(VIDEO) Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu a atins încă vârful epidemiei, iar relaxarea restricţiilor după 15 mai nu înseamnă reîntoarcerea la viața normală. El a precizat că săptămâna viitoare se va decide dacă va fi prelungită starea de urgenţă sau va fi găsită o formulă alternativă, cum este starea de alertă, și a oferit detalii cu privire la relaxarea măsurilor, dar și despre restricțiile care vor rămâne și după data de 15 mai.
Din conferința de presă a președintelui Klaus Iohannis:
”Românii au dovedit că au simț civic, au echilibru și, da, societatea românească a dovedit maturitate, însă se discută foarte mult în aceste zile despre măsurile de relaxare. Sigur, vom ajunge și acolo. Eu am menționat că după 15 mai anumite restricții vor fi reduse, dar trebuie să fim foarte, foarte atenți. Nu am atins maximul în România și o relaxare prematură ar fi fundamental greșită și poate să distrugă toate rezultatele bune pe care le-am obținut până acum. N-ar fi păcat să dăm cu piciorul la aceste rezultate obținute greu? Eu sunt foarte conștient că oamenilor le-a fost greu să stea acasă, le-a fost greu să își reducă viața într-un fel total neașteptat. Eu sunt foarte conștient că medicilor le-a fost extrem de greu, că personalului medical i-a fost extrem de greu și îi este în continuare, dar împreună am obținut aceste rezultate. Și, repet: pericolul nu a trecut. Pericolul nu a trecut și este nevoie în continuare de maximă atenție.
Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viața noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie. Deci 15 mai, dragii mei, nu înseamnă o revenire bruscă la normalitatea pe care am cunoscut-o. În realitate, experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală, așa cum o știm noi de dinainte de pandemie.
Vor rămâne foarte multe restricții în vigoare, nu vom putea să ne întâlnim decât maximum câte trei, nu vom putea, o vreme destul de bună, să ieșim, de exemplu, la restaurant sau la mall. Nu vom putea, imediat după 15 mai, nici măcar să plecăm din localitate, decât dacă avem un motiv foarte serios. Aceste lucruri, sigur, vor fi încă detaliate. În majoritatea unităților – fie ele comerciale, sau economice, sau de stat – la ușă va fi cineva care ne măsoară temperatura, să vedem și să nu permitem accesul persoanelor bolnave, fiindcă ele reprezintă un risc. Iată câte și mai câte restricții vom avea. Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an. Nu putem să riscăm să avem un număr mare de persoane adunate într-un loc. Știu că sunt mulți care își doresc, de exemplu, să se reia competițiile sportive. Dacă se vor relua – atenție, dacă se vor relua – există o probabilitate mare să se reia fără spectatori.
Deci lucrurile, în niciun caz, nu vor intra, din păcate, repede în normalitate, iar măsurile pe care le vom lua de reducere a restricțiilor vor fi graduale, nu se întâmplă totul dintr-o dată. În 15 mai va fi ceva, de la 1 iunie, dacă totul merge bine, atenție, încă ceva, din 15 iunie încă ceva, din 30 iunie sau 1 iulie încă ceva și întotdeauna cu ochii pe statistică. Dacă după o măsură crește dintr-o dată numărul de bolnavi, măsura se ia înapoi, nu avem ce face. E nevoie de atenție, este nevoie de echilibru, este nevoie de o abordare responsabilă. În timpul stării de urgență, majoritatea măsurilor au fost coercitive, le-am impus prin decret, care a fost aprobat de Parlament. Ușor, ușor autoritățile trebuie să se retragă puțin din această atitudine coercitivă și oamenii simpli trebuie să preia responsabilitatea. Vom avea, de exemplu, după 15 mai obligația să purtăm măști când suntem în spații publice închise, când mergem cu autobuzul, cu metrou, cu trenul, și așa mai departe. Deci, lucrurile vor evolua gradual.
Legat de redeschiderea restaurantelor sau mallurilor, aceste lucruri putem să le comunicăm doar pas cu pas, fiindcă ele depind de evoluția epidemiei și nu putem să știm astăzi câți bolnavi vom avea, de exemplu, pe 5 iunie sau pe 28 mai, însă pot să vă spun că săptămâna viitoare vom lua o decizie în ceea ce privește forma în care continuăm, dacă continuăm cu stare de urgență sau găsim o variantă administrativă alternativă. Putem să comunicăm dacă, de exemplu, din 15 mai vom putea să mergem, să zicem, la dentist sau nu, dar acest lucru putem să-l comunicăm săptămâna viitoare, cu aplicare din 15 mai. Încă o dată: decizia o luăm săptămâna viitoare, am dat exemple de posibile relaxări, ca să nu fiu greșit înțeles, iar după o săptămână, două, când vedem cum apar reacțiile la măsura respectivă, vom putea să anunțăm următoarea măsură și tot așa până, sper eu, în vară, când putem să renunțăm la foarte multe restricții, dar la unele, vă spun de pe acum că nu vom putea renunța. De exemplu, nu putem să renunțăm la mască, fiindcă ea protejează și pe cel care o poartă și pe ceilalți cu care se întâlnește. Persoanele care nu-și permit, pur și simplu, să își procure măști le vor primi gratuit din partea statului.
Decizia dacă vom prelungi starea de urgență sau dacă vom găsi o formă alternativă, de exemplu stare de alertă, o vom lua, probabil, în cursul săptămânii viitoare când avem noi date despre mersul epidemiei, însă pot să vă spun, poate cu titlul de premieră, că legislația secundară aferentă variantei în care nu prelungim starea de urgență este aproape finalizată. Săptămâna viitoare, când vom decide dacă vom prelungi starea de urgență, vom clarifica, fără îndoială, toate chestiunile de detaliu. Nu vreau să intru astăzi în aceste detalii, însă am considerat că este bine ca românii să știe din capul locului că există un termen la care începem relaxarea, fiindcă nu putem, pur și simplu nu putem să stăm la infinit blocați cu toată țara.
Este foarte clar că aceste luni apasă foarte mult, nu numai asupra economiei, apasă inclusiv asupra stării populației, și cred că a fost nevoie la momentul respectiv de, cum se spune, o luminiță de la capătul tunelului, să știe oamenii că viața merge mai departe, că ne gândim la ei și că avem în vedere măsuri care vin, inclusiv pentru ei, ca să înceapă să se simtă iarăși într-o, cum au spus unii specialiști, într-o nouă normalitate, fiindcă normalitatea normală de dinainte nu o vom atinge decât după destul de mult timp. Relaxarea o facem în pași și nu dintr-o dată și fiecare măsură trebuie analizată în funcție de rezultate și, da, dacă, din păcate, vom avea după o măsură x – nu știu care va fi acum – dacă vom avea un număr foarte mare de infecții, atunci va trebui reevaluată măsura care a adus la acele creșteri, însă aceste chestiuni pot fi discutate teoretic în foarte multe feluri. În practică, de asta relaxăm în pași, ca atunci când măsura se dovedește a fi fost proastă, să o putem lua înapoi.
Toate detaliile vor fi lămurite în cursul săptămânii viitoare, dar nu putem să tratăm zona de servicii turistice, restaurante și așa mai departe, toate la pachet. Este, de exemplu, mai ușor să deschidem hotelurile, dar fără restaurante, fiindcă în camera de hotel este ușor să se cazeze o persoană, sau o familie, și atunci nu există nicio problemă de distanțare. Pe hol o să poarte toată lumea măști, dar nu va fi posibil, de exemplu, să funcționeze, chiar de la început, restaurantul hotelului, fiindcă acolo problema de distanțare este un pic mai complicată. Și, în acest fel, vom găsi soluții graduale pentru a redeschide cât se poate de repede, dar în condiții de epidemie și de siguranță, serviciile care se pot redeschide. Eu pot să înțeleg foarte bine, și îmi pare rău pentru antreprenorii care au probleme grave în acest sector, dar trebuie să recunoaștem: prioritară este sănătatea oamenilor și trebuie să ținem cont tot timpul de această prioritate.
