Recomandări Social

13 octombrie, zi cu ghinion pentru opt șoferi care au rămas fără permise

Dintre șoferii care au circulat joi, 13 octombrie în intervalul orar 15.30-19.00 pe DN 17 între Reteag și Crainimăt, respectiv 17D, pe tronsonul Năsăud-Ilva Mică, opt au rămas fără permise fiindcă nu au respectat regimul legal de viteză sau au depășit neregulamentar, informează Poliția Județeană.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care unul pentru nerespectarea normelor legale privind depășirea vehiculelor și 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În total, au fost constatate și aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, dintre care 15 sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 pentru alte abateri rutiere, toate conform O.U.G 195/2002.

În cursul nopții, un bărbat de 36 de ani din Bistrița, aflat la volanul unei mașini care circula haotic pe drum, a refuzat să-i fie prelevate probe biologice pentru depistarea alcoolemiei, așa că s-a ales cu dosar penal.

Bărbatul a intrat în atenția polițiștilor în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00.

”Polițiștii rutieri din Bistrița, aflați în serviciul de patrulare, au observat în trafic un autoturism care circula haotic și care și-a schimbat brusc direcția de deplasare, către parcarea unui imobil. De la volanul autoturismului a coborât un bărbat, identificat de polițiști ca fiind un în vârstă de 36 de ani, din Bistrița. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat efectuarea unei testări cu aparatul etilotest, acesta refuzând. A fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea alcoolemiei, însă a refuzat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, infracțiune pedepsită de art. 337 din Codul Penal cu închisoarea de la unu la 5 ani”, a transmis IPJ, potrivit căruia în jurul orei 21.00, în urma intervenției la un eveniment rutier, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Vizat de comiterea infracțiunii este un bărbat, de 54 de ani, din Șieu Măgheruș care, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, în Viișoara, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un parapet metalic. Ulterior și-ar fi continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 100 de metri, după care ar fi părăsit partea carosabilă ajungând într-un șanț.

În urma accidentului, bărbatul a fost rănit, fiindu-i acordate îngrijiri medicale. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice. Cercetările în acest caz sunt continuate de către Biroul Rutier.

Dosar penal pentru nerespectarea Legii 84/1998- privind mărcile și indicațiile geografice

În cadrul acțiunii pe linie rutieră, desfășurată ieri, 13 octombrie, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au oprit pentru control, pe Drumul Național 17, în Ciceu Mihăiești, un autovehicul condus de un bărbat, de 69 de ani, din Ialomița, care transporta articole de îmbrăcăminte contrafăcute.

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta 215 articole de îmbrăcăminte care poartă reprezentări grafice ce indică mărci notorii, identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România, pentru care nu deținea documente de proveniență și pe care intenționa să le comercializeze în cadrul unor târguri, pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Toate articolele vestimentare au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor, de către polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice.

Mașină radiată în Spania, oprită pe drumurile din județ

În 13 octombrie a.c., pe raza localității Reteag, pe Drumul Național 17, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe direcția Dej-Beclean. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind în vârstă de 19 ani, din Cuzdrioara, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus era radiat din circulație din aprilie 2022, de către autoritățile spaniole. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS