Actualitate

Gabriela Szabo pentru șefia COSR: ”Aceasta este misiunea mea”. Ce planuri are

ACTUALIZARE Gabriela Szabo și-a lansat programul de candidatură pentru președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), după ce săptămâna trecută și-a depus dosarul de înscriere și și-a anunțat intenția de a candida pentru conducerea acestei organizații.

Prin programul său, numit “Excelenţa garantează viitorul”, fostul ministru al Tineretului și Sportului își propune să aducă o contribuție semnificativă în peisajul sportului românesc, alături de o doză puternică de inovație și modernitate, obiectivul său final fiind redobândirea excelenței: “Misiunea mea e să lucrez, cu toate forțele, în următorul mandat, pentru a readuce, alături de atâția sportivi talentați, aurul bine meritat pentru România. Este o poziție extrem de importantă pentru prezentul și viitorul generațiilor de sportivi români și îmi asum toată responsabilitea pentru a o reprezenta și a conduce COSR înspre podiumurile de premiere ale lumii”.

Abordarea campioanei mondiale și olimpice este fundamentată pe un model piramidal, format din patru nivele: (1) dezvoltarea infrastructurii sportive, care stimulează practicarea sportului la nivel de masă, (2) creșterea interesului față de sportul de masă, susținând o cultură a sportului și generând o bază de selecție, (3) încurajarea sportivilor către înalta performanță și, în cele din urmă, (4) cultivarea excelenței în sport, unul dintre rolurile esențiale ale COSR.

“Sportul românesc merită toată dedicarea mea și mi-am propus să aduc o schimbare în bine tuturor sporturilor din România, a fiecărui sportiv și antrenor în parte. Sportul trebuie să devină prioritate națională, alături de educație și sănătate. Susțin includerea lui în proiectul de țară”, spune Gabriela Szabo.

Aici puteți accesa programul Gabrielei Szabo.

ȘTIREA INIȚIALĂ Gabriela Szabo, într-o nouă competiție: ”Susţinerea şi ideile voastre sunt startul de care am nevoie”

Gabriela Szabo (40 de ani), cetățean de onoare al Bistriței și al județului, fostă campioană olimpică la atletism şi fost ministru al Tineretului şi Sportului, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR).

„Dragi prieteni, am decis să candidez la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român! Vă invit, astfel, pe toţi, să fiţi alături de echipa mea pe acest nou drum pe care COSR trebuie să şi-l asume pentru a ne redefini aspiraţiile şi aşteptările faţă de sportul românesc. Relansarea sportului de performanţă şi promovarea sportului de masă în România sunt obiectivele cu care eu mă înscriu în această competiţie, pe care mi-am propus să o câştig pentru copiii şi tinerii noştri. Ştiu ce înseamnă competiţia, mi-am dedicat întreaga viaţă sportului, am făcut cunoscut numele ţării mele în lume, m-am mândrit că sunt româncă şi asta îmi doresc pentru noi toţi. Voi readuce sportul românesc pe podiumurile internaţionale. Succesul nostru depinde de o politică armonioasă de dezvoltare, bazată pe un echilibru între sportul de mare performanţă, educaţie şi încurajarea oamenilor de orice vârstă să se îndrepte către sport. Susţinerea şi ideile voastre sunt startul de care am nevoie. Vă invit să fiţi alături de mine, dar nu în tribune, ci pe pistă”, a scris Gabriela Szabo pe pagina personală de Facebook.

Tot miercuri, Mihai Covaliu, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, şi-a depus de asemenea candidatura pentru preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Alegerile pentru funcţia de preşedinte al COSR sunt programate pe 15 noiembrie. Candidaţii la diversele posturi din cadrul COSR pot să-şi depună dosarele până pe 17 octombrie.

3 comentarii

  • O sa repete ,,performanta ,, de pe vremea cand era ministru. Adica nu o sa faca nimic. De altfel,daca o recomanda experienta de manager nici nu o sa ajunga in postul de presedinte al COSR.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.