Actualitate

23 august va fi Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului

Deputaţii au aprobat ca ziua de 23 august să fie declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, iar 21 decembrie să fie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului din România.

Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat.

Deputaţii au respins, însă, două iniţiative legislative ale unor parlamentari PDL care vizau instituirea Zilei naţionale de Rugăciune, ca sărbătoare legală nelucrătoare şi, respectiv, declararea zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare naţională legală. Acestea primiseră aviz negativ din partea comisiilor parlamentare de specialitate.


Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost actul de răsturnare a guvernului condus de generalul Ion Antonescu, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în decursul căruia regimul Antonescu se aliase cu Germania nazistă. România a ieşit din alianţa cu Puterile Axei, a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor şi a declarat război Germaniei şi Ungariei

În perioada comunistă, denumirea actului de la 23 august 1944 a suferit diferite transformări în propaganda oficială, acesta fiind însă permanent promovat ca o mare realizare comunistă. Insurecţia armată din 23 August 1944 a devenit Ziua naţională a României în timpul dictaturii comuniste. Spre sfârşitul acestei perioade, la propunerea lui Nicolae Ceauşescu, titulatura s-a transformat în „Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”.

Istoria acestui eveniment a fost falsificată astfel de la început, rolul regelui Mihai şi al partidelor istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea PCR, care în realitate era la acea vreme o mişcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de membri. Această campanie de falsificare a început chiar din 24 august 1944, când presa comunistă le-a atribuit acestora toate meritele acţiunii.

 

Sursa: Mediafax, Wikipedia

Foto: martiri.ro

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS