”Ca voi toți, îmi doresc să înregistrăm peste două săptămani rezultate și mai bune pentru a putea fi optimiști și a creiona următoarea variantă de relaxare a...
Arhiva - 2020
”Stimați cetățeni! Având în vedere prevederile Hot. nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de...
Asociația Constructorilor de Automobile din Europa a anunțat că peste 300 de fabrici de automobile și motoare sunt în funcțiune în acest moment, din care...
(FOTO) Polițiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au documentat...
Oameni inimoși cărora le pasă de comunitatea în care trăiesc sau în care au venit pe lume – Ilva Mică – au pus mână de la mână și au donat tablete...
Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit condiţiile în care se vor derula orele de pregătire a elevilor din clasele terminale, dar şi examenele...
În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul comun al ministrului Transporturilor și al ministrului Sănătății privind măsurile pentru prevenirea contaminării...
Până duminică, 17 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19 (coronavirus). Dintre persoanele...
Producția de baterii auto la fabrica Rombat din Bistrița va fi reluată luni, anunță managementul companiei în care lucrează, în total, peste 700 de persoane...
Grupul de Comunicare Strategică a transmis un document de întrebări şi răspunsuri referitoare la starea de alertă, oferind detalii despre ce trebuie bifat pe...







