mai bine de mers cu oile, accesul la ei e mai uşor. La alţii e mai greu. De când e lumea şi pământul s-a mers prin rotaţie. Să aibă fiecare, pe rând, câte un munte bun. Ei acum, dacă se iau pe şapte ani de zile munţii, trei-patru ciobani vor sta şapte ani în cei mai buni munţi, iar ceilalţi nu o să aibă unde păşuna. Noi vrem să consultăm populaţia prin vot fiindcă nu ni se pare normal ca cei care vor avea oi peste un an sau doi să nu aibă unde păşuna. Niciodată nu s-a dat unei singure persoane pe şapte ani un munte. Noi vrem să se păstreze tradiţia şi să se facă o singură asociaţie în comună ca să poată beneficia de păşune şi cel cu 500 de oi, şi cel cu cinci oi. Am mai cerut să se prevadă în caietul de sarcini să nu poată participa la licitaţie oieri din alte localităţi. Ei au avut altă părere, noi alta”, a adăugat Ştefan Sângeorzan.
Întrucât nu s-a ajuns la nicio concluzie, consilierii PSD au decis să organizeze duminică o consultare publică în sala de nunţi din comună. Cetăţenii care vor participa trebuie să bifeze dacă sunt sau nu de acord cu închirierea munţilor pe şapte ani sau nu.
„Dacă un singur vot va fi în plus, şi noi cei de la PSD vom vota în favoarea licitaţiei. După ce se încheie voturile şi sunt numărate, să se convoace şedinţa Consiliului Local, iar dacă majoritatea, cu un singur om din comună e de acord, şi noi vom vota ca atare. Nu vrem să ni se reproşeze că am votat împotriva intereselor oamenilor. Să decidă ei, prin vot, cum vor să votăm”, a mai spus Ştefan Sângeorzan.
Contactat în legătură cu acest subiect, primarul din Feldru, Grigore Ţiolan, a spus că Legea pajiştilor este cea care prevede că se încheie contracte pe o perioadă între şapte şi zece ani.
„Nu mai pot fi încheiate contracte pe un an fiindcă ar fi o încălcare a legii. Fiecare cetăţean din Feldru care are oi e înscris în una din asociaţii. Pot participa la licitaţie şi persoanele fizice cu condiţia să aibă numărul de oi cu care să acopere suprafaţa de păşune de pe muntele respectiv că avem zece munţi. Din păcate, dacă nu rezolvăm problema concesiunii, ciobanii nu vor putea depune în această primăvară cereri pentru subvenţia pe suprafaţă la APIA în lipsa unui document oficial prin care să demonstreze că utilizează acea păşune. APIA nu le va lua în considerare cererile. Nu ştiu ce vrea să mai facă PSD. Noi am avut deja adunare populară, dar nu adunarea populară stabileşte dacă închiriezi sau nu munţii, ci legea. Vă daţi seama că, dacă vii cu nişte poveşti populiste, lumea va zice să nu se închirieze, dar nu se poate. Legea te obligă. Asociaţiile de oieri au fost de acord cu participarea la licitaţie şi cu suma de 300 de lei cu care am pornit noi la licitaţie. Ei iau subvenţie între 1300 şi 1500 de lei hectar. Am avut şi două întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de oieri şi ei au fost de acord cu treaba aceasta. Din punctul meu de vedere, nu are nicio valoare nicio altă consultare publică. Se vor duce acolo oameni mobilizaţi care au mai puţine oi care vor spune că nu le convine, dar legea nu e opţională. Trebuie respectată pentru că e lege. Dacă nu închiriem munţii aceştia, ciobanii se vor duce cu turmele abuziv şi vor pierde subvenţia. În plus, vom pierde şi noi nişte bani pe care i-am fi putut obţine la bugetul local”, a declarat el.
Potrivit Legii pajiştilor, promulgată anul trecut de Preşedintele României, modul de gestionare al pajiştilor se stabileşte prin amenajamente pastorale. Consiliile locale au obligaţia să elaboreze amenajamentul pastoral, valabil pentru toate pajiştile aflate pe unitatea administrativ-teritorială în cauză. Folosirea şi exploatarea pajiştilor se fac cu respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Pentru punerea în valoarea a pajiştilor aflate în domeniul public al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor, şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în R.N.E., încheie contracte de concesiune/închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani.
Concesiunea/închirierea pajiştilor permanente aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor se face cu respectarea dreptului de preferinţă al asociaţiilor patrimoniale ale membrilor colectivităţii locale, proprietari de animale înscrise în RNE.
Cristiana Sabău
Mare grija la diferenta dintre pasunile alpine si zonele unde s-a defrisat cu nerusinare si unde speram sa mai avem paduri pe viitor. Daca se pasuneaza acele zone este imposibil o reimpadurire in mod natural.
Dl Stefan este greu pe linga puterea locala din Fledru.
Spune mai gigi sa inteleaga toata lumea .Este greu fara CIOLAN.Sa nu credeti ca facem aluzie primarul Tiolan el este la carma acum.Alti sint in opozitie adica fara CIOLAN.
PSD-sti cer sa se faca un control deoarece ei stiu ce au avut pe mina anii trecuti si acum au ramas doar cu ciontu.Ce sa faci se mai rotesc vremurile si oamenii.
Alo dna anchetati președinții de asociații din feldru si nepos,miliarde tocate si lucrări in pasune nule…
hai sictir pesedeilor,nu mai sunteti la ciolan si va roadea foame,buftea deja s-a saturat de colectat gunoaie,e nostalgic dupa jiltul din primarie
f bine,sa cheme domnul Stefan Sangeorzan DNA-ul si sa ancheteze cheltuirea miliardelor din ACO Feldru si ACO Nepos,il asigur ca are sprijiin popular majoritar!
Cer scuze,dar sincer,nu va credeam asa de prosti si rautaciosi pe cei din Feldru.Daca cineva vrea sa va apere interesele ,voi sa atacati acele persoane.Atunci duceti-va la cules capsuni si la spalat pe fund spanioli si italieni si lasa-ti primarul si vicele sa va fure ca asta meritati.
O sa vedem duminica cind se va vota,citi vor fi de acord ca doar cei 5 ,,smecheri”adica Ani Ioan(cumnatul vicelui) Stefan Svint (cuscrul) primarului ,Pavelea Grigore,Pavelea Gavrila si Vasile Neamt sa fie stapini 7 ani ,fiecare pe cite 2 munti ,sa incseze fiecare cite 3 miliarde pe an de la APIA iar celalti sa-si vinda oile ca nu au unde pasuna.Necazul primarului este ca deja a luat,,cascavalul”,fiecare sef de asociatie a cotizat cu cite 100 milioane promitind ca rezolva problema si va plati 2 consilieri de la PSD sa aiba doua treimi,dar,,fraierii”n-au pus botul.Returneaza cascavalul primare si vice ca altfel il mincati impreuna cu Udrea.
Daca nu era badea stefan svinti nu se facea savane pe munti si nu se dadea malai dupa oi si bani..vechea asociatie impartea toti bani intre ie cum o facea cu buftea
pt.dreptatea stefan zvinti a facut facturi saivanele lea facut omeni,unde ati vazut tarla si saivan in valoare de 110000 roni adica un miliard o suta milioane vechi,sau consumat 300 kg cuie si 15 mc lemn din munte la adus acasa la stefan zvinti trageti concluzia
Pt.ion dar vechea asociatia nu a facut nici saivane si nici nu a dat malai dupa oi si nici bani la ciobani..au inpartit ie toti bani
vorbeste tot acel care o furat comuna cat o fost primar si o furatu si o vandut padurile si tot acela este cu gura mare in funte cu consilieri lui …acuma este un Sfant si o angajat toata familia la gunoaie si pretinde sa mearga oameni acasa la el sa isi plateasca gunoaiele dar nevasat lui este nevoita sa mearga ea sa adune bani de la oameni ….buftea a mers pe munte acuma 4 ani si o chefuit 3 zile pe munte si o luat 700 milioane ….vei fi huduit mai tare ca Duminica tu si consilieri tai de rahat ….Pavel Tabrea pretinde sa comande comuna si pe el il comanda sotia lui …si consilierul Pauci Ioan a luat ij grija o femeie paralizata si nici nu merge la ea sa o ingrijeaza ingheta in casa de frig si el cauta numai sa ii gastice averea si este dataor in Euro si el se crede un Sfant …cum sa fi condus de asemenra consilieri ….Cu toata stema sunteti niste gunoaie !