Actualitate

40 de expozanţi la Bistriţa Mariage Fest. Programul evenimentelor de la Hotel Metropolis

O nouă ediţie a Bistriţa Mariage Fest se va desfăşura de vineri 6 până duminică 8 februarie inclusiv la Hotel Metropolis. Manifestarea expoziţională este organizata de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud şi Metropolis Grup SRL şi reuneşte firme din sectorul organizării de nunţi şi evenimente festive.

”Bistriţa Mariage Fest se recomandă ca un altfel de eveniment expoziţional, un festival dedicat momentelor festive, cu accent pe unul din cele mai importante secvenţe din viaţa noastră: nunta. Bistriţa Mariage Fest a devenit, într-un timp foarte scurt, un eveniment expoziţional de referinţă în Transilvania, în domeniul organizării de evenimente festive. Ediţia a treia a evenimentului reuneşte în jur de 40 de expozanţi cu domenii de activitate diversificate, încadrate în tematică. Vizitatorii vor găsi într-un sigur loc tot ceea ce este necesar pentru organizarea unei nunţi sau a unui eveniment festiv: concept, planificare şi organizare, rochii, costume, accesorii, invitaţii, alte materiale tipărite, cadouri şi amintiri, programe artistice, servicii foto-video şi audio, precum şi pachete turistice personalizate”, informează Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

program bistrita mariage fest 2015Pe lângă ofertele speciale puse la dispoziţie de expozanţi, pe parcursul celor trei zile vor fi organizate o serie de evenimente atractive: demonstraţii de hair styling şi make up, muzică live, prezentări de specialităţi gastronomice, concursuri, etc.

Un eveniment altfel în cadrul Bistriţa Mariage Fest 2015 îl constituie prezentarea colecţiei de rochii de mireasă şi de gală Lovely Lady, care pune în valoare curajul şi personalităţile diferite ale femeii – atelier vestimentar FFFashion, designer Fluvia Fritsch. ”Vor defila pe podium femeile din viaţa noastră – mame, fiice, surori –  într-o pledoarie pentru feminitate, distincţie, senzualitate”, anunţă CCI BN.

Programul evenimentelor, pe zile, în imaginea alăturată.

Tombola organizată în cadrul Bistriţa Mariage Fest 2015 oferă viitorilor miri posibilitatea de a câştiga premii în valoare totală de peste 1.500 de euro: bijuterii Safireli by Maris, voucher produse de cofetărie – Cofetăria Cristina, Şedinţă Foto “Trash the Dress” – P&A Studio Media, vouchere materiale personalizate Indigo Cards, 1 noapte romantică la Hotel Metropolis, 1 zi la centrul SPA Metropolis, 1 cină romanticã la Restaurant Metropolis, Voucher produse de cofetărie – Cofetăria Doris, Voucher Reducere 30 % rochie mireasă – Perfect Wedding Dress, Şedinţă foto “Save the Date”, Şedinţă foto de Sf. Valentin – Studio Mireasa Mea, Buchet mireasă – Florăria Myosotis, Voucher 10% reducere la pachet organizare eveniment – Agenţia Events & The City, Voucher reducere la Pachetele Gold şi Platinum – Cantabile Quartet, Vouchere sculpturi în fructe – Fruitylicious, Vouchere reducere rochii mireasa – Salon Geea, Produse cofetărie – Cofetăria by Laura.

Program de vizitare: vineri 6 februarie – orele 10.00-19.00, sâmbătă 7 februarie – orele 10.00-19.00, duminică 8 februarie – orele 11.00-18.00.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS