În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada sâmbătă 1 mai, ora 20.00 – duminică 2 mai, ora 05.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
În județul Bistrița-Năsăud, sunt în vigoare restricții de week-end pentru localitățile cu incidență peste 4 (circulație interzisă începând cu ora 20.00 și magazine închise la ora 18.00 vinerea, sâmbăta și duminica) în comunele Budești, Ciceu Giurgești, Monor, Șieu Măgheruș. Vineri 30 aprilie (Vinerea Mare), magazinele se închid la ora 20.00.
Pentru ca bistrițenii să poată sărbătorii Sfintele Sărbători de Paști în siguranță, polițiștii vor fi la datorie în vederea prevenirii și combaterii actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea infectării cu virusul Sars-Cov-2.
Un număr de aproximativ 750 de polițiști acționează în cadrul a peste 320 de patrule, în zonele aglomerate și în apropierea locașelor de cult.
Peste 170 de poliţişti acţionează, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii bistrițeni și cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
O atenție deosebită se va acorda lăcașelor de cult de pe raza județului Bistrița-Năsăud, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor impuse pentru acest gen de activități.
Cei peste 170 de polițiști vor acționa cu aproximativ 85 de autospeciale.
Vor fi la datorie în această perioadă atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și polițiști de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt antrenați și polițiști din alte structuri: investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase.
Pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, fiind utilizate 9 aparate radar dar și pentru fluidizarea traficului.
Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.
Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor fi angrenați în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, jandarmii alături de polițiști și pompieri vor fi în stradă cu efective mărite. Astfel, un efectiv de 443 de jandarmi va fi prezent în spațiul public la acțiunile privind verificările în context Covid-19, la manifestările religioase prilejuite de sărbătorile pascale (noaptea de Înviere și slujbele religioase din zilele de sărbătoare), precum și în zilele de 1 și 2 mai.
Totodată, pe tot parcursul sfârșitului de săptămână vor fi organizate verificări cu efective mărite pe linia respectării măsurilor stabilite, scopul acestor misiuni fiind nu neapărat aplicarea de sancțiuni, ci protejarea populației privind îmbolnăvirile cu SARS-COV2.
Misiunile de verificare vor fi organizate și în zonele de agrement, zona montană Rodna, Piatra Fântânele, Colibița și stațiunea balneară Sângeorz-Băi, jandarmii montani fiind permanent la datorie prin acțiuni de patrulare în zonele frecventate de către turiști pentru a putea fi asigurată intervenţia punctuală în cazul apariției unor situații nedorite.
Totodată, vor fi organizate şi executate acţiuni punctuale şi/sau în cooperare cu celelalte structuri abilitate în zonele aglomerate în scopul prevenirii apariţiei stărilor conflictuale, menţinerii şi asigurării ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, vor fi organizate și executate acțiuni specifice pentru descurajarea organizării și luarea măsurilor legale împotriva organizatorilor și participanților la evenimente private interzise. Reamintim că sunt interzise toate reuniunile în spații închise și deschise cu ocazia unor sărbători, aniversări, petreceri, sau evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).
Zilnic, 110 pompieri și salvatori SMURD vor fi la datorie, în perioada sărbătorilor pascale. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.
În noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la lăcașurile de cult unde se așteaptă un număr mare de credincioși. De asemenea, inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a măsurilor de apărare împotriva incendiilor la biserici.
Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii bistrițeni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor și de răspândire a infecției cu Sars – CoV-2.
. De unde doamne atâția oameni? În toate zilele de sărbătoare și pe 3 schimburi. Deci ies cam 130 pe schimb la toate instituțiile in tot județul. Sa ne înțelegem, cam la fel ca în oricare zi.
Ieri doi politisti prin piata decebal…. valutistii linistiti schimbau valuta