Elevii nu se vor întoarce în școli, deci întregul trafic aferent școlilor nu va exista până în toamnă, dar este foarte clar că și pentru mijloacele de transport în comun trebuie elaborate reguli foarte clare pentru a evita aglomerațiile și la urcare, de exemplu, în metrou, și la așteptare, și așa mai departe. Toate aceste lucruri sunt în curs de clarificare și în zilele și săptămânile următoare, întotdeauna cu timp suficient înainte de a pune în practică măsura, vom face cunoscute aceste lucruri.
Termometrele sunt ușor de procurat. Majoritatea – și aici vom elabora un normativ ca să spunem firmelor începând de la ce număr de angajați în sus trebuie să folosească termometrul la intrarea în tură sau la intrarea în birou – ele pot fi procurate și se operează foarte ușor, însă acolo unde fluxul este foarte mare, de exemplu, la fabricile mari sau la o instanță mare, unde circulă multă lume, nu mai este fezabil acel termometru de mână, și există așa-numite termoscanner, un fel de poartă, ca și la intrare într-o zonă sigură, unde persoana trece și automat se măsoară temperatura, și dacă are temperatura ridicată, apare o alarmă și acea persoană va fi preluată și trimisă spre control. Aceste măsuri vor deveni obligatorii cam imediat după 15 mai.
Vom avea măsuri de relaxare pas cu pas și la momentul acesta nu putem să spunem decât ce vom prevedea peste maxim două săptămâni, însă viața noastră a tuturor va rămâne încă luni de zile sub semnul acestei epidemii. Vom ști abia în octombrie, noiembrie, de exemplu, dacă va exista sau nu va exista al doilea val. Experții au păreri împărțite – unii spun că va exista, alții că nu va exista și, în funcție de asta, se va schimba viața noastră, a tuturor și sunt foarte mulți specialiști medici care spun că va dura foarte mult până când viața noastră va reveni la normalitatea pe care am cunoscut-o înainte de pandemie.
Foarte mulți copii, din fericire, au acces online. Mulți copii nu au. Pentru ei ministerul va veni cu soluții, probabil, posibil, cu achiziții de tablete care vor fi puse la dispoziție. Acolo unde copiii, de exemplu, nu au notă în catalog de la începutul semestrului doi, vor fi invitați la școală în condiții de maximă siguranță și distanțare. Poate vor da o lucrare de control sau vor da un răspuns la o temă și în acest fel vor putea să fie încheiate situațiile lor. Am discutat foarte detaliat despre ce trebuie să facă ministerul în timpul verii, când obligatoriu trebuie să ne pregătim pentru un posibil val doi de epidemie și eu am pretenția ca până în septembrie să găsim soluții pentru exact acești copii, care acum nu au putut să beneficieze de o formă de învățământ la distanță. De asemenea, am pretenția și am găsit că la minister se vede exact la fel chestiunea, să fie elaborate ghiduri și pentru dascăli. Majoritatea dascălilor improvizează, trebuie s-o recunoaștem, acum când lucrează online. Trebuie să existe ghiduri, trebuie să se facă metodologii, trebuie să se facă material auxiliar online, care va fi folosit de dascăli atunci când se va reveni, dintr-un motiv sau altul, pe forma de învățământ online.
Există o legislație în vigoare care permite unui părinte să stea acasă dacă școala este închisă. Eu cred că foarte mulți au o problemă cu asta, dar, pe de altă parte, gândiți-vă ce problema ar avea dacă și-ar trimite copilul la școală și copilul ar veni bolnav acasă și-ar aduce boala în familie, cred că ar fi mult, mult mai complicat, și având în vedere că există această lege care sprijină și practic și financiar părinții care trebuie să stea cu copiii, își va găsi fiecare familie de români o soluție proprie, cu toții, evident, în speranța că această fază nu va dura prea mult.
Ne spun tot mai mulți experți că nu vom scăpa de virus și va trebui să găsim un mod de a trăi cu această boală. Asta sper eu că înseamnă că vom avea bolnavi, cum am avut, în toți anii am avut bolnavi de gripă, dar viața a continuat. Sper să ajungem tot acolo – să avem, din păcate, câțiva bolnavi, dar restul societății să poată să își vadă de treabă. Dar nu știm dacă în acest an ajungem acolo.
