Actualitate

Sfat pentru studenţii din Bistriţa ai UEB: Dacă vreţi să ajungeţi politicieni, nu trebuie să învăţaţi!

Profesorul universitar doctor Honoris Causa Alexandru Ţiclea, vicepreşedintele Universităţii Ecologice Bucureşti, le-a spus studenţilor din Bistriţa care s-au înscris la această universitate privată că nu trebuie să înveţe dacă vor să ajungă politicieni fiindcă nu au nevoie de nicio diplomă pentru asta.

„Dumneavoastră, studenţii, aveţi dreptul, dar şi obligaţia, să învăţaţi. În primul rând, aveţi această obligaţie faţă de dumneavoastră, apoi faţă de familie şi faţă de universitate. Noi ştim că este greu să înveţi. Cel mai important filosof al Antichităţii, Aristotel, minte enciclopedică, cel care a fost profesorul lui Alexandru cel Mare, spune aşa: rădăcinile învăţăturii sunt amare, dar roadele sunt dulci. A vrut să spună că uneori e plictisitor să înveţi, un roman dacă l-ai citit, a doua oară parcă îţi vine greu să îl
reciteşti, dar un curs pe care poate nu îl înţelegi, dar te dezvolţi intelectual, cultural, devii alt om, obţii o diplomă, o profesie, şi faci altceva. Roadele, în calitate de consecinţe, sunt dulci, adică avantajoase. Acum, ca să glumesc, sper că nu se supără domnul preşedinte (al Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, prezent la deschiderea anului universitar -n.r.), dacă vreţi să vă afirmaţi în profesiile dumneavoastră trebuie să învăţaţi, însă dacă vreţi să deveniţi politicieni nu e neapărat să învăţaţi. Salvador Dali spunea: să nu te temi de perfecţiune atunci când înveţi pentru că nu o vei atinge niciodată! Din cele mai vechi timpuri şi până azi este ideea chiar a unor politicieni, cum ar fi Napoleon Bonaparte, dar şi alţii spun la fel că, pentru a fi politician, nu ai nevoie de niciun fel de diplomă. Nu se cere niciun fel de pregătire, dar se cer alte calităţi. Deci dacă vreţi să deveniţi politicieni să nu învăţaţi, să învăţaţi mai puţin”, a spus Alexandru Ţiclea.

Întrucât este şi epigramist, el a recitat câteva versuri având ca temă politicienii: „La şcoală nu prea le-a păsat de adunare sau scădere/Cel mai mult au învăţat doar ridicarea la putere”, după care a încheiat spunând „mai glumim şi noi”.

„Noi vă solicităm să învăţaţi fiindcă o faceţi pentru dumneavoastră, pentru familiile dumneavoastră şi numai învăţând vă schimbaţi. Epictet spunea că învăţătura e cea mai mare bogăţie şi e prietenul care nu te înşală niciodată, e o bijuterie care are valoare oriunde şi, în afară de asta, învăţătura este o avere ascunsă care, la o adică, nici nu poate fi împărţită între moştenitori”, a conchis prof. Ţiclea.

La Centrul Bistriţa al Universităţii Ecologice Bucureşti învaţă peste 350 de studenţi.

15 comentarii

  • WOW…o dat cu bota-n balta domn profesor. Nu am vazut nimic notabil la cati studenti ECO scoate pe banda facultatea de la BISTRITA. Nu am vazut nici o luare de pozitie a domnilor si domnisoarelor care se chinuie sa priceapa ce inseamna ECOLOGIA. Si ma refer la luari de pozitie fata de administratia locala care de ani de zile batjocoreste tot ce inseamna spatii verzi si copaci. A se vedea doar proiectele de asa zisa modernizare a PIETEI CENTRALE, a parcului EMINESCU etc. care va duce la pierderea a sute de copaci si alte sute de MP. de spatii verzi. Nu am vazut vreo reactie a studentilor ECO fata de distrugerea paraielor si raurilor de munte, dar si fata de taierea padurilor. Pana una alta tot politicienii aflati in unele partide ECOLOGISTE fac acest lucru. Asa ca domn profesor , mai incet cu aceste afirmatii ,ca sunt si altfel de politicieni pe care nu-i cunoasteti. Nu chiar toti visam la ciolan.

    • Da mah. Lipseau comentariile tale. Tu le sti pe toate. Esti un fel de CTP de Bistrita. Ca si in urma activitatii tale se vad multe. Peste sute de ani o sa se tot vorbesca de Balan.

    • Voi politicienii ecologiști ce faceți pentru bunul mers al acestei bijuterii de țară ,comentați în campanie electorala si cu atât rămâneți . Zilnic trec tiruri cu lemn din pădurile României .Ce faceți pentru asta ? Nimic ,comentarii ,comentarii …… si cu atât rămânem .Inemnul la învățat este un lucru rău , nu știu ce profesie aveți dar școala nu se face nici la stat ,rezultatul politicii de 25 ani

  • Cred că Aristotel ar fi avut o cu totul altă părere despre politicieni și despre ce presupune statutul de politician…

  • Asta-i sora lu Şpilu Harlet cum îi zic unii.
    Încă o fabrică de diplome, fără carte, ce nu produce decât bani mulţi pentru băieţii deştepţi, între care şi numitul Ţiclea.
    S-au lipt ca muştele de……. miere de provincie, unde încă mai pot prosti lumea.
    Dacă s-ar face (şi s-au făcut) statistici privind procentul absolvenţilor acestei universităţi admisi în alte forme de învăţământ – master, doctorat, INM, etc.sau pe piata muncii , este dintre cele mai mici.
    Aşa că învăţaţi, nu-nvăţaţi, de plătit plătiţi , că vremea şcolii trece !

  • Cu alte cuvinte noi să fim conduși tot de niște nulități parvenite. Decât așa, mai bine cu tehnocrați, chiar dacă ai noștri nu sunt enarci.

  • Era o remarca amara,inspirata din unele realitati triste.Politicienii de reala valoare sunt ca doctorii din spitalele romanesti:tot mai rari si mai obositi,iar pacientul tot in coma profunda.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.