Actualitate

Biserica „Sfânta Treime” Bistriţa, gazda unor copii care au învăţat să trăiască o zi din plin

„O zi trăită din plin”. Aşa s-a numit programul pe care membrii Parohiei „Sfânta Treime” din Bistriţa l-au pregătit pentru ziua de 1 octombrie pentru un număr de 45 de copii. A fost o zi cu activități interactive care a început cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie și a continuat cu o serie de activități recreative, sportive și ateliere practice.

„A fost o zi cu adevărat trăită din plin! Am adunat astăzi amintiri cât să ne ajungă până la….următoarea întâlnire. Am cântat, ne-am explorat partea artistică, ne-am jucat și am fost activi atât pe terenul de sport, cât și la atelierele desfășurate în curtea bisericii (spre surprinderea plăcută a trecătorilor) și, bineînțeles, nu am uitat de partea sufletului nostru, prin rugăciune. La sfârșitul zilei oboseala a fost înlocuită cu promisiunea unei noi întâlniri, ceea ce este o certitudine că ziua trăită din plin a fost de fapt o zi a fericirii”, a scris pe Facebook preotul paroh Tudor Mudure, inspector eparhial. 

copii-la-biserica-2 copii-la-biserica-3 copii-la-biserica-4 copii-la-biserica-8

Masa de prânz, precum și o gustare, au fost asigurate de Asociația Filantropia Ortodoxă.

Sursa foto: Facebook pr. Tudor Mudure

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.