Actualitate

10 mai, zi de sărbătoare naţională. A doua duminică din mai, Ziua Costumului Tradiţional

Camera Deputaţilor a decis ca data de 10 mai, care a fost Ziua Naţională a României din 1866 până în 1947, să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice - începutul domniei lui Carol I (1866), Independenţa de stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881).

Cu prilejul sărbătoririi acestei zile, autorităţile organizează diferite manifestări. 10 mai nu va fi însă zi liberă.

Până în acest an, Cluburile Monarhiştilor au organizat în 10 mai, de Ziua Regalităţii, diverse evenimente.

La data de 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. Carol a păstrat această titulatură până în 1881.

În 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul  de Independenţă din 1877-1878 a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate de Carol.

În martie 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar la data de 10 mai 1881, Principele Carol a fost încoronat rege al României.

Ziua de 10 mai a fost Ziua Naţională a României între 1866 şi 1947.

Totodată, Camera Deputaţilor a decis ca a doua duminică din luna mai să fie Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România.

Deputatul PSD Doina Pană a susţinut acest proiect de la tribuna Parlamentului, îmbrăcată cu ie şi vestă.

În această zi în urmează să fie organizate manifestări cultural artistice, prin care să se promoveze valoarea portului popular românesc din toate zonele dar şi pe cel al minorităţilor naţionale. Se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional. Legea mai prevede că în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică – sau disciplinele echivalente – vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în conturarea şi păstrarea identităţii naţionale etnice.

4 comentarii

  • In sfarsit a sosit si acest moment mult asteptat … Toata lumea trebuie sa cunoasca semnificatia zilei de 10 Mai ! Traiasca Monarhia constitutionala romaneasca ! Identitate, traditie, continuitate, onoare, disciplina, excelenta. Onorandu-ne istoria impunem respect fata de noi ca si cetateni si fata de noi, ca popor!

  • 10 mai 1866 – inscaunarea domnitorului Carol I;
    9 MAI 1877 – proclamarea Independentei de Stat a Romaniei in Parlament, care era organul abilitat sa ia o hotarare referitoare la destinele tarii; practic nu era o lege care sa fie promulgata de domnitor, ci realizarea unui ideal national;
    15 martie 1881- proclamarea Regatului;
    In 10 mai s-a realizat o LICENTA ISTORICA, determinata de necesitatea politica de a-l omagia pe Carol I, devenit primul rege al Romaniei moderne.
    NU-I DEZINFORMATI SI NU-I MANIPULATI PE ROMANI, DOMNILOR! CU CE SCOP O FACETI?

    • @venera…Ai gresit! este 10 Mai ci nu 9 Mai…Pe 10 mai a fost promulgata independenta de regele CArol I. ( mai este sarbatoarea comunista, in 1921 la 9 mai s-a infintat PCR-ul

  • Doamna Venera, un comentariu foarte documentat si din suflet! Va asteptam cu drag, sa participati la toate evenimentele noastre .Primul , marti, intalnirea cu istoricul Marius Oprea la libraria Aletheia, ora 17. Cu stima, M N Pop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.