Actualitate

Robert Sighiartău: ”Sesiunea de depunere a candidaturilor, deschisă”. Două nume sigure

Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, consilierul județean Robert Sighiartău, a precizat că data de 5 septembrie rămâne termenul-limită pentru stabilirea listelor de candidați la alegerile parlamentare: ”Dorim să menținem acest termen de 5 septembrie, sperăm ca până atunci să avem lista. Noi deja am deschis în interiorul partidului sesiunea de depunere a candidaturilor. În primul rând, obiectivul nostru este de a avea pe acea listă oameni integri, pregătiți, care să fie exponenți ai cetățenilor din Bistrița-Năsăud în Parlament”.

Numele lui Robert Sighiartău și Ioan Turc se vor afla printre cele care vor fi supuse la vot de Biroul Politic Județean al PNL pentru întocmirea listelor de candidați, probabil la Camera Deputaților.

”Suntem un partid democrat, care lucrează după un for democratic. Numele candidaților vor fi supuse la vot în BPJ. Eu îmi voi depune candidatura în interiorul partidului”, a spus președintele PNL BN. ”Cu siguranță și eu”, a afirmat prim-vicepreședintele coordonator al PNL BN, liderul PNL Bistrița.

Sighiartău a menționat că Organizația Municipală reprezintă o prioritate pentru PNL: ”Așa cum am spus de la începutul mandatului meu, Organizația Municipală reprezintă pentru mine și pentru Organizația Județeană o prioritate. Prima măsură care s-a impus a fost desemnarea unui președinte unic, iar BPJ a decis printr-o largă majoritate, alegerea domnului Ioan Turc, care are misiunea ca într-un timp foarte scurt să reîntregească echipa de la municipiu și să vină în fața BPJ cu o formulă potrivită. Nu avem cum să omitem faptul că bistrițenii au avut și au aplecare spre o administrație de dreapta, integră, care să aibă ca obiectiv interesele cetățeanului, nu interesele unor anumite persoane care lucrează în interes personal, cum se întâmplă acum”.

Robert Sighiartău a precizat că ”faptul că unii dintre colegi nu s-au regăsit în noul Birou Politic Județean nu înseamnă că nu îi avem în vedere pentru construirea unui partid puternic în următorii patru ani. Poate au fost anumite supărări, dar nu foarte mari care să creeze turbulențe în PNL”.

10 comentarii

  • În data de 13 iulie, în aceeaşi publicaţie întrebat fiind despre o posibilă candidatură a sa în Parlament, mânzul Robert accepta că este prea devreme să se pună în discuţie aşa ceva. Acum după două luni a devenit un adevărat armăsar politic şi simte că interesul cetăţeanului îi cere candidatura. Probabil acolo la sinagoga lor a avut o revelaţie, el fiind un om integru, profesionist şi cu experienţă managerială în spate sau poate mentorul lui ia şoptit această posibilitate…cine ştie!

  • O intrebare umila …mai sigartau ai facut mai multe in partid decat Monica Sasarman in partid…rusine celor care au uitat a face cruce !!!

  • La capitolul integritate bifeaza si pentru mentor,papusel.Mexicanu si-a matrasit toti „colaboratorii”.Atentie,cunosti vreun om care i-a stat in preajma si i-a rezistat crocodilului?Ilies,Andreica,Botis,Rusu sunt istorie.

  • …Dupa modelul de la locale la capitala … penele are la Bistrita doi candidati certi: Lolek si Bolek. Si cinci la suta procent din voturi…asa ca de conducere noua.

  • Comentatorii cu mentalitati comuniste sunt penibili dar e dreptul lor sa fie asa . S-a schimbat paradigma in PNL si asta ii deranjeaza . Cand ajunge presedinte un tanar de 27 de ani , inteligent , integru , onest , care conduce un business de succes , pizma atinge cote incredibile . E frustrant pentru adversarii politici ca nu au cu ce sa-l atace si atunci apar comentariile aberante .

    • Așa o fi, că prea cu foc o zici domnule Pașca. Dar unde sunt liberali veritabili, de ce nu apar să-și susțină crezul, idealurile, principiile. De ce subsolul articolelor este populat de anonimi uneori cârcotași, alteori obiectivi, dar mai de fiecare dată critici. Lingușeala, pupincurismul și ridicarea în slăvi a liderilor nu face parte din valorile liberale. Liberali nu au adversari politici, doar alegătorii au simpatii de politruci. Ideea de liberal este esența eficienței politice, iar dacă azi nu ne conduc liberali este doar vina liderilor, niciodată nu au vină alegători sau cu atât mai puțin comentatori.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.