Social

Viitură pe Valea Budacului. Apa a intrat în zeci de gospodării din Petriş. 50 de persoane au fost evacuate

(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE O furtună puternică s-a abătut luni după-amiază asupra Văii Budacului. Ploaia torenţială a umflat apele râului Budac, revărsat apoi în zeci de gospodării din satele Budacu de Sus şi Petriş. Viitura a luat cu ea animale şi păsări din curţile sătenilor care au scăpat, din fericire, nevătămaţi. 30 de case au fost afectate, iar 50 de persoane au fost evacuate, a precizat ISU Bistrița. O persoană cu probleme medicale și doi copii de trei zile respectiv trei ani au fost duși la spital.

A fost o rupere de nori, au spus bătrânii, care nu a durat mai mult de o jumătate de oră, sufiecient pentru ca apele să se umfle şi să pornească nervoase la vale. Viitura a despărţit satul în două. Unii localnici au luptat până în ultimul moment să salveze din calea apelor materiale de construcţii şi alte bunuri.

Petris 2 Petris 3 Petris 4 Petris 5

„Nu am mai văzut aşa ceva din 1977. A fost o rupere de nori. Când e cald, se poate trece valea cu picioarele, dar acum uitaţi-vă cum arată, ca un fluviu. Puteau fi toate podurile şi digurile din lume că tot ieşea apa”, a spus un localnic.

Imediat la faţa locului au sosit reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care au sărit în ajutorul oamenilor. Noul primar al comunei Cetate, Lucian Tarniţă, s-a aflat şi el în mijlocul sătenilor pe care i-a îndrumat să iasă din gospodăriile afectate de ape, să ocolească zona inundată pe dealul din spatele lor şi să ajungă la căminul cultural unde primăria le-a oferit spaţiu de cazare până se mai retrag apele.

O persoană dializată, un copil de trei ani şi un bebeluş de trei zile au fost transportaţi de echipaje SMURD la spital pentru investigaţii suplimentare privind starea lor de sănătate.

Petris 6 Petris 7 Petris 8 Petris 9

Purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus, a declarat că probleme au mai fost la Budacu de Sus, Lunca Şieuţ şi Budeşti: „La Petriş sunt cele mai grave probleme. Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă au intervenit Comitetetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, şi Detaşamentul de pompieri Bistriţa e dislocat în zone cu probleme. Din primele informaţii, nu există victime. Acţionăm pentru sprijinirea populaţiei şi, în funcţie de necesităţi, alocăm resurse pentru sprijinirea celor care au probleme”.

Potrivit sursei citate, la Petriş au intervenit 30 de pompieri cu şase autospeciale şi tehnica din dotare, au fost cinci echipaje de poliţie şi unul de jandarmi. De asemenea, a intervenit şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

”Nu sunt înregistrate victime omeneşti, doar pagube materiale însemnate. Pompierii militari intervin pentru sprijinirea populaţiei în zonele afectate”, a anunțat Prefectura.

”Fenomenele meteo extreme conduc la manifestări violente, foarte rapide și tot mai greu de prognozat. Așa s-a întâmplat și în ultimele două săptămâni în județul nostru, când în multe localități ploile torențiale au creat viituri care au produs numeroase pagube. Din fericire, nu am înregistrat victime omenești. La Petriș am fost nevoiți să evacuăm provizoriu 50 de persoane care locuiau în case afectate de ape. Primarul proaspăt ales al comunei Cetate, Lucian Tarniță, a primit ”botezul” funcției și s-a descurcat foarte bine, fiind sprijinit și de fostul primar Daniel Moldovan care a dat un frumos exemplu de solidaritate. Mulțumesc pompierilor militari de la ISU, celor din formațiunile de voluntari, primarilor și viceprimarilor, tuturor celor care au ajutat la limitarea pagubelor și la salvarea de vieți și bunuri materiale”, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

Cinci gospodării afectate la Lunca, cinci podețe și 5,5 km de drum comunal la Susenii Bârgăului

Comunicatul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: ”În urma cantităţilor mari de precipitaţii înregistrate luni, 27 iunie, după ora 17.30, pe pârâul din localitatea Petriş s-a format o viitură, iar pentru evacuarea persoanelor suprinse a fost necesară intervenţia pompierilor militari şi a membrilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Cetate. Salvatorii au evacuat 50 de persoane din aproximativ 30 de gospodări / locuinţe afectate – estimare preliminară şi le-au direcţionat către Centrul de Cazare Temporară amenajat de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Cetate în Căminul Cultural din localitatea Petriş. În procesul de evacuare, au fost întregistrate trei cazuri deosebite: o persoană dializată şi doi copii în vârstă de trei zile, respectiv trei ani. Cele trei persoane au fost preluate de echipaje SMURD, respectiv ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud şi transportate la spital pentru investigaţii medicale. Din fericire, toate persoanele evacuate sunt în afara oricărui pericol. Peste 30 de pompieri militari, cu şase autospeciale de intervenţie, motopompe şi ale mijloace tehnice, cinci echipaje de poliţie cu 10 poliţişti, un echipaj format din cinci jandarmi, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Cetate cu mijloace specifice – buldoexcavatoare, utilaje, etc. – actionează pentru sprijinirea populaţiei afectate. Pompierii militari şi voluntari lucrează pentru limitatea efectelor produse de cantităţile mari de apă aduse de viitură prin evacuarea apei din case, beciuri, curţi, fântâni etc. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a monitorizat situaţia în teren, încă de la momentul avertizării hidrologice cod portocaliu şi a alocat resursele necesare sprijinirii populaţiei afectate din localitatea Petriş, dar şi din localitatea Lunca, com. Şieuţ, unde au fost afectate cinci gospodării, respectiv Susenii Bârgăului, unde au fost colmatate cinci podeţe şi afectaţi 5,5 km drum comunal”.

Petris 10 Petris 11 Petris 12 Petris 13

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!

Luni 27 iunie, între orele 17.50 si 18.50, localitățile Galaţii Bistriţei, Mărişelu, Budacu de Jos, Bistriţa, Dumitra, Satu Nou, Monor au fost sub avertizare cod portocaliu de averse de peste 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice.

De luni 27 iunie, ora 10.00, până marți 28 iunie, ora 22.00, județul Bistrița-Năsăud este sub cod galben de furtuni.

14 comentarii

  • Si au facut romii case pe langa parau fara autorizatii de constructie ,si din cauza mizeriilor si a gardurilor lor sau infundat podetele de a iesit apa in sat…

    • Da asta va intereseaza pe dumneavoastra sio facut unde au putut ca nu toata lumea are posibilitate sa cumpere locuri de case cu mii de euro si sa plateasca asigurari

    • si mai verificati cite au asigurarea . macar cea obligatorie , PAD-ul. verificati

  • Minte slaba…fiecare si-a facut acoperisuri sa aiba familiile unde locui…si nu asta e problema, …defrisarile masive si sapaturile in malurile raului…va stiti bine magnatii din sat care contribuie la dezastre!?…daca e sa verificati ca tot va mananca verificarile luati la rost ” patronii” dezastrelor…un stejar tine la radacină o tonă de apa….faceti calcule si va dati seama cum de ajunge atata apa in gospodarii…unde se duc padurile…unde sunt salcile si balastrul din ape??…tolerati in continuare, altii se imbogatesc si voi cautati ca prostii vinovati intre voi…

    • probabilistic un om care sta la bloc are sansa sa fie inundat de vecini odata la 25 de ani…… asa si astia …. au sansa sa fie inundati odata la 30 de ani pentru acel rau are o probabiltate de depasire a debitului de inundatie….de 30%!!!

    • nu trebuia sa lase sa se faca acolo case ….
      si daca ar fi lasat atunci trebuia sa regularizeze valea astfel incat sa nu apara astfel de inundatii!!!!

  • sa va fie rusine nu vie mila de saraci oameni pe voi va intereseaza autorizatii de constructi macar datile o vorba mai buna astai Romnia

    • mergeti la primarie sa va regularizeze valea…..sunt bani de la uniunea europeana gratis pentru asa ceva….

    • Ma sa-mi bag picioarele dar mie cine mi-a dat gratis ceva? Voua astora mai tuciurii va trebuie numai gratis, ia mai mergeti si voi la munca ca va cresc burtile. PUTUROSILOR si la propriu si la figurat.

  • Verificati padurile dragi mei!!! Mai sunt numai sunt?!?! Daca numai sunt copaci la deal sa absoarbe apa din ploi nu putem spune ca nu ne-am asteptat la necazuri de genul acesta. Trist dar adevarat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.