Actualitate

Cu ochii în stele. ”Star Party Perseide”

Dealul Budacului a devenit în noaptea de sâmbătă 13 spre duminică 14 august, pentru foarte mulți bistrițeni, loc de observație a perseidelor. ”O atmosferă minunată. Nu mă așteptam să fie atât de multă lume. A fost o noapte ”de zile mari”, a spus Gavrilă Urs, cel care lansase invitația de participare la un spectacol stelar: roiuri de meteori, telescoape astro și alte echipamente de observație, discuții despre astronomie, astrologie, planete, zodiac, constelații.

Pe o pătură, sub cerul liber, pasionații de astronomie au stat cu ochii pe cer să vadă stele căzătoare brăzdând cerul. Nu au lipsit nici focurile de tabără și lampioanele pentru o atmosferă de poveste.

1 star perseide 2016 2 star perseide 2016 3 star perseide 2016 4 star perseide 2016

Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pamantului. Pentru o fracțiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.

Orice meteor al cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”. Cei ce observăa din zonele cu cer curat pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observă din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră. Pentru vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că noptile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult cu atât vedeți mai mulți meteori.

Predicțiile spun că se vor vedea maxim 100 de meteori pe oră, în condiții ideale. În timpul maximului perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut.

dealul budacului perseide 16 5 star perseide 2016 6 star perseide 2016 17 perseide 16

Foto: Facebook

1 comentariu

  • aseara am stat si eu cu ochii pe cer…
    cred ca sunt singurul care am vazut o stea cazatoare plutind in arsita coborarii!!!
    a cazut roata din stanga de la caru mare… acum astept noaptea urmatoare sa vad cum sta carul in echilibru…cred ca mai trebuie un bou la car….sa stabileasca echilibrul…se ofera careva?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.