Actualitate

Creșterea plății pentru gărzile medicilor, din octombrie

Guvernul a decis ca plata gărzilor suplimentare efectuate de medici să se facă pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20/2016, începând cu data de 1 octombrie, iar fondurile necesare, de aproximativ 100 de milioane de lei, vor proveni eficientizarea resurselor deja existente.

Ministerul Sănătăţii precizează că mecanismele găsite pentru alocarea celor aproximativ 100 de milioane de lei, necesare pentru creşterea plăţii gărzilor, nu afectează în niciun fel prognozele de deficit bugetar. ”Cu alte cuvinte, creşterea veniturilor pentru gărzi va fi finanţată printr-un control mai strict al cheltuielilor şi prin măsuri de reducere a risipei din sistem. Reglementarea se va face prin Ordonanţă de Urgenţă conform discuţiilor avute în Guvern”, precizează MS, care arată că demersul privind gărzile se înscrie într-o preocupare mai largă a sa şi a Ministerului Muncii, de reformare a organizării resursei umane în Sănătate.

„Sistemul sanitar trebuie să aibă grijă în primul rând de oameni: de pacienţi şi de medici. Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi”, consideră ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.

MS aminteşte că a luat un set de măsuri în favoarea medicilor precum creşterea plăţii gărzilor suplimentare prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august, termenul pentru definitivarea paşilor legislativi fiind 1 octombrie, au crescut salariile de bază ale medicilor din sistemul public de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20/2016, pentru care Guvernul a prevăzut un miliard de lei. De asemenea, gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, avantajul fiind că astfel gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate.

De asemenea, contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi, iar aşa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25 la sută pe timpul de noapte lucrat, ceea ce până acum nu se făcea.

MS mai arată că medicii care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale din 2010 şi până în prezent vor primi sporul legal de 15 la sută care, până la 1 august, nu mai fusese acordat, iar timpii de lucru şi de odihnă vor fi regândiţi.

Totodată, ministerul precizează că evaluează modalităţi de remunerare a medicilor din anii I şi II de rezidenţiat pentru gărzile pe care le fac.

Măsurile gândite de MS în vederea eficientizării cheltuielilor din sănătate vizează economii la scară naţională prin mecanismul de achiziţii publice centralizate. Acest mecanism are deja proceduri demarcate, evaluarea şi monitorizarea strictă a investiţiilor, controlul mai strict al prescripţiei de medicamente (cu precădere antibiotice, dar nu numai) şi al investigaţiilor medicale şi controlul serviciilor din spitalizările de zi.

Ministrul Vlad Voiculescu consideră că decizia de creştere a remuneraţiei pentru gărzile din sistemul sanitar este unul din cei mai importanţi paşi ai ultimilor ani în beneficiul medicilor, întrucât corectează o nedreptate veche din anul 2009 şi, în acelaşi timp, reafirmă angajamentul actualului premier de a face din sectorul sanitar prioritatea mandatului său.

În acelaşi timp, Vlad Voiculescu arată că mizează în continuare pe cooperarea responsabilă a Federaţiei Sanitas, a Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi a Federaţiei Hipocrat, dar şi pe sprijinul medicilor pentru implementarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor din sistem.

În ceea ce priveşte solicitarea Federaţiei Sanitas, MS arată că evaluarea modalităţilor de reglementare a veniturilor celorlalte categorii de personal din sistemul sanitar vor fi discutate în cadrul consultărilor cu partenerii de dialog social din procesul de elaborare a Legii salarizării unitare.

1 comentariu

  • poarta spitalului…!!!!
    apropo …
    10% este contributia firmelor care au contracte cu spitalele?
    viermii aia au disparut din spitale?
    au disparut concediile organizate de distribuitorii de medicamente?
    mai mor noi-nascutii???\
    ne mai plimbam prin spitale?
    un vecin a cumparat o legatura de plicuri de la magazin si …s-a scuzat ca …are copilul internat la spital !!!!!
    cand vor disparea toate astea atunci voi fi de acord cu marirea salariilor pana atunci o consider….MITA!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.