Actualitate

Șeful CJ, scrisoare deschisă către ministrul Muncii: Vi se pare normal?

Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, îi transmite ministrului Muncii, în contextul grevelor angajaților din administrația publică locală, că este solidar cu aceștia și îi propune ceva.

”Ministrul Muncii, domnul Dragoș Pâslaru, ne spune că o creștere a salarizării în administrația locală este ”nesustenabilă”. Ca om care conduc de patru ani cea mai importantă instituție administrativă a județului Bistrița-Năsăud și lucrez alături de mii de oameni din CJ și primării, care își fac munca cu dedicare și profesionalism pe niște salarii departe de a fi decente, îmi permit stimate domnule Ministru să vă propun ceva:

Cum ar fi dacă specialiștii Ministerului Muncii în frunte cu domnia voastră ați analiza discrepanțele între salarizarea de 3,5 sau chiar 8 ori mai mare, pentru același post din administrația centrală comparativ cu cu unul din administrația locală;

Vi se pare normal ca în ultimele luni să se angajeze sute de funcționari în aparatul central de stat și să se înființeze noi instituții, în timp ce oamenii care lucrează direct cu oamenii în primării și Consilii Județene să aibă salarii mai mici decât personalul necalificat din construcții?

Ar fi un ”prejudiciu” atât de mare dacă am avea salarii decente și pentru funcționarii publici, alții decât cei din București și nu am mai avea două Românii și două tipuri de funcționari: cei din București și restul?

Vă transmit domnule ministru, în numele meu și al celor peste 300.000 de români care îi reprezint, că ar trebui să vă puneți în primul rând problema sustenabilității dumneavoastră în fruntea Ministerului Muncii!

Sunt solidar cu colegii mei din administrația locală din toată țara pentru că știu cât de multă muncă este aici și cât de slab plătită este munca acestor oameni, care au avut ”ghinion”. Ghinion să nu fie catapultați în fruntea unor instituții cu care nu au nicio legătură decât faptul că au răspuns la un moment dat la un telefon, ghinion pentru că s-au dedicat ideii unei Românii puternice și a unei Românii în care fiecare dintre cetățenii ei se bucură de respect din partea statului, chiar dacă sunt funcționari publici!

Pentru ca România să devină așa cum își doresc românii avem nevoie de descentralizare administrativă, de mai multă putere și independență la nivel local și de fapte, nu de vorbe bine meșteșugite spuse la televizor!”.

12 comentarii

  • Dl președinte Radu Moldovan
    Vă trimit și eu o scrisoare deschisa .
    Sunt o mulțime de locuri vacante în mediul privat și unde salariile sunt mai bine plătite și funcționarii publici pot sa muncească ,dar, doar aceia care astăzi lucrează bine și responsabil și la stat .
    De ce nu faceți dvs și primarii ,o reforma administrativa în propriile instituții , îi selectați pe cei care intr-adevăr muncesc și sunt profesioniști și pe care sa-i platiti mai bine . Sa nu mai angajați neamurile , lipitori de afișe , și slugile din partid prin instituții sufocand aparatul administrativ . La fel pe la Finanțe , Inspectorate și alte instituții de „stat” și la propriu și la figurat .
    Așteptăm și inițiative locale de reducere a aparatului administrativ și pe urma sa săriți la gatul altor incompetenți din ministere .

    • corect…….corect…corect. crezi ca o sa fac ceva ??? o sa te asculte ??? o sa ia in seama ceea ce spui….????? vin alegerile si trebuie votanti . asta e Romania.

    • da si sa nu mai stea in institutii unii doar in concedii medicale si fara plata, pana ies la pensie.fiindca sunt functionari buni care nu mai incap de venetici din astia politici si care nu fac numic!!!! da nimic. doar merg la card sa isi ia salariul. In rest, cei care chiar lucreaza ar trebui sa fie mult mai bine platiti.

  • In timp ce angajaţii din mediul privat se chinuie sa supravietuiasca, Raducu se milogeste la Guvern pentru a mări salariile bugetarilor. Nu-i prima data cand el nu vorbeste despre salariile medicilor sau a profesorilor ci a functionarilor publici. Adica a celor din sistemul birocratic si probabil a clientelei politice.Daca Raducu ar avea vointa, ar putea singur gasi rezolvarea. Solutia e cat se poate de simpla: reducerea birocratiei in sistemul administrativ. Decat multi, care sa taie frunze la caini si prost platiti mai bine putini eficienti si cu salarii decente.

  • Problema este foarte simpla, dar nimeni nu vrea s-o spuna. Se poate admite o crestere a salariilor dar fara modificarea Fondului de Salarizare, el sa ramana constant. Asta presupune ca se poate dubla salarul unui angajat, dar se reduce personalul la jumatate. Trebuie deasemenea, facuta curatenie in Agentii si in Companii Nationale, care pe langa faptul ca au salarii foarte mari sunt si multi, dupa care se poate discuta. Un Presedinte de Consiliu Judetean ar fi bine sa cunoasca aceste lucruri, dupa care poate sa tot scrie, daca stie.

    • …nu mai vorbesc de o reducere a numarului de parlamentari, asa cum a votat poporul, la 300, ar aduce o economie substantiala la bugetul statului cu un randament mult mai mare al Legislativului decat pana acuma.

  • Voi, astia care ati fost la guvernare pana de curand ( de toate culorile politice ), ar fi mai bine daca v-ati tine gura si nu v-ati permite sa iesiti cu tupeu sa cereti socoteala actualului guvern, deoarece voi sunteti cei care ati adus caracatita administratiei la dimensiunile actuale. Voi ati creat tot felul de posturi din burta pentru soti/ sotii, amante/ amanti, lipitori de afise, etc.
    Voi sunteti vinovati de capusarea si excesiva birocratizare a aparatului administrativ, iar acum aveti tupeul sa vorbiti ? Vorba unei asa-zise doamne din gasca voastra: „Ciocu-mic !”
    Mai bine ati disparea din viata publica, mai bine ascundeti-va undeva pana vine nota de plata pentru toate nemerniciile pe care le-ati facut !

    • Bun, aveti ocazia, sau mai exact, ati avut ocazia 4 ani sa faceti curatenie si de ce nu ati facut-o? Asa ca lasa-ma…

  • de cand domnule radu moldovan eu va platesc pentru asa declaratii?
    de ce nu sunteti si de partea detinutilor si a agricultorilor care nu si-au primit subventia pe anul trecut???
    de ce nu sunteti de partea celor ce lenevesc si primesc bani gratis de la stat?????
    si..
    de ce nu sunteti si impotriva pensiilor speciale???
    de ce nu va vedeti de treaba si sa suparari 60% din cei ce lucreza la privat si nu au nici o sustinere politicaaaaaaaaaaaaaaa??????????????????????????

  • Ce nu este normal…3 milioane de angajați ai sectorului privat susțin bugetărimea și restul populației până la 20 milioane . Acest lucru ar trebui să vă îngrijoreze, și încă cum!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.