Social

15 bombe de aruncător, descoperite la Lunca Ilvei

(FOTO) Pirotehniștii bistrițeni au fost solicitați, aseară, prin numărul unic de urgență 112, pe raza localității Lunca Ilvei, unde un cetățean a descoperit un element de muniție în timp ce executa lucrări de amenajare a proprietății.

De urgență, pirotehnicienii din cadrul ISU Bistrița-Năsăud s-au deplasat la locul indicat și au identificat, în urma măsurilor specifice, 10 elemente de muniție. Procedura a fost finalizată în jurul orei 00.00, pentru ca dimineața la ora 06.00 asanarea terenului respectiv sa fie reluată.

Pe timpul noptii, perimetrul a fost balizat, iar paza acestuia a fost asigurată de către un echipaj de jandarmi.

Astăzi, la ora 14.00, misiunea a fost încheiată. În total, au fost găsite 15 bombe de aruncător calibru 82 mm, ridicate și transportate în condiții de siguranță într-un loc special amenajat pentru depozitarea acestora.

Trebuie subliniat modul responsabil în care a procedat proprietarul terenului, care a oprit orice activitate în momentul observării elementului de muniție și a solicitat sprijinul specialiștilor pregătiți în gestionarea acestui tip de intervenție extrem de riscantă, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS