Social

Basmul, pe gustul elevilor care au susţinut Evaluarea Națională la română

Elevii care au dat examen la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa au susţinut, luni, la ieşirea din săli că subiectele la Limba şi literatura română li s-au părut uşoare, mulţi estimând că vor lua note peste 9.00.

Evaluarea Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a a început luni 22 iunie cu proba scrisă la Limba și literatura română, continuă marți 23 iunie cu proba scrisă la Limba și literatura maternă și se încheie miercuri 24 iunie cu proba scrisă la Matematică.

2.813 absolvenți de gimnaziu susțin Evaluarea Națională în Bistrița-Năsăud, împărțiți pe 83 de centre de examen, a precizat Inspectoratul Școlar Județean. La Limba și literatura maternă vor da examen 113 elevi, 95 la Limba maghiară și 18 la Limba germană.

AICI SUBIECTELE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Lucrările vor fi corectate în 8 centre de evaluare: Gimnazială 1, ”Avram Iancu” și ”Ștefan cel Mare” din Bistrița, ”Grigore Silași” și ”Petru Rareș” din Beclean, ”Mihai
Eminescu” din Năsăud, Școlile din din Sîngeorz-Băi și Lechința.

Rezultatele, care au o pondere de 75% în media de intrare la liceu, vor fi afișate vineri 26 iunie, până la ora 16.00, după aceea putând fi depuse contestațiile. Rezultatele finale după contestații se vor afișa în 30 iunie.

60 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud vor acţiona, zilnic,  în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice, pe timpul desfăşurării examenelor susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a, precum şi pentru fluidizarea traficului rutier în zona instituţiilor de învăţământ. Pentru prevenirea evenimentelor negative, 181 de poliţişti de ordine publică şi de la poliţia rutieră vor asigura măsurile specifice în zona celor 83 de centre de examinare, astfel încât examenele să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă. Acestea vor fi incluse în itinerariile de patrulare, în special pe timpul plecării şi sosirii candidaţilor şi a însoţitorilor acestora la/de la locurile de susţinere a examenelor. Structurile de ordine publică vor acţiona în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ, unde se susţin examenele, pentru combaterea cerşetoriei, vagabondajului, comerţului ambulant neautorizat şi a altor activităţi care pot afecta climatul de siguranţă publică. Poliţiştii de la formaţiunea rutieră vor asigura fluidizarea traficului rutier şi vor acţiona în vederea prevenirii accidentelor rutiere şi a ambuteiajelor.

Neregulile apărute în desfășurarea examenelor pot fi sesizate la TelVerde ISJ Bistrița-Năsăud: 0800.816.263.

Anul trecut, 923 de elevi din Bistriţa-Năsăud care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mici de 5, ceea ce echivalează cu 33,3% din totalul lor, rezultatele fiind sensibil mai slabe decât cele obţinute de absolvenţii din 2013. 1.848 de elevi au obținut în 2014 medii de 5 sau mai mari de 5, procentul fiind de 66,7%.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS