”De ce am ales să candidez…”

”Am mai cochetat cu politica. Mereu din convingerea că dacă stai pe margine şi nu te implici direct în procesul pe care îl doreşti schimbat nu ai cum să reproşezi că nimic nu se întâmplă aşa cum ar trebui să se întâmple. Am cochetat cu politica pentru a le răspunde celor mai mari şi mai înţelepţi la replica deja atât de familiară pe care o primeam de câte ori îndrăzneam să întrebăm “De ce faceţi atât de prost ceea ce faceţi?” şi anume “Dacă voi puteţi mai bine de ce nu o faceţi voi?”. Am simţit un oarecare adevăr în spusele lor, aveau dreptate în reproşul pe care generaţia lor îl transmitea generaţiei mele.

Începutul în politică a fost un vis frumos – extrem de frumos, în care am crezut cu tot sufletul meu Uniunea pentru Reconstrucția Romaniei. Un vis care s-a năruit mult prea repede.

I-am crezut atunci din nou pe cei mai înţelepţi, pe bătrânii urbei care mi-au atras atenţia că schimbarea nu o poţi face doar cu vise frumoase, că oamenii votează aşa cum sunt învăţaţi să voteze, că ei mereu vor vota partidele mari şi că, dacă noi ăştia care simţim nevoia acută a unei schimbări în modul de a conduce o comunitate, o ţară, vream să facem ceva, şansa este aceea de a reforma partidele care fac jocul. Am ales să încerc şi această cale.

Am aflat repede ca dezideratul propus de mine mie este de data aceasta o adevărată utopie. Dacă mai existau şanse să ne convingem unii pe alţii că se pot găsi oameni care vor, şi mai ales oameni care pot şi în afara marilor partide politice, să crezi că poţi schimba ceva în marile partide politice e mai mult decât o utopie. E o încercare fără nici un sens de izbândă. De ce? Pentru că acolo disciplina de partid e mai puternică decât orice. Pentru că acolo spui ceea ce ţi se spune ce să spui, şi votezi ceea ce ţi se spune să votezi, etc. Sincer, făcând parte dintr-un partid mare, la putere atunci, am descoperit un singur lucru – nu există democraţie reală într-un astfel de partid. Nu interesele cetăţeanului primează, nu alegătorul contează – contează interesele partidului şi a celor care îl pot susţine financiar. Atât!

Dar nu această descoperire a fost cea care m-a surprins cel mai tare. La aceasta mă aşteptam oarecum – nu în măsura în care m-am lovit de ea, dar mă aşteptam. Ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost să văd că încet încet, modul de găsire a acestor formaţiuni se extinde şi asupra celor care credeau în reformă, în schimbare. În curând erau toţi o armată, disciplinată, obedientă – galbenă, portocalie, roşie – nu contează. Idea este că totul trebuie să fie monocolor. Şi încet, încet devenea monocolor pentru fiecare membru de partid în parte.

Şi am zis pas politicii – m-am întors la ce ştiam eu mai bine să fac – să-mi fac datoria până la capăt, să dau maximum din ceea ce pot da. Pe urmă m-am întâlnit cu oameni frumoşi, oameni alături de care a început visul meu frumos, oameni care m-au convins că dacă mă dau bătută ei câştigă din nou. Dacă noi cei care ştim ce putem, care am muncit real şi pas cu pas să construim ceva în vieţile noastre, pe care ne interesează real faptul că trăim într-o lume strâmbă, în care totul pare cu susul în jos, în care copiii noştri nu au cum să nu se simtă decât inadaptaţi dacă îşi asumă principiile în care sunt crezuţi, dacă noi alegem să depunem armele, ei înving. Şi vor face în continuare în aşa fel încât să le fie lor bine. Aceşti oameni frumoşi m-au convins să nu depun armele, să o iau de la capăt. Ei şi copii mei care m-au întrebat – dacă vedeţi că nu e bine de ce nu faceţi nimic să schimbați ceva?

E legitimă – zic eu, întrebarea lor. Chiar aşa … de ce nu facem ceva? Ce putem face? Să ieşim în faţă, să spunem cu voce tare NE-AM SĂTURAT! Refuzăm să mai fim marionete, refuzăm să mai contăm doar câteva zile odată la 4 ani când pentru câteva secunde deţinem puterea de a decide, refuzăm să acceptăm să vă faceţi că nu ne auziţi!

Şi cum mereu am avut convingerea că schimbarea începe cu noi, cu noi ca şi persoane, cu noi ca şi familie, cu noi ca şi grup de prieteni, cu noi ca şi comunitate, începe din curtea noastră – cum zicea bunica mea, am decis să mă achit de o datorie de onoare pe care consider că o am faţă de mine, față de copiii mei, față de prietenii dragi mie, față de oamenii frumoşi pe care îi am alături în încercarea de schimba ceva, față de cei care mai cred că e posibil, față de cei care nu şi-au pierdut speranţa şi anume datoria de a ieşi în faţă.

Nu am să mă ascund – nu mă simt confortabil în lumina reflectoarelor, nu mi-e uşor să fiu în primele rânduri, dar am datoria de a o face. Şi am fost educată să mă achit de datoriile pe care le am, pe care mi le asum.

Deci de ce candidez? Pentru că ştiu că niciodată nu voi trece dincolo de ce îmi dictează conştiinţa mea. Pentru că ştiu că am să pot sta mereu drept în faţa voastră, a celor care decideţi că se poate şi altfel, şi am să vă pot spune sincer că am făcut tot ceea ce a stat în puterile mele să vă respect interesele şi deciziile. Pentru că vreau o lume normală în care să crească copiii mei. Pentru ca epoca lui – lasă că merge şi așa – trebuie să înceteze. Trebuie să alegem cele mai bune soluţii şi nu pe cele mai puţin rele.
Dar mai ales pentru că ştiu, că este timpul să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre, trebuie să căutam soluţii şi nu vinovați, trebuie să discutăm idei şi nu să atacăm persoane.

În final mai am să vă fac o singură propunere – indiferent de rezultatele alegerilor pe care le veţi face, după investirea noului Consiliu Local trebuie să vă faceţi timp – fie şi măcar odată în 4 ani de zile să participaţi la o şedinţă a Consiliului Local. Abia atunci veţi vedea direct la sursă cum înţeleg aleşii dumneavoastră să vă apere interesele, cum înţeleg să vă reprezinte. Va fi o experienţă mai mult decât interesantă, vă garantez.

Simt că trebuie să mai răspund la o întrebare – de ce PER?În primul rând pentru că aici sunt oamenii ăia frumoşi despre care v-am povestit. Pe urmă pentru că am plâns tare de tot, şi din tot sufletul meu când am urcat în urmă cu circa doi ani în urmă din nou – după mulţi ani în care am fost plecată de acasă, pe Valea Someșului, mai sus de Sângeorz-Băi şi nu am mai văzut mare parte din pădurile care mi-au încântat copilăria. Şi mai ales pentru că ştiu că Ecologia este pentru toţi!

Începe de la mine care îmi învăţ copilul că hârtia se pune la hârtie şi plasticul la plastic, că gunoiul nu se aruncă în pădure şi nici pe stradă, care mă aplec şi ridic hârtia aruncată pe jos şi care atrag atenţia celui de lângă mine că nu e firesc să arunce pe jos pachetul gol de ţigări, ajunge la noi, cei care participăm la acţiuni de ecologizare, care ne dorim operatori de servicii publice care să respecte alegerile noastre şi să strângă selectiv şi ei deşeurile, şi ajunge la tine cel care alegi să-ţi construieşti o casă Eco, o fermă Bio, o viaţă curată şi sănătoasă.

Ecologia este pentru toţi!”

Adriana Ioana Cindrea, consilier municipal, candidat PER la Consiliul Local Bistrița

(PE)