”Delegația PNL a discutat cu primarul și cu consilierii locali liberali din Sîngeorz-Băi, s-au spus toate, cu bune și cu rele, inclusiv greșelile de comunicare...
Arhiva - 2017
Peste 50 de angajați ai unor companii din județ au participat în fața Palatului Administrativ la un miting organizat de Confederația Sindicală Cartel Alfa...
”Despre isprăvile UDMR, care a dat un comunicat murdar însușit de conducerea națională și cea județeană. Oamenii ăștia au aruncat Bistrița, orașul nostru, pe...
Şoferii care circulă pe DN 17 D între Năsăud şi Feldru vor avea de aşteptat pe mai mult timp în trafic întrucât, în perioada următoare, s-ar putea să fie...
E cu adevărat urgenţă la Ambulanţă! Peste o sută de oameni care salvează vieţi au venit de acasă, din puţinul lor timp liber, să protesteze în curtea...
Administraţia liberală a celei mai mari comune din judeţ, Feldru, ar fi făcut un pas păcătos la stânga, susţine fostul primar al comunei, Ştefan Sîngeorzan...
Anul şcolar 2017-2018 a început în Bistriţa-Năsăud cu 45.373 de elevi şi preşcolari, mai puţini faţă de anul trecut cu 5%. În schimb, a crescut la 3700 numărul...
”PSD folosește un dublu standard în raport cu ceea ce se întâmplă. Dacă la nivel național PSD a făcut front comun în jurul miniștrilor cercetați penal în...
Manualele pentru clasa a V-a întârzie să ajungă în şcoli. În timp ce elevii au la dispoziţie pentru materiile principale doar broşuri, profesorii care le...
”Mă surprind trei lucruri. În primul rând, viteza cu care s-au mișcat pentru declanșarea referendumului la Sîngeorz-Băi. Doi, motivațiile, și trei, oamenii...







