Şefii instituţiilor statului au obligaţia să fie prezenţi la sărbătorile naţionale fără să aştepte invitaţii din partea cuiva, le-a spus prefectul Ovidiu Frenţmembrilor Colegiului prefectural. Prefectul s-a arătat dezamăgit de felul în care au fost reprezentate serviciile descentralizate la Ziua Armatei.
„Am văzut foarte puţini directori de instituţii la Ziua Armatei. Nu aveaţi nici scuza ploii fiindcă ieri a fost o zi foarte frumoasă. Nu înţeleg de ce noi, care ar trebui să fim primii prezenţi acolo, lipsim. Eu cred că nu este cazul să anunţăm pe nimeni că la 25 Octombrie serbăm Ziua Armatei, că de 1 Decembrie e Ziua Naţională. Dacă vreţi, vă voi suna eu să vă spun când sunt sărbători naţionale şi principalele evenimente unde ar trebui să fim cu toţii prezenţi ca cetăţeni, în primul rând, apoi ca şi conducători de instituţii. Nu vă aşteptaţi să vă dau eu invitaţii pentru evenimente organizate de Armată pentru că au fost publicate în presă de zile multe. Dacă trebuie, o să