Este prematur să spunem că vom avea sau nu vom avea în septembrie, sau în octombrie, sau în decembrie alegeri. Acest lucru depinde de cum gestionăm noi epidemia și cum reacționează populația în continuare la acest virus. Important este, după părerea mea, să facem alegerile atunci când nu reprezintă un pericol pentru populație. Eu nu o să fiu de acord să facem alegeri atunci când epidemia încă există și sunt un număr semnificativ de bolnavi. Eu îmi doresc să reușim în această toamnă să avem și alegeri locale, și, la termen, spre sfârșitul lui noiembrie, la începutul lui decembrie, alegeri parlamentare. Dar, dacă nu se pot ține în siguranță, atunci vor trebui amânate. Nu voi tolera în niciun caz să avem alegeri sub semnul epidemiei”.
Foto-Video: Administrația Prezidențială
Pe str. Compozitorilor locatarii nu prea pastreaza cu strictete ordonantele militare, se iese la plimbare cu mic si mare de parca nu este nici o stare de urgenta. Am trecut pe strada spre Viisoara pe la ora 18:45 si am ramas uimit ca lumea se plimba in gasca pe strada. Unii pot sta in casa cu zilele ca este stare de urgenta iar pe altii ii doare-n cot. Copii mici in carucioare…. ai mei copii stau in casa iar altii se plimba in voie fara retinere.
Pai aceeasi situatie este si pe Tarpiului, Anemonei, Freziei…oamenii se deplaseaza de la un vecn la altu… stau in povesti… merg, vin bla bla bla, se dau cu motorete si atv-uri, isi scot vacile la pasune… dar vacile si oie sunt animale de companieeee!!! Ca vad ca Vela nu rateaza nici o iesire unde sa nu pomeneasca de ANIMALE de COMPANIE!!! F…-as pe ele!!!!!
Ce am înțeles eu: După 15 mai putem ieși fără declarație, putem circula liber ÎN INTERIORUL localităților. Întrebarea e în ce condiții vom putea ieși din localitate, dacă nu va mai exista declarația, dar se precizează că avem voie doar în interiorul localității. Mai pe scurt, pot să merg la Colibița? 🙂
Ar trebui sa prezinte 3 scenarii, pe langa scenariul de baza sa ne prezinte o varianta pesimista si una optimista, sa stim daca putem sa ne facem planuri de vacanta si incepand din ce data.
Se apropie vara si ne-ar fi de mare ajutor sa stim ce restrictii ar putea fi atat intr-un scenariu pesimist, cat si intr-unul optimist. Si cei din turism asteapta cu limba scoasa redeschiderea, dar si noi dupa atata izolare abia asteptam sa ajungem pe litoral si la munte.
Exact asta doare cel mai mult, ca nu avem voi nici singur se iesim in natura. Nu ma intereseaza se ies in oras la magazine, se ma plimb printre case si se fac slalom printre omeni sau marfa. Asi vrea se fac slalom intre copaci, flori, vai si munti singur sau cu famlie cu care locuiesc.
Alan dala ,rabinul & co ,despre faptul ca proiectul de autonomie al tinutului secuiesc a trecut tacit de camera deputatilor din cauza majoritatii pesediste care doarme aveti vreun comentariu??????
Al naibii epidemia asta,nu vrea să ia vreo câțiva politicieni corupti, niste amarati cu pensii speciale, numai pe săraci trage. Nu am vazut unul să crape. Ei au fost primii care s-au tratat.
Pai va invit intre blocuri sa vedeti ce parade de copii sunt. Peste tot e la fel.
Pt Vali….bag sama ca vroiai sa „zburzi” pe strada Compozitorilor …cu vreo 80 km/ora si te cam împiedicau niste obstacole….
va fi bine!
16 mai va fi poate aglomerata rau!!!
si garcea cum isi mai face planul de amenzi ??Ca acum daca ai sau nu declaratie tot te amendeaza .Eu nici nu mai am declaratie de la 29 martie .Daca te opreste garcea oricum te amendeaza ca ti-ai luat salam de la marchet pe cand tu ai scris ca te duci dupa apa minerala.Asa ca ai sau n-ai declaratie trebuie sa-i faci planul lui garcea .