Social

Doi copii cu arsuri, preluați de elicopterul SMURD

Atenţie sporită la modul în care încercaţi să aprindeți focul, respectiv nu lăsați copiii nesupravegheați! Elicopterul SMURD a aterizat, de două ori în doar trei ore, pe stadionul din Năsăud, pentru a prelua doi copii, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp.

În jurul orei 15.00, la CPU Năsăud, a ajuns un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Coşbuc, cu arsuri pe circa 40% din corp. Acesta a încercat să aprindă focul cu o substanţă puternic inflamabilă (cel mai probabil benzină).

După ora 18.00, tot la CPU Năsăud, un băiețel de 11 luni din localitatea Feldru a fost adus de către un echipaj de la Serviciul județean de Ambulanță, cu arsuri de gradul II, pe o suprafaţă de cca. 20 % din corp, după ce a intrat în contact cu apă fierbinte.

În ambele situaţii, victimele au fost stabilizate de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi pregătite pentru a fi transportate pe calea aerului la clinici de specialitate din capitală.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.