O incursiune în lumea noilor vinuri autohtone de calitate, fiecare cu propria poveste şi tradiţie unică vă aşteaptă, marţi 10 mai, la Restaurantul “Old Friends”, situat în Piaţa Mică din Bistriţa, locul în care veţi găsi un “spectacol de culori şi arome” care vă va ajuta să pătrundeţi în tainele vinului românesc, să-l celebraţi şi să îi recunoaşteţi valoarea.
“De ce vinul?”. Aşa se numeşte evenimentul care se întinde pe o jumătate de zi şi la care vor participa mai multe crame, respectiv Avincis, Alira, Domeniul Bogdan, Domeniile Tohani, Casa de vinuri Cotnari, Lacerta Vinery, 1000 de Chipuri, Crama Răteşti, Dealul Negru, Crama Baeur şi Chateau Vartely din Republica Moldova. Va fi prezentă cu un stand şi Valeputna, o firmă care face diferite sortimente de păstrăv afumat premium.
“Organizez acest eveniment pentru că sunt pur şi simplu pasionat de vin şi pentru că vreau să le ofer bistriţenilor cunoştinţe elementare despre vinuri. Văd o lipsă de cultură în acest domeniu, întâlnesc oameni care au o surpriză foarte mare să vină într-un local de vinuri, cum este şi al nostru, şi să întrebe de ce nu avem un anumit tip de vin mai ieftin. Noi avem vinurile premium despre care oamenii nu ştiu mare lucru şi m-aş bucura să văd că reuşim să iniţiem oamenii în acest domeniu care este unul foarte interesant. Vor fi două masterclass-uri, unul de la ora 16.00 şi unul de la 17.00 susţinute de inginerul Ovidiu Cliţan, un bistriţean foarte pasionat de vinuri, care a urmat, la fel ca şi mine, cursurile WSET (Wine&Spirit Education Trust) şi se află la Level 2. Dânsul va ţine cursuri într-o sală din restaurant, iar cine doreşte va afla ce înseamnă cuvântul acesta “terroir” care face diferenţa între un vin bun şi un vin foarte bun, dar şi informaţii elementare despre cum să asociem o mâncare bună cu un vin bun. De asemenea, toţi aceşti producători de vinuri vor oferi informaţii consumatorilor neavizaţi sau avizaţi despre produsele premium pe carele au în portofoliu, urmând ca, la o cină festivă, care va începe la ora 19.00 şi va fi contra cost, fiecare cramă să se prezinte şi să aducă în faţa invitaţilor noştri un singur vin, portdrapelul cramei respective. Noi vom face un food pairing, adică vom oferi un fel de mâncare care să pună în evidenţă calitățile vinului respectiv”, a declarat Mircea Puşcaş, managerul Restaurantului “Old Friends” Bistriţa.
Evenimentul de marţi 10 mai va începe la ora 12.00, iar cei care vor trece pragul restaurantului vor putea degusta şi din vinurile produse de o nouă cramă din judeţ, “Dealul Negru”: “Dorinţa mea este să promovez şi vinurile din judeţ. Am avut discuţii şi cu cei din Lechinţa şi Teaca, dar au avut rezerve întrucât cramele de acolo nu îmbuteliază vin. Şi nu mă refer numai la Liliac, mă refer și la crama veche și noile plantații de vie de la Lechința. Iniţial, am vrut să-i spun acestei expoziţii chiar Lecvin, numele iniţial cu care s-a îmbuteliat vinul la Lechinţa. Am renunţat fiindcă nu am vrut să intru în nişte zone sensilibile. Tocmai de aceea, am ales numele De ce vinul? Fiindcă este un concept al nostru, de aici. La două săptămâni, ţinem nişte lecţii despre vin cu anumiţi doritori, dar nu într-un cerc închis. De fiecare dată, apar feţe noi. Pe Facebook este un grup, Dop şi tirbuşon se numeşte, ei şi l-au făcut. Fie ţin eu aceste lecţii, fie domnul Cliţan, ne întâlnim, luăm trei sticle de vin, socializăm şi aflăm lucruri noi despre vinuri, cum să le alegem, cum să le deosebim. De aceea, ne-am gândit să-i dăm şi evenimentului de marţi, 10 mai, aceeaşi denumire. De peste un an, profilul localului este axat pe vinuri şi nu facem altceva decât să continuăm ceea ce am început”.
“Fiecare cramă va aduce mai multe tipuri de vin, albe, roşii și roze. Oricine ar trebui să vină şi să vadă aceste vinuri pentru ca, în momentul în care se va duce într-un local, oriunde, şi va vedea un vin făcut de Crama 1000 de Chipuri de exemplu va şti că l-a gustat şi că a fost un vin bun. Eu spun că va fi un eveniment în care se va dezvolta cultura şi educaţia fiecăruia în materie de vinuri”, a mai spus Mircea Puşcaş.
În plus, Crama Avincis, va oferi gratuit câte o carte “Enciclopedia vinului pentru tineri neiniţiaţi şi connaisseurs d”anton” – care costă circa 100 de lei în librării – primilor 15 cumpărători a câte două sticle de vin Avincis, iar la cină va oferi şase sticle Cuvee Andrei pentru degustare.
Pentru selecţia vizitatorilor este posibil ca organizatorii să fixeze o taxă modică de 10 lei, bani în care se va oferi şi un meniu. “Îmi doresc să vină la acest eveniment toţi cei cărora le place vinul şi care sunt curioşi să afle noutăţi. Sunt 11 crame foarte bune. Sunt bucuros şi chiar mândru că am reuşit să aducem aceste crame la Bistrița”, a adăugat Mircea Puşcaş.
Unde sunt vinurile de altădată? Chiar daca nu se afla intr-o zona viticola traditionala, vinul de Steininger a dus odinioara faima Bistritei pe toate meridianele lumii. Numele de Steininger vine de la renumitul vin , produs din struguri din soiul feteasca regala, cultivati pe dealul cu acelasi nume din Viisoara. De altfel si numele de Viisoara se trage tot de la viile plantate de sasii stabiliti in imprejurimile Bistritei. Din pacate renumitul vin premiat cu aur la mai multe concursuri internationale si care a dus faima Bistritei in lume a devenit o amintire, cu toate ca Viisoara exista, dealul Steininger cu sol pietros si expozitie sudica deasemenea exista , dar din pacate nu mai exista sasii. La fel s-a intamplat si cu renumitele podgorii de la Lechinta, Teaca si Dumitra, care in curand risca sa devina o amintire. Poate ca organizarea unor astfel de expozitii cu vinuri româneşti de calitate, precum cea de la Restaurantul ”Old Friends” va sensibiliza autoritatile locale pentru a sprijini pe cultivatorii de vita de vie sa acceseze fonduri si facilitati pentru a revitaliza viticultura din zona.
Misu. In Bistrita exista un club de vinuri care doreste sa reinvie vinul Steininger si care ar vrea sa rascumpere dealul respectiv. Din pacate, actualul proprietar cere un pret astronomic pe respectivul teren si intradevar doar implicarea autoritatilor ar putea relansa acest vin.
La Lechinta exista deja noi plantatii de vie si am inteles ca la anul se va si imbutelia. Avem deja noile vinuri „Dealul Negru” de la Jelna. Am promisiuni ca vor fi la cest eveniment, asa ca te astept pe tine si pe toti doritorii de vinuri bune. Eu sunt increzator ca in cativa ani (nu multi), adevaratul vin de Lechinta va face din nou faimoasa aceasta regiune.
Stau si ma intreb, ce naiba ii poate deranja pe unii, ca cineva incearca sa readuca la viata un vin care pe vremuri era celebru, de apasa „dislike„ la comentarii ? Sa nu le placa vinul poate ?
Domnule mircea . V.am cautat peste tot !!!
V.am gasit aici pe internet … Sunt alin , am lucrat impreuna candva in MD . Nu dau mai multe detalii aici .
Daca va amintiti . Mi.as dorii sa ne gasim , am pierdut numarul si contul de skipe .
N.am idee cum sa dau de dvs..
E gratis degustarea……….dar trebuie sa platesti intrarea 10 lei.aoleooooo…..in ce lume trăim.
Intrarea o platesti, dar indiferent de cate ”degustari ”faci, nu mai platesti pentru ele. Iti dai seama ca daca era libera intrarea nu mai aveai loc sa arunci un ac. Asta se intampla cand este ceva de gratis.