Actualitate

Bistrița s-a înfrățit cu Wiehl

FOTO Primarii din Bistrița și Wiehl (Germania), Ovidiu Crețu respectiv Werner Becker-Blonigen, care va ieși din viața publică după 36 de ani în funcția de edil șef, au semnat Înțelegerea de cooperare între cele două orașe. Wiehl a devenit astfel al şaptelea oraş înfrăţit cu Bistriţa, după ce anul trecut orașul nostru s-a înfrățit cu Wels (Austria).

Primarii celor două orașe și-au făcut cadou plachete care să le amintească de acest moment. O plachetă specială a primit și președintele Asociației de Parteneriat Wiehl – Bistrița, Hans Franchy.

”Înfrățirea dintre Bistrița și Wiehl vine ca un lucru extrem de firesc, vine de la sine. Trebuia să se realizeze mai demult, însă pe undeva mă bucur că se realizează acum, deoarece am onoarea să fiu primarul care semnează carta de cooperare. Bistrița și Wiehl seamănă din multe puncte de vedere. Majoritatea sașilor care au plecat din Bistrița trăiesc în Germania și Austria, mulți dintre ei la Wiehl, ei sunt puntea de legătură dintre cele două orașe. Trăiască fraternitatea Bistrița – Wiehl!”Ovidiu Crețu

”Colaborarea frățească a început acum zece ani. Sașii transilvăneni care trăiesc în Wiehl nu au uitat vechea lor patrie și au creat o punte de legătură între cele două orașe, deschizând poarta spre înfrățirea dintre Wiehl și Bistrița. Suntem fericiți să găsim prieteni aici, deschidem o pagină comună spre dezvoltare și cooperare. Trăiască frăția între Wiehl și Bistrița!” – Werner Becker-Blonigen

1 infratire bistrita wiehl 2 infratire bistrita wiehl 3 infratire bistrita wiehl 4 infratire bistrita wiehl 5 infratire bistrita wiehl 6 infratire bistrita wiehl 7 infratire bistrita wiehl 8 infratire bistrita wiehl

În Wiehl locuiesc numeroşi etnici germani proveniţi din zona Bistriţei. La realizarea relaţiilor de prietenie dintre administraţia oraşului Bistriţa şi cea din Wiehl au contribuit în mod esenţial saşii plecaţi din Bistriţa şi împrejurimi, stabiliţi în Wiehl şi în multe localităţi din zonă, în special prin intermediul Asociaţiei saşilor bistriţeni şi a celor originari din zona Bistriţei (HOG Bistritz-Nösen) şi a Asociaţiei de prietenie germană-săsească-română Wiehl-Bistriţa e.V., care au solicitat înfrăţirea dintre cele două oraşe. În aprilie 2013, Consiliul Local Bistriţa a aprobat continuarea demersurilor în vederea stabilirii unor relaţii de parteneriat, precum şi pregătirea unui protocol de colaborare, iar în 28 mai 2015 CL a dat undă verde înfrățirii.

Cele două părți vor coopera: pentru stimularea dezvoltării, activităţilor economice şi schimburilor de experienţă în domenii de interes comun, la nivel local, potrivit competenţelor de care dispun şi în conformitate cu legislaţiile în vigoare în statele lor; efectuarea de vizite între locuitorii celor două oraşe pentru cunoaşterea culturii şi tradiţiilor locale, şi punerea în valoare a patrimoniului etnografic specific celor două comunităţi; pentru a creea un mecanism de consultări periodice între autorităţile locale şi locuitorii celor două oraşe pentru identificarea celor mai bune soluţii la problemele care ar putea să afecteze activităţile economice şi sociale din cadrul celor două comunităţi; în vederea respectării principiilor bunelor practici de parteneriat la pregătirea şi realizarea iniţiativelor comune, la realizarea proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru stimularea dezvoltării socio-economice a ambelor oraşe; acordarea de sprijin reciproc între instituţiile de cultură, de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale din cele două oraşe pentru a beneficia de susţinerea financiară a Uniunii Europene în cazul realizării unor proiecte comune; în vederea susţinerii conlucrării şi iniţierii de contacte economice între agenţii economici din cele două oraşe; pentru stabilirea de realţii durabile între organizaţiile şi persoanele fizice şi juridice din cele două oraşe care îşi desfăşoară activitatea în domeniul turismului; în vederea organizării de diferite evenimente, care să pună în valoare parteneriatul dintre Bistriţa şi Wiehl; pentru a participa la aplicarea prevederilor prezentei Înţelegeri de cooperare prin organizarea de întâlniri ale delegaţiilor conduse de primarii celor două oraşe sau de către alţi reprezentanţi desemnaţi de către aceştia în scopul efectuării bilanţului cooperării şi stabilirii modalităţilor de cooperare în viitor.

În 30 septembrie 2014, primarii Ovidiu Creţu şi Werner Becker-Blonigen au semnat în Germania o declaraţie de intenţie în care şi-au exprimat dorinţa de colaborare reciprocă, de consolidare durabilă a relaţiilor dintre cele două administraţii locale, de aprofundare a schimburilor între cetăţenii celor două oraşe în special în domeniile: educaţiei şi culturii, sportului şi turismului, social şi economic.

Wiehl (Germania) este al şaptelea oraş înfrăţit cu Bistriţa, după Besancon (Franţa), Zielona Gora (Polonia), Columbus (SUA), Herzogenrath (Germania), L’Aquila (Italia) şi Wels (Austria). Bistriţa are relaţii de colaborare cu oraşele Cottbus (Germania), Montreuil (Franţa), Forshaga (Suedia), Edinburgh (Marea Britanie), Montecatini-Terme (Italia) şi Kerkrade (Olanda).

4 comentarii

  • Bistrita n-are niciun avantaj din aceste infratiri
    dar neprimarul cretu se alege cu excursii si vacante pe bani publici in strainatate.
    Rusine!

  • Cretu se imbratiseaza si da diplome la toti SASALAII. Daca asta -i sopteste la ureche sa taie toti copacii din oras, ca Bistrita sa semene cu VIENA, a doua zi pun pariu ca suna drujbele. Asa este si proiectul de asa zisa modernizare din PIATA CENTRALA care va betona zona. Se pare ca este comandat din afara.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.