Haine de firmă, dar şi fast-food pentru care mulţi iau drumul Clujului în week-end vor fi de găsit începând de anul viitor în noua galerie comercială a Bistriţei care se construieşte pe Calea Moldovei, în zona fostei UCTA.
Într-o postare pe Facebook, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Sever Roman, scrie: „O investiţie de 15-16 milioane de euro se dorește a fi implementată în Bistriţa. Dacă va fi o iarnă blândă, lucrările la magazinul Selgros vor începe în ianuarie şi se estimează finalizarea lor în maximum 5 luni. În paralel se vor demara lucrările la galeria comercială. H&M, C&A vor veni la Bistriţa şi, în final, McDonald’s sau KFC vor deschide primul magazin în acest complex”.
Jumătate din ansamblul comercial va fi magazinul Selgros Cash & Carry, jumătate galeria comercială. Practic, este vorba despre Bistrița Retail Park, pe o suprafață de 29.015 m2 cu regim de înălțime propus – parter, P+1 parțial în magazin și maxim P+1 în cazul galeriei comerciale. Se vor amenaja: spații verzi pe o suprafață de 2.072,5 m2, trotuare, drumuri, 200 de locuri de parcare.
H&M este un lanț de magazine de îmbrăcăminte din Suedia înființat în anul 1947. H&M este al treilea mare retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, după grupul amercian Gap și Inditex din Spania, cea mai mare piață de desfacere fiind în Germania, urmată îndeaproape de Suedia și Marea Britanie.
C&A este o companie de retail de îmbrăcăminte din Olanda. În prezent, C&A este unul dintre cei mai mari retaileri de fashion din Europa, cu două milioane de clienți zilnic și 1.400 de magazine în 19 țări. În Europa deţine 1.575 de magazine specializate în industria confecţiilor, oferind îmbrăcăminte modernă de înaltă calitate pentru întreaga familie.
McDonald’s Corporation este cel mai mare lanț de restaurante de tipul fast-food din lume, vânzând cu prioritate hamburgeri, pui, cartofi prăjiți, amestecuri de băuturi răcoritoare pe bază de lapte (așa numitele milkshake-uri) și băuturi carbo-gazoase. Mai recent, a început să ofere și salate, fructe, snack wraps și carrot sticks. McDonald’s este și cel mai mare retailer global din domeniul serviciilor alimentare, cu peste 32.000 de restaurante în 117 țări.
KFC, Kentucky Fried Chicken, este un lanț de restaurante american, având vânzări de 3,6 miliarde dolari anual și circa 750,000 de angajați la nivel mondial. Deține peste 15.000 de restaurante în 109 țări, din care 5.200 sunt în Statele Unite. Restaurantele KFC sunt prezente în România din 1996, în sistem de franciză de compania US Food Network, aflată în portofoliul grupului Altrom.
McDonald’s sau KFC?!?… Să înțelegem de la domnul cu protecția mediului că nu vor fi amândouă, e ori-ori?!?…
N-o să fie niciunu, ăstia nu vin în oraşe sub 100k locuitori. Ştii tu vreo excepţie? În cel mai bun caz deschide Lordinu o mâncătorie cum are în gară (la ţărani merge) sau poate deschide dl. Ungur celebrul RFC.
Da. DEVA!!!
Ai dreptate, n-am știut de Deva. Totuși se pare că Deva e excepția care întărește regula. Să sperăm ca și Bistrița să devină o asemenea excepție 🙂
Uite am găsit un articol care atinge tangențial tema (este vorba de Alba Iulia, oraș sub 100.000 locuitori):
„Potrivit Mirelei Străjan, marile lanţuri de magazine sunt interesate în principal de populaţia oraşului, iar, din acest punct de vedere, Alba Iulia nu întruneşte condiţiile: „Am avut discuţii cu cei de la McDonalds, dar primul lucru pe care l-au întrebat a fost ce populaţie avem, iar pe urmă au refuzat. Am fi dispuşi să le oferim spaţii gratis, dar şi aşa nu vor să vină”.
sursa http://alba24.ro/marile-lanturi-de-magazine-ocolesc-alba-iulia-centrul-comercial-alba-mall-ofera-spatii-gratis-pentru-branduri-consacrate-36325.html
Selgros Cash & Carry, nu e galerie comerciala, nu e Mall, e depozit … Cash & Carry. Asta se potriveste Bistritei, asta fac toti comercianti de la tara, vin la supermarketuri si duc marfa in magazinele lor, acum o sa aiba Selgros, pt ca doar pt atata e pregatita Bistrita, gratie genialilor nostrii conducatori si mentalitatii de țăran dezrădăcinat!
Asa ceva se poate face in câteva luni, înțeleg….. Pai mai bine s-ar strădui sa renoveze Ștrandul municipal mai repede, nu sa dureze 3 ani o reabilitare. Unde mai pui ca inaugurarea va fi in Septembrie, după cum scria pe panou. No, ce faci din luna Septembrie la Ștrand??? Sau va fi si bazin acoperit? Doamne ajuta.
Ai încurcat borcanele, mall-ul nu va fi al primăriei și nu primăria o construiește, ci o firmă privată.
@Thinking Head
Deva și Suceava sunt orașele care au McDonald’s deși au sub 100.000 de locuitori. Suceava are 92.000 de locuitori conform recensământului din 2011, dar are 2 McDonald’s-uri, unul în Iulius Mall și unul separat. În Suceava, lângă mall este și un turn (cum e turnul fostului Proditerm), pe care l-au integrat în peisajul mall-ului și l-au vopsit în diferite culori. Plus că sucevenii au atât Metro cât și Selgros. Deci într-un oraș nu cu mult mai mare ca Bistrița se pot atrage mari lanțuri de magazine, mari lanțuri de restaurante de tipul fast-food ș.a.m.d.
Din pacate exemplele nu sunt concludente. Suceava este (sau mai bine zis era) considerat extrem de atractiv, pentru ca este unul dintre cele mai mari judete din tara si de aceea era vanat de dezvoltatori, pe de alta parte in Suceava s-a deschis Mac cand avea 117000 locuitori. Deva+Hunedoara au cca 130 mii de locuitori plus orasele adiacente ajung usor la 150 mii de locuitori. Un dezvoltator nu investeste in oras, ci in potential de cumparare si distanta de mers cu masina pana la „mall” numita Catchment Area
Criteriile diverselor lanturi de magazine (food sau non-food) sunt diverse si nu tin neaparat de dimensiunea orasului. Cel mai important este puterea (si apetitul) de cumparare a locuitorilor din zona etc
Pe scurt nu cred ca vreunul dintre cei doi giganti americani au in plan sa deschida magazine intr-un parc de retail cu 2-3 boutique-uri si un Selgros 🙂 . Poate intr-o galerie comerciala serioasa a unui hypermarket, dar vom vedea… deocamdata sunt „petarde”.
„Ţara se dezvoltă foarte bine, compania la fel, există capital disponibil pentru investiţii, avem potenţial de dezvoltare. Noi vrem să dublăm investiţiile faţă de 2015, ajungem la 30 mil. lei (6,7 mil. euro). Investiţia în deschiderea unui restaurant ajunge la 2 mil. euro fără terenul propriu-zis. Pe lista oraşelor potenţiale pentru deschidere se numără Satu Mare, Focşani, Târgovişte, Alba Iulia şi Brăila“, a spus Daniel Boaje, directorul general al McDonald’s, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Stirea e din 25 aprilie 2016. Luati-va gandul de la Mc pentru moment!