Asociația Aripi Folktime organizează în zilele de 19 și 20 august cea de-a V-a ediție a festivalului ”Colibița Folk Fest”, ce se va desfășura la Fisherman’S Resort, pe malul Lacului Colibița.
Programul festivalului cuprinde o secţiune Open Stage, începând cu ora 18.00 – vineri şi sâmbătă – unde orice tânăr sub 30 de ani se poate înscrie până în data de 12 august a.c.
Începând cu ora 20.00, pe scenă vor urca nume sonore din folkul românesc.
Invitaţii de vineri 19 august: Corneliu Gămuraru, Gheorghe Ani, Adrian Ivanițchi, Vali Şerban, Florin Săsărman & Alexandru Filip, Dan Vană, Grupul Ecoul (Magda Puşcaş & Sorina Bloj şi Rareş Suciu), Mircea Vintilă.
Pentru cea de a două seară de festival, pe lângă talente locale – precum Cristina Creţ & Ibanez – îşi vor da mâna să aducă bucuria muzicii folk Cristi Buică, Maria Gheorghiu, Emeric Imre & Jimi El Laco, Zoia Alecu, Vasile Șeicaru & Mishu Constantinescu (ex Bosquito).
Prezintă: Miuța Bâca.
În fiecare seară, la Open Stage, se vor premia cei mai talentaţi dintre concurenţii iscrisi, în urma prestaţiei unui cântec sau două.
”Va aşteptăm să petreceţi două seri pline de poezie cântată, să vă răcoriţi cu o bere rece şi să gustaţi din gulaşul la ceaun, specialitatea casei. Ca în fiecare an în această perioadă, sunteţi invitaţi la sărbătoarea sufletului pururi tânăr, ”Colibiţa Folk Fest!”, spune Anton Vlad, președintele Asociației Aripi Folktime.
Locatia e total nepotrivita pentru un astfel de eveniment. Muzica folk nu are ce cauta in raiul cocalarilor, acolo unde nu e voie sa calci iarba…
Mai bine pe terenul de fotbal decât într-o astfel de locaţie. Gazde scremute, cu fite de cocalari, unde nu te poti simţi bine nicicând !