Actualitate

Ce drumuri şi căi ferate se vor moderniza în judeţ. Chereji: Să ”mulţumim” conducătorilor

„Zi cu ghinion” pentru Bistriţa pentru care trebuie să „mulţumim” tuturor conducătorilor judeţului şi municipiului din ultimii 10 ani, scrie consilierul municipal PNL Adrian Florin Chereji pe Facebook după ce a studiat varianta finală a Master Planului de Transport, gata de aprobare în Guvern.

„Astăzi, marți și 13, zi cu ghinion pentru Bistrița. S-a publicat varianta finală a Master Planului de Transport. Trebuie să mulțumim tuturor conducătorilor județului si municipiului Bistrița din 2006 până acum: în loc să avem avem autostradă prin Bistrița (autostrada Nordului Satu Mare-Dej-Bistrița-Suceava-Iași, cum era prevăzut în legea din 2006) vom avea drum expres Dej-Bistrița abia în 2032!!! Iar de la Bistrița la Suceava va rămâne actualul drum. Varianta ocolitoare a municipiului Bistrița este pe primul loc în Master Plan, cu o lungime de 14,6 km, dar cu două benzi pe sens și cu o valoare totală de 70,8 mil. euro (şi nicidecum varianta prin Pădurea Codrișor, care nu poate fi executată decât cu o bandă pe sens și cu o valoare mult mai mare, respectiv 174 mil.Euro)”, a scris Chereji. 

În aceeaşi postare, alesul local PNL a adăugat: „Din păcate la ultima ședință ordinară a Consiliului Local, primarul Ovidiu Crețu a dat ordin mașinii sale de vot să respingă propunerea pe care am făcut-o, împreună cu grupul consilierilor PNL, cu alte 4 variante de ocolire a municipiului Bistrița, fezabile, care s-ar putea realiza cu sumele alocate conform Master Plan. Din păcate pentru bistrițeni, au lucruri mult mai importante de făcut, de exemplu trebuie să mărească cușca/închisoarea veverițelor”. 

Conform Master Plan de Transport publicat de hotnews.ro, pe sectorul rutier, cel mai voluminos dintre domeniile tratate în document, strategia prevede până în orizontul 2030 nu mai puțin de 11 autostrăzi și 19 drumuri expres, la pachet cu alte zeci de modernizări de drumuri actuale și variante de ocolire. Niciuna nu va trece însă prin Bistriţa. Vom avea, în schimb, autostradă Târgu Mureş – Târgu Neamţ.

Judeţul Bistriţa-Năsăud este inclus, în schimb, în lista proiectelor de modernizare a căilor ferate cu liniile Cluj-Napoca – Ilva Mică (2025-2029), Ilva Mică – Suceava (2025-2030), Luduş – Şieu Măgheruş (2017-2018).

Varianta ocolitoare a Bistriței este prevăzută să fie construită în perioada 2022-2023.

Master Planul General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru investiţiile din domeniul transporturilor pe următorii 15 ani, a fost transmis de către Ministerul Transporturilor pentru a fi adoptat printr-o Hotărâre de Guvern. Documentul conţine principalele proiecte de autostrăzi, drumuri expres, investiţii în căi ferate şi căi navale pe care are nevoie România le implementeze, însă vine cu partea negativă a paharului. Numai pe rutier, până în 2020, sunt planificate proiecte în valoare de 13 miliarde de euro, dar există fonduri disponibile doar pentru o treime. Pentru 2020-2030, doar jumătate din fondurile necesare pot fi identificate.

Aici toate documentele din Master Plan.

6 comentarii

  • BN a devenit singurul judet de stanga din Ardeal . Toata lumea stie ca UE nu finanteaza comunistii de aia suntem si vom fi izolati din punct de vedere al investitiilor majore in infrastructura pana va disparea ciuma rosie de aici .

    • Socialdemocratia nu e acelasi lucru ca si comunismul. Multe tari din vestul si nordul Europei sunt conduse de Socialdemocrati, iar In Parlamentul Europei cel mai mare grup parlamentar din cate stiu eu e cel al secialdemocratilor. Socialdemocratii nu nationalizeaza fabricile si terenurile agricole si nici nu obliga regele sa abdice. Pe unde vreti voi sa se faca autostrada Bistrita-Suceava cu doua benzi in fiecare sens? Pe valea ingusta a bargaielor sa treaca masinile prin fata caselor vi 110 km. pe ora? E zona de munte si nu poti muta autostrada la 2 km de localitati.

  • Faptul ca in varianta finală a Master Planului de Transport actualizat figureaza un drum expres intre Dej si Bistrita chiar daca pentru anul 2032, aceasta presupune si reconsiderarea traseului viitoarei centuri ocolitoare a Bistritei. Prin definitie drumurile expres sunt drumuri naţionale rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor care nu deservesc proprietăţi riverane şi care au două sensuri de circulaţie cu cel puţin două benzi pe sens, separate de un spaţiu median, şi nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicaţie, iar intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai cu acces dreapta, în locuri special amenajate. De altfel, in Master Planul de Transport apare si varianta ocolitoare a Bistritei cu cu doua benzi pe sens si cu o valoare de executie de numai 70 milioane euro. Prin urmare, nici vorba de aberatia numita „Centura lui Cretu” cu o banda pe sens prin Padurea Codrisor si in valoare astronomica de 174 milioane de euro. Cramponarea lui Cretu de traseul cel mai prost, dar care sa treaca pe langa trenul lui din Zavoaie, cu pretul distrugerii Padurii Codrisor a lasat orasul Bistrita fara centura ocolitoare pana in prezent. La paguba respectiva mai trebuie adaugata si blocarea proiectelor de amenajare a dealului Codrisor si a raului Bistrita pe portiunea dintre Podul Budacului si Podul Jelnii.
    (Vezi: P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill).

    • Nu rezulta de nicaieri ca traseul variantei ocolitoare sa modificat. Chereji cred ca are alte surse de informare si nu Ministerul Trasporturilor.
      NO COMMENT

  • sunteti voi destepti, dar lasa ca vine PNL si o sa va duca autostrada prin fata casei fiecaruia….exact cum adus PDL-ul cand a condus judetul!!!!si au fost niste ani !!!

  • Prin Bârgău s-ar putea face autostradă la poalele munţilor, prin spatele satelor. Loc ar fi. Dar staţi liniştiţi că nu se va face nimic din acest masterplan. De trasat linii pe o hartă nu e greu. Întâi tocăm toţi banii pe proiecte, studii etc şi la final rămânem cu ce avem acum. Cu dn17.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.