ACTUALIZARE Instituția Prefectului, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură, Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal, împreună cu Garnizoana Bistriţa, organizează în 1 și 2 decembrie activităţi aniversare dedicate Zilei Naționale a României.
Joi 1 decembrie, evenimentele de la Bistrița debutează la ora 9.00 cu un ceremonial militar-religios la statuia poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală: acordarea onorului militar, salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios. Va fi depusă o coroană de flori din partea tuturor instituțiilor participante.
La ora 9.30 are loc o paradă militară de amploare pe traseul str. Gheorghe Șincai – str. Dornei: defilarea personalului şi tehnicii din cadrul unităţilor Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Inspectoratelor Județene de Poliție, de Jandarmi, pentru Situaţii de Urgenţă, Penitenciarului Bistriţa, Direcţiei Judeţene de Informaţii, Poliţiei Locale Bistriţa, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Crucii Roşii, Colegiilor Naţionale din Bistriţa şi Cercetaşilor României.
În aceeași zi, de la ora 17.00, la Palatul Culturii este programat un spectacol folcloric susținut de Ansamblurile ”Cununa de pe Someș” și ”Dor Românesc” cu soliștii lor. Tot de la ora 17.00, în Piața Petru Rareș se aprinde iluminatul festiv de sărbători.
Vineri 2 decembrie, de la ora 17.00, la Palatul Culturii va avea loc un concert simfonic susținut de Filarmonica Națională „Sergei Lunchevici” Chișinău (Republica Moldova): ”Muzică clasică vs. Muzică de film”. Solist: Marin Gheras, nai. Prim-dirijor și director artistic: Mihail Agafița. În program, creații de: G. Enescu, G. Rossini, E. Doga, J. Brahms, A. Dvorak, A. Piazzolla, A. Haciaturian, H. Zimmer, Kl. Badelt, A. Marquez, B. Dubosarschi.
La Năsăud, de 1 Decembrie, la ora 10.00 se pleacă din fața Primăriei, în acordurile Fanfarei din comuna Telciu, instructor Ioan Mureșan. La Monumentul Eroilor din Parcul Central se va intona Imnul României, va avea loc un Te Deum și se vor depune coroane de flori din partea instituțiilor, grupurilor parlamentare, școlilor năsăudene, partidelor politice, veteranilor de război, etc.
Urmează un moment artistic: cântece patriotice susținute de Grupul vocal al Ansamblului „Someșana” al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud – coregraf muzical Liviuța Istrate și de solista de muzică populară Oana Matei.
Organizatorii vor oferi sarmale și vin participanților la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, anunță Primăria Năsăud.
La Sîngeorz-Băi, de la ora 13.00, are loc simpozionul ”Mărturie și jertfă sîngeorzană” (Megapark). Va fi sfințită piatra de temelie a Monumentului Eroilor, dr. Dorrin Dologa va vorbi despre ”Eroii sîngeorzeni din Primul Război Mondial”, teologul Alexandru Dărăban va aborda tema ”Sîngeorzenii și Marea Unire”, iar evenimentul se va încheia cu un moment artistic.
Ziua Naţională a României a fost între 1866 şi 1947 în data de 10 mai, între 1948 şi 1989 – în 23 august, iar din 1990 este în 1 decembrie. În 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o ”Rezoluţiune” care consfinţea unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul (cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.
Foto: arhivă 2015
Bă, dar altceva nu mai stim? Tot parada militara de hârburi, muzica pseudo-populara si mancare la cazan. Asta nu e ziua mea; e ziua unor oameni ignoranti lipsiti de imaginatie.
Nu am auzit de un proiect mai bun de sărbătorire a Zilei naťionale, pe care „panica” să-l înainteze spre dezbatere. Tu ai auzit?
mars in spania la capsuni
O tara de fansula la caserola da pesedeaua? Si un jinuc cert, desigur.
Se vede că eşti ASISTAT SOCIAL!
In prezent la Bistrita nimic nu mai aminteste de Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Asa se explica faptul ca de ziua nationala a Romaniei , inainte de parada militara este anuntat un un ceremonial militar-religios la statuia poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală, un loc fara nici o legatura cu evenimentul Marii Uniri.
Si asta, pentru ca in Piata Unirii din Bistrita care este locul cu cele mai profunde legaturi cu Marea Unire de la 1 Decembrie, 1918, totul a fost falsificat. De exemplu, pe unul din stalpii de la intrarea in biserica din Piata Unirii, sta scris: BISERICA ORTODOXA „COROANA” sec. al XIII-lea (1270-1280) CEL MAI VECHI MONUMENT AL BISTRITEI, ca si cum de la inceput biserica respectiva ar fi fost ortodoxa. Nimic mai fals, pentru ca ca in 1893, Biserica de la Coroana (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini avand in vedere ca la acea vreme romanii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. Biserica Greco-Catolica a avut un rol esential in emanciparea si realizarea unitatii nationale a romanilor. Insusi marele istoric Nicolae Iorga a spus că toată diplomaţia României de 100 de ani nu a făcut atâta pentru a fi europeni, cât a făcut Biserica Greco-Catolică. Asadar, Biserica de la Coroana a jucat un rol esential in devenirea romaneasca a Bistritei, fiind martora activa la evenimente importante de traire si simtire ramaneasca, culminand cu Marea Unire de la 1918. De aici a plecat spre Alba Iulia delegatia romaneasca participanta la Marea Adunare Nationala convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, dupa ce “Credentialele” fusesera sfintite in Biserica Romana Unita din Bistrita. De altfel numele de Piata Unirii se trage de la Marea Unire din 1918 si nu are nimic in comun cu Mica Unire, chiar daca un primar incult a mutat aici bustul lui Cuza de la IJP, creind o confuzie publica legata de numele pietei. Si totusi, in urma cu ceva timp a fost anuntat un concurs de soluții pentru un grup statuar reprezentativ în Piața Unirii din Bistrita, insa lucrurile nu s-au schimbat desi au mai ramas numai 2 ani pana la centenarul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918.
Vezi: http://www.timponline.ro/primaria-vrea-concurs-de-solutii-pentru-un-grup-statuar-in-piata-unirii/
Papa să vă aibă-n pază!
oARE PRINDEM CURSA SPRE nASAUD SA MANCAM SI ACOLO NISTE GALUSTE. lA bISTRITA ESTE FASULA DA LA nASAUD DAU SI JIN .
Domnule Tudor, ai dreptate nimeni nu mai pomeneste nimic. AVRAM LA PARADA , mare rusine, la ce sa te mai uiti?? Pacat, ma doare sufletul, voi merge acasa . Romania te iubim.