Actualitate Politică

Stelian Dolha, despre vizitele celor doi ”corifei” Dragnea şi Ponta şi isprăvile lui ”Ovidiu Voievod I de Bistriţa”

Candidatul PNL la funcţia de primar al Bistriţei, deputatul Stelian Dolha, a făcut, luni, într-o conferinţă de presă, unele comentarii legate de vizitel în judeţ ale celor doi „corifei” PSD, Liviu Dragnea şi Victor Ponta, respectiv isprăvile lui „Ovidiu Voievod I de Bistriţa”

„Nu ştiu de unde PSD l-a scos pe Victor Viorel Ponta, dar, după ce pierzi în linie judeţul Bistriţa-Năsăud la alegerile prezidenţiale, şi nu oricum, ci tare de tot, să mai vii şi să te afişezi în BN înseamnă să ai ori foarte mult tupeu, ori PSD să nu aibă tangenţă cu realitatea. Cum să mai vii cu Victor Viorel Ponta, cel care a fost marginalizat de toată Europa în momentul în care a fost declarat inculpat? Toate cancelariile se cam fereau de el, iar el voia, în continuare, să fie premier. Cum să mai vii cu domnul Dragnea în judeţul Bistriţa-Năsăud şi să vorbeşti de corupţie şi corupţi din moment ce chiar el este condamnat definitiv cu suspendare? Cum să mai vii şi să mai vorbeşti despre aşa ceva în judeţul Bistriţa-Năsăud cu Dragnea? Motivul pentru care au venit a fost altul: să-şi mobilizeze electoratul dur. Şi se mai bazează pe ceva, că prezenţa la vot va fi foarte scăzută, iar dacă ai lor ies (la vot -n.r.), vor avea câştig de cauză. Ei, aici vor avea surprize pentru că lucrurile nu vor sta chiar aşa.

Şi mesajul pe care domnul Ponta l-a dat a fost unul deplasat. Să vorbeşti de Meşterul Manole, auzi, şi să zici că nu e în Bistriţa-Năsăud complexul Meşterul Manole. Era chiar fericit! A dat-o ca nuca în perete. Păi complexul Meşterul Manole e la el acasă. Ovidiu Teodor Creţu a pierdut 4 milioane din bani europeni pe Colegiul Naţional Liviu Rebreanu pentru că nu a finalizat lucrările până la data de 31 decembrie 2015 şi s-ar putea să ajungem la 16 dacă nu le finalizează până în august 2016. Cu alte cuvinte, nu fiţi fericit, domnule Ponta, complexul Meşterul Manole îl avem şi la Bistriţa.

Domnul Ponta mai era fericit încă de ceva: că PSD şi-a găsit din prima candidat la Bistriţa şi cei de la PNL doar din a doua strigare. Zici că era Cănuţă Om Sucit, iar a dat-o ca nuca în perete. În ziua respectivă a fost publicată de România Curată lista neagră în care candidatul PSD Ovidiu Teodor Creţu era acuzat de conflict de interese şi nu putea să candideze. Pentru acuzele ce i se aduc, un primar în funcţie şi-ar da demisia în secunda următoare, iar domnule Ponta, nu mai puteţi veni la Bistriţa să elogiaţi un candidat la primărie care e suspectat, şi nu numai, de conflict de interese. Dacă ar fi acuzat de aşa ceva, orice primar din Europa şi-ar da demisia. Ovidiu Teodor Creţu, nu! Au mai fost şi alţii pe lista neagră. Cert este că, candidatul PNL, aşa cum a fost el din a doua strigare a primit certificat de bună purtare politică, pe când al lor, nu.

Dacă tot vorbim despre vizita celor doi corifei, nu putem să nu amintim de inaugurarea fântânii roşii. Din punct de vedere estetic, nu pot spune nimic pentru că nu mă pricep. Am auzit specialiştii spunând că e o lucrare de artă, că e în regulă, dar sunt alte două motive pentru care îi spun domnului Ovidiu Teodor Creţu că a greşit.

Domnul Creţu şi-a permis să amplaseze fântâna respectivă fără acordul Consiliului Local, cu alte cuvinte s-a comportat ca un voievod pe moşie şi Ovidiu Voievod I de Bistriţa a hotărât ca fântâna roşie să fie amplasată acolo fără acordul Consiliului Local. Înainte, când s-a mutat statuia lui Alexandru Ioan Cuza, a cerut avizul CL, acum nu a mai fost nevoie de nimic. Apoi, am înţeles că a băgat-o şi pe ceva reparaţii la Direcţia de Servicii Publice. Dacă e legal sau nelegal trebuie să ne spună alţii. Eu nu pot spune lucrul acesta. Apoi, nu a cerut o expertiză dacă lucrarea respectivă se încadrează sau nu în zonă. Poate s-a gândit că merge cu orientarea clădirii care a fost PCR şi care acum e condusă de un membru PSD. Dacă a fost înainte steaua roşie, acum poate fi floarea roşie. Dacă tot avem în zonă blocuri mov şi albastre, se poate. Nu se mai poate, domnule Creţu, nu se mai poate aşa pentru că nu am dat în mintea copiilor cu toţii şi nu o să stăm ca struţii pe care dumneavoastră i-aţi plasat în toată Bistriţa cu capul plecat.

Bistriţa are nevoie urgent de un plan urbanistic, are nevoie de un arhitect-şef urgent, dar unul care să nu fie inginer constructor, ci să aibă studii de arhitectură. Primul lucru pe care îl voi face este să creez un consiliu urbanistic, chiar şi onorific, în care să invităm pe urbaniştii celebri ai Bistriţei care să vină şi să ne spună cum trebuie să arate Bistriţa noastră. Cu alte cuvinte, trebuie să îi redăm Bistriţei demnitatea pe care a avut-o, nu kilograme de kitsch pe care să le amplasăm la Bistriţa şi ă ianugurăm fântâni roşii pentru Dragnea şi cu Dragnea”, a declarat Stelian Dolha.

(PE)

10 comentarii

  • Da Stelică, nu poți să te dezici de obsesia ta maladivă anti-Crețu, Ponta, PSD și continuă-ți campania în modul cu care ne-ai obișnuit deja, respectiv critic și distructiv la adresa adversarilor tăi politici…cândva aliați. Sfatul meu de om care te-a ajutat cândva este să te pregătești pt. 5 iunie pt. un previzibil eșec și nu fiindcă nu ieși primar, ci pentru că este foarte probabil să pierzi și locul 2. În acest caz urmează ca viitorul în plan politic să ți-l prefigurezi singur!

    • Să cred că scrie directorul comunist al comerțului de dinainte de 1989, tovarășul Ioan Țintean?

    • Eu nu va inteleg pe astia suparati ca Dolha ii da peste nas lui Cretu. Ce-ati vrea sa faca? Sa ingroase si el randurile candidatilor care fac non-combat in alegerile astea? Alegerile astea nu sunt cumva de genul : Va place cum conduce depotic orasul Cretu? Daca da il meritati, dacă nu votati pe cel care-l poate bate. Ce ar trebui baieti, sa faca Dolha? Sa-l mangaie pe omul asta care crede ca Bistrita egal Cretu. Dar ce, e intrecere de domnisoare?
      Nu ma, Cretu trebuie trimis acasa. Si nu-l trimiti cu joc de glezne.

  • E clar ca PSD este un partid nereformat condus de grupuri mafioto-comunistoide cunoscute sub numele de baroniada. Desi dupa intarzierea lucrarilor la campusul CNLR, soldata cu pierderea fondurilor europene pe lista viitorilor consilieri se mai afla in continuare si Costica Rus. Chiar daca vina pentru intarzierea lucrarilor la Campusul scolar nu apartine in totalitate directorului Rus, totusi o schimbare la nivelul conducerii CNLR, este necesara, fie si pentru faptul ca Parcul Dendrologic al profesorului Gubesch este lasat in paragina, iar pentru asta nu e nevoie decat de spirit gospodaresc. Pe de alta parte, primarul Cretu, este direct raspunzator pentru pierderea fondurilor europene fiindca in septembrie 2014 a semnat un contract pe care nu l-a respectat, cauzand o paguba importanta bugetului local. Si pentru ca traim intr-o lume anormala, in loc ca organizatia judeteana PSD sa procedeze la retragerea sprijinului politic pentru candidatura lui Cretu pentru un nou mandat la primarie, avand in vedere si varsta lui de pensionare, aceasta organizatie nereformata nu are cadre si merge tot pe mana mediocrului Cretu.

  • Lasa-i dracului domnule Dolha. Rahatul e rahat ori de-i aruncat, ori il legi cu panglica rosie. Nu-i schimbi gustul, culoarea sau destinul!

  • Pe Ponta l-a luat gura pe dinainte invocand legenda Meşterului Manole. Este ca si cum ai vorbi de funie in casa spanzuratului. Păi tocmai Cretu, este cel care a demolat tot ce-au facut cei dinaintea lui si a sufocat orasul cu tembelisme precum struti, mere de plastic si flori energetice. Nebunia a inceput inca din primul mandat a lui Cretu, mai precis, in anul 2009 cand acest primar incult care crede ca lumea a inceput odata cu el, a mutat fara nici o noima statuia lui Petru Rares din piata care-i poarta numele, pentru a face loc unui monument controversat in forma de „sula” langa Prefectura, vrand parca sa asocieze „Sula cu Prefectura”, ceea ce a starnit numeroase comentarii si reactii din partea locuitorilor orasului si nu numai.
    Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-peisagisti-tembeli/

  • daca nu era usl tu si acum cresteai gaini ,nu uita cine tea facut deputat.nici cainele nu musca mana care i-a dat on os.tu ai luat mai mult.vezi ca iti da zama in foc.

    • Fane tu esti oligofren? Ai coeficientul de inteligenta sub 50 de scrii in halul ăsta. Si tu-ți permiti sa-i dai replica lui Dolha? Serios 4 clase, nici in masa electoratului PSD nu te potrivesti.

    • Balanele trebuie sa-ti mai dau si dreptate ca asa porcarie cum este fantana aia rosie zau daca am mai vazut! Este atat de originala in felul ei ca am mai vazut-o in nu stiu cate culori. Dar hai sa va mai dau un pont: ciufulitura aia rosie care se vrea fantana arteziana a stat o buna bucata de vreme in curte la VRG SA si care nu este opera nimanui ci pur si simplu a fost comandata de cineva care s-a razgandit cand a vazut ce porcarie a iesit ca apoi sa fie vanduta primariei nu inainte de a agata numele marelui artist (de care nu a auzit nimeni pana acum) Patrick Mateescu acest Michelangelo de Romania-America al sculpturilor in forma de limbrici! De la floarea de crin cum trebuia sa fie si mai ales daca va uitati la proiectul initial o sa vedeti ca nu are nici o legatura cu aceasta hidosenie crunta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.