Social

Vestul sălbatic la Tiha Bârgăului. Casa unui candidat la primărie a ars. S-a tras cu arma după el

(FOTO) ACTUALIZARE Casa unui candidat la Primăria Tiha Bârgăului a ars în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un incendiu, păgubitul acuzând o mână criminală. Dănuţ Dumitru Resvanţă (UNPR) pretinde că s-a tras şi cu arma după maşina în care îşi urcase întreaga familie ca să o salveze.

poza tiha resvanta incendiu 1 incendiu casa razbanta tiha 2 incendiu casa razbanta tiha 3 incendiu casa razbanta tiha

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat pentru Timp Online că incendiul a fost anunţat noaptea la ora 00.54, iar lichidarea lui a durat trei ore.

„Au ars casa de locuit parter şi mansardă pe aproximativ 200 de metri pătraţi, a ars acoperişul şi mansarda şi s-au degradat pereţii de la parter. Pentru stingerea incendiului au acţionat două echipaje de stingere de la Prundu Bârgăului, un echipaj SVSU de la Tiha Bârgăului şi un echipaj de prim-ajutor. Nu au fost victime. Persoanele s-au evacuat în condiţii de siguranţă. Locuiau şi patru copii în casa respectivă. Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore. Cauza incendiului este în curs de stabilire”, a spus el.

Contactat telefonic, Dănuţ Dumitru Resvanţă a declarat pentru Timp Online că la mijloc e o mână criminală.

„Am fost în campanie până seara târziu şi am ajuns acasă, am băut un pahar de vinars şi m-am culcat pe la ora 12.00, Tiha Bargaului paduridupă miezul nopţii. După aproximativ o jumătate o oră am auzit ceva gălăgie. Mi-au dat foc la casă. Se pare că au aruncat o sticlă incendiară în bucătărie, în casă. Am încercat să ies afară să văd, să îmi salvez familia. Au tras cu o armă sau două arme de foc în maşină. Au tras în casă. Eu îi bănuiesc pe primar şi pe şeful de ocol. Au încercat să mă cumpere şi nu a mers aşa. Nu i-am văzut şi nu i-am filmat, dar toată lumea ştie treaba asta. Eu am o maşină bună, am sărit în ea, dar au tras şi într-o roată, am făcut pană, dar am mers aşa pe jantă. Am luat familia, pe toţi şi m-am dus la mama. Nu am avut cum interveni, toată casa era plină de flăcări. Am dus familia la mama, am venit înapoi cu oamenii şi am încercat să salvez ceva, dar nu am putut face nimic. S-a dus toată casa, nouă am făcut-o acum. Era de 250 de mp. Eu îi bănuiesc pe cei doi pentru că i-a deranjat că i-am reclamat. Au încercat să mă cumpere, să-mi dea 200.000 de lei, opt hectare de pădure ca să îmi retrag toate plângerile. Eu nu dau mâna cu hoţii, tot aşa o ţin înainte. Eu vreau dreptate, nu vreau să fac cum au făcut ei în ultimii ani, numai pentru ei şi pentru oameni nimic. Acum sunt la Poliţie. Acum se strâng dovezi, se face anchetă. Sunt şi urme de gloanţe pe maşina mea care e una de vreo 50.000 de euro, e acum aici, la Secţie, la Prund, şi se văd urme de gloanţe în maşină. Mi-au făcut maşina strecurătoare. Eu îi bănuiesc pe cei doi fiindcă nu am avut cu altcineva nicio treabă. Eu le-am făcut lor reclamaţii la DNA, la Ministerul Mediului şi Pădurilor şi la IGPR. Acum urmează să vină săptămâna viitoare şi să-i ia aşa din pat, cum le place lor. E vorba de undeva în jur la 20 de milioane de euro din 2003 şi până în 2016″, a declarat Resvanţă.

masina gloante 5 masina gloante 1 Masina gloante 2 masina gloante 4

El a și postat pe Facebook: ”Candidatul la Primăria Tiha Bârgăului Resvanță Dan a fost incendiat de mafia locală în propria casă în această noapte, din fericire pentru unii și din păcate pentru alții a reușit să scape cu viață atât el cât și cei patru copiii care dormeau în acel moment când incendiul a izbucnit. Așadar mafia locală recurge la soluții extreme pe ultima sută de metri pentru a-l împiedica să câștige alegerile locale din comună. Dacă vă puteți imagina că în anul 2016 în România s-au tras gloanțe asupra mașinii mele în care erau patru copii și două femei atunci înțelegeți dimensiunea mafiei locale din Tiha Bârgăului și din Tureac”.

Primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Dologa, a negat toate acuzaţiile. „Aşa am auzit că a fost un incediu la casa lui, da. Cum să trag cu arma după el? Ce am eu, arsenal de artilerie? Vai, Doamne fereşte-mă! Azi noapte m-a sunat cineva pe la 2, băiatul care se ocupă de situaţii de urgenţă. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Nu am nicio implicare. Cred că îi trebuie făcute nişte analize la omul ăsta (Dănuţ Resvanţă – n.r.). Şi eu am înţeles că s-a tras cu arma, dar se vor face cercetări, vor ridica maşina şi vor vedea cine a tras cu arma. Eu nu am fost chemat la Poliţie, nu m-a întrebat nimeni nimic, aştept să îmi vină buletinele de vot. Cine îşi pune mintea cu minte cu de-ăştia? Naiba să îl ia, ce să mă răzbun? Face lucrurile astea ca să se victimizeze pentru alegerile de mâine. Are două neveste, pot da declaraţii ce s-a întâmplat. Eu nu sunt implicat, nici la cel mai rău duşman al meu nu i-aş dori aşa ceva”, a spus Dologa.

Dănuţ Dumitru Resvanţă candidează din partea UNPR la Primăria Tiha Bârgăului, Vasile Dologa din partea PNL, iar şeful de ocol, Vasile Şut, din partea PSD. Resvanţă a făcut mai multe dezvăluiri referitoare la cei doi despre care Timp Online a scris aici.

ACTUALIZARE 11.47 Comunicat UNPR Bistriţa-Năsăud: „Organizația Județeană UNPR Bistrița-Năsăud a luat act de evenimentul tragic petrecut în noaptea de 4 iunie a.c. în localitatea Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, soldat cu distrugerea prin incendierea casei de locuit și prin împușcarea autoturismului, proprietatea personală a domnului Rasvanta Dănuț Dumitru, candidat UNPR la funcția de primar al comunei Tiha Bârgăului.  Suntem alături de colegul nostru, pe care îl susținem în continuare. Din respect pentru independența instituțiilor abilitate să solutioeneze această cauză, nu comentăm ancheta aflată în desfășurare. Avem încredere în profesionalismul și imparțialitatea acestora.  Formațiunea progresista dezaproba astfel de acte”.

Foto: Facebook

12 comentarii

  • Este incredibil. Ăsta nu e vestul sălbatic, e mafia siciliană. Dacă a ajuns să se tragă cu arma, înseamnă că miza jocului e enormă.
    Statul român trebuie să intervină prompt și în forță, cu toate instituțiile abilitate, să restabilească dictatura legii.
    Inadmisibil. Doamna Cristiana, țineți aproape de subiect, așa ceva în România nu s-a mai întâmplat, să se incendieze casa unui candidat la primărie, în timp ce copiii dorm în casă și să se tragă cu arma.

    • Si daca oare toata treaba asta se intoarce impotriva lui, o sa va recunoasteti greseala?Omul are cateva greseli in declaratii, si cele de la politie nu ii coincid. De asemenea el nu stie ca atunci cand sunt implicati mai multi oameni ( femeile si copiii) este mult mai greu de inventat o poveste. Casa nu ii noua, ca daca era noua avea geamuri termopane peste tot. Neconcordante si la numarul de gloante, si cate focuri de arma s-au auzit.. in fine, politia o sa lamureasca. Dar ce vreau eu sa punctez: un om normal, ca mine ca dumneavoastra, cand ii da cineva foc la casa si trage dupa el cu pistolul, are timp sa dea declaratii la presa si sa posteze pe facebook?? Omul asta continua ce a inceput in campanie, o anticampanie impotriva actualului primar si a sefului de ocol. Pe mine m-ar mai interesa de campanie si de alti oameni? M-ar interesa de familia mea, de sanatatea mea. El si acum este pe facebook si vorbeste intr-una de primar, ca a incercat sa il cumpere ca nustiu ce. In plus, Andrei Razvanta, care nu stiu ce ii cu el, frate, var, a postat in jur de ora 12-1 : ” Asadar mafia locala decurge la soluti extreme pe ultima suta de metri pentru al impiedica sa castige alegerile locale din comuna tiha bargaului” Deci oamenii astia, atunci cand iti ia foc casa, posteaza chestii de genul. Mi se pare ca omul a stat pana la 12 noaptea sa inventeze povestea. Oricum, ce campanie murdara a avut omul asta… nu am prea vazut.

    • Ce greșeală să-mi recunosc? Eu nu am spus că e vinovat unul sau altul, am spus că dacă s-a ajuns la focuri de armă și aprins de case, atunci statul trebuie să întervină urgent. Dacă nu, declarăm Statele Unite ale Bârgaielor și, vorba Cristianei Sabău, decretăm legea vestului sălbatic, chit că e în estul județului.
      O să vedem ce și cum în urma anchetei. Indiferent cum o iei, e groasă rău și aruncă o lumină sângeroasă asupra întregii comunități și a întregului județ. Mi-e greu să îmi imaginez că trăiesc într-un județ unde casele candidaților la primărie iau foc și mașinile lor sunt ciuruite de gloanțe, ca în filmele cu mafioți.

    • dragii mei, in caz ca ati uitat, duminica asta este preselectia pentru dosarele DNA din sezonul 2016-2020.
      ca atare, va rog sa va comportati cu discernamant.

  • E un film cu gangsteri nebuni si prosti. A mai avut o cabana la Piatra Fantanele construita din resturi, vopsita si ASIGURATA, care a ars in urma cu 3 ani. Umbla vorba ca firma de asigurari l-a despagubit cu varf si indesat. Iata ca se repeta nenorocirea si arde din nou o casa putreda (se vede din imagini casa foarte veche a bunicului sau, invelita in polistiren si vopsita dar cel mai probabil ASIGURATA). Se vede clar ca acest „candidat” (fara sanse reale) a facut o campanie pro-PSD murdara indreptata impotriva actualului primar, dovada fiind cantitatea suspect de mare de materiale distribuite cetatenilor. Tot suspecte sunt si actiunile televizate pe care nu si le poate permite orice candidat, cu atat mai mult dintr-un partid ca PUNR (la nivel de comuna). Eu sunt de parere ca actiunea a fost regizata de ruda acestuia, Doru Crisan care a facut la randul sau campanie si in comuna Tiha dar nu se astepta ca nebunul sa se abata de la program si sa recurga la astfel de marsavii.

    • Eu sunt de părere că dacă ai informații precise despre cazul acesta să te prezinți la poliție și să depui marturie. Dacă nu știi nimic exact, abține-te, că te poți trezi citat la procuratură.
      Mă îndoiesc că un tată își dă singur foc la casa în care dorm copiii lui.

    • Nu i-ar da nimeni foc la casa. Ma indoiesc ca i-au fost copiii in pericol. Doamne fereste. Plus ca nici nu e candidat real la primarie. N-o sa aiba nici macar 50 de voturi. Cei care il cunosc stiu ca nu e cu toate acasa. Pur si simplu se repeta povestea cu banii de la asigurare.

    • foarte corect!
      si eu il stiu de ce e in stare!
      daca are asigurare ;la casa si masina atunci…..E BUN DE DUS IN CATUSE!
      (oare s-a autosesizat careva cu privire la prima asigurare incasata de la gramada aia de lemne?????)

    • si daca se dovedeste ca si-a dat singur foc?
      sa vina statul sa-i i-a copii si nevestele???

  • Criminali din România anului 2016!!! Nu contează că a candidat ori ba, că îl votează careva sau nu. Contează conduita socială a oamenilor într-un stat cu apărare națională. Aștia cu pistoalele sunt de pe altă planetă sau ce? Există locuri în acest județ unde trebuie să te temi pentru viața ta și a familiei tale ? Suntem pe front, în Siria, oameni buni? Vine un cretin cu pistolul și face legea ?
    Gradul nostru de civilizație este reflectat de numărul de incidente violente, de abuzurile sexuale, de analfabetism/abandon școlar… Stăm bine ca județ, se pare, la aceste statistici naționale și europene! Să o ținem tot așa! E o competiție națională!

  • Daca s-a tras cu arma, e deja terorism. Nu se poate aşa ceva în Romania, în Bistriţa, în Bârgău.
    Autorităţile trebuie să lămurească urgent situaţie şi să elimine sentimentul de insecuritate în care se află populaţia. Ăluilat i-au dat cu acid pe maşină, mai rămâne să ne sechestreze, , etc. În ce lume trăim ?

  • Acelasi scenariu ca la biserica evanghelica, dar cel mai probabil cu un alt regizor si cu alte personaje in rolurile principale. Poate fi o ipoteza. Dar daca omului chiar i s-a intamplat atunci in ce tara traim? Sa asteptam ca organele abilitate sa faca lumina in acest caz, iar daca e valabila prima ipoteza atunci Sergiu Nicolaescu se intoarce in mormant. Oricum cazul este destul de complicat cred ca este de competenta unui grup de detectivi gen Columbo, Manix, Kojac, s-au Hercule Poirot daca scenariul este scris de Agatha Cristie si manuscrisul a ajuns prin nu stim ce imprejurimi pe mana pagubitului. Sapoi vorba Bargauanului: ‘Domne Feri de minte slaba!’

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.