Cultură

Sesiune de lectură în aer liber, cu gândul la o bibliotecă modernă

Echipa Clubului Studenţilor Liberali Bistriţa-Năsăud solicită autorităţilor locale să facă o bibliotecă modernă, cu săli de proiecţie şi audiţie, cu cărţi în format electronic, spaţii expoziţionale şi săli de lectură tematice.

”Constatând cu bucurie că oraşul nostru devine tot mai atent la nevoile specifice vieţii studenţeşti (avem un festival, vom avea probabil şi un monument) am dorit ca astăzi să atragem atenţia asupra necesităţii unei biblioteci judeţene şi/sau municipale pe măsură.

Din acest motiv am organizat o sesiune de lectură în aer liber pe strada Alexandru Odobescu, nr. 11, în faţa fostului sediu al BNR. Noi găsim că în acest moment, această clădire ar fi cea mai potrivită şi cea mai la îndemână pentru un astfel de obiectiv”, spun tinerii liberali, care şi-ar dori ca locaţia menţionată să fie transformat într-o bibliotecă adevărată.

”Cunoaştem situaţia actualei biblioteci judeţene care trebuie evacuată în cel mai scurt timp şi care, oricum este departe de ceea ce în ziua de astăzi se numeşte ,,bibliotecă’’. În viziunea noastră o bibliotecă trebuie să devină un centru cultural cu săli de proiecţie şi audiţie, cu cărţi în format electronic, spaţii expoziţionale şi săli de lectură tematice şi mai mult, un spaţiu de socializare general.

Constatând evoluţia pozitivă a vieţii comunitare din oraşul nostru, îndrăznim să facem un apel la solidaritate instituţională, astfel încât locaţia indicată de noi să poată deveni bibliotecă – centru cultural. Convinşi fiind, că aspectele juridice şi administrative pot fi soluţionate în termen de câteva luni, cerem autorităţilor locale şi mai ales judeţene o reacţie promptă pentru soluţionarea rapidă şi onorabilă a acestei probleme evidente. Ne-am dori ca acţiunea noastră de astăzi să fie doar un prilej de a chema toţi consumatorii de lectură să ia atitudine faţă de o nevoie comună”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.