Actualitate

11 noi cazuri de Covid-19 confirmate în Bistrița-Năsăud. Sancțiuni pentru nerespectarea carantinei

Până miercuri, 2 septembrie, la nivel național au fost confirmate 89.891 de cazuri de Covid-19. Față de ultima raportare au fost înregistrate 1.298 de cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 675 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 38.701 pacienți au fost declarați vindecați și 11.392 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 3.721 de persoane au decedat. Aici mai multe detalii.

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 1.172, cu 11 în plus față de ieri (1.161). Probe pozitive la retestare: 3. S-au efectuat 378 de teste (172 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 206 la Cluj-Napoca).

Pe lista noilor cazuri: o infirmieră de la un centru de asistență pentru vârstnici.

Dintre cazurile confirmate, 984 de persoane au fost externate (976 până ieri), dintre care 686 externate vindecate și 298 la cerere, iar 85 au decedat (58 de bărbați și 27 de femei).

38 de persoane sunt în izolare, iar 419 în carantină.

Sancțiuni pentru nerespectarea carantinei

În primul caz, lucrătorii Poliției Locale Bistrița au constat faptul că o femeie de 57 de ani, întoarsă din Spania, nu a respectat obligațiile impuse. Femeia nu a fost găsită în Bistrița, la adresa la care a declarat că va rămâne în carantină, ulterior, la solicitarea polițiștilor, aceasta s-a întors la domiciliu. Femeia a fost sancționată contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă de 3.000 de lei.

În al doilea caz, doi soți de 30 de ani și copiii lor minori, toți cetățeni pakistanezi cu rezidență în Spania, au fost verificați la adresa unde au declarat că vor rămâne în carantină, însă nu au fost găsiți. La solicitarea polițiștilor, aceștia s-au întors la adresa declarată, iar față de adulți a fost dispusă măsura sancționării, conform Legii 55/2020, cu avertisment. Polițiștii le-au explicat încă o dată prevederile Legii 55/2020 și faptul că este extrem de important ca, pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov-2, să respecte obligațiile impuse.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3012328518896618

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS