Actualitate

236 mil. euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare. A fost elaborat studiul de fezabilitate

A fost elaborat studiul de fezabilitate pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița Năsăud, în perioada 2014-2020, investiție cofinanțată cu fonduri europene prin POIM.

SC Aquabis SA are în derulare Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăudîn perioada 2014-2020. Prezentul studiul de fezabilitate este elaborat în cadrul contractului de servicii de asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire.

Obiectivul general este îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud prin extinderea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 locuitori echivalenți, se arată într-un comunicat de presă.

Costurile investiției sunt de aproximativ 236 milioane de euro.

Descrierea investiției propusă pentru infrastructura de apă

· 9 surse noi de apă

· reabilitarea a 7 surse de apă

· 6 stații de tratare apă noi

· reabilitarea a 4 stații de tratare apă

· 41 rezervoare de înmagazinare noi

· reabilitarea a 10 rezervoare de înmagazinare

· 301 km rețea de aducțiune nouă

· reabilitarea a 39 km rețea de aducțiune

· 666 km rețea de distribuție

· reabilitarea a 46 km rețea de distribuție apă potabilă

Descrierea investiției propusă pentru infrastructura de apă uzată

· 399 km rețea canalizare

· reabilitarea a 16 km de canalizare

· 7 stații de epurare apă uzată noi

· reabilitarea unei stații de epurare apă uzată.

2 comentarii

  • nu vom scapa repede de mirosul statiei de epurare….e un semn al bistritei pentru a stii cam pe unde locuieste primarul localitatii!!!
    cand vine unul in bistrita si intreaba ..unde sta primarul…cum poti sa-i dai cel mai usor reper?
    ….dupa miros!!!

  • Lucrări de extindere a rețelelor de apă și canal s-au realizat în multe localități din județ. De aceste facilități beneficiază acum și locuitorii unor cătune, ca urmare a implicării autorităților locale. Din păcate la nivelul mun. Bistriţa nu există un program coerent pentru astfel de lucrări și nu există o viziune unitară care să fie promovată și susținută de către funcționarii primăriei. Cu siguranță au alte priorități…….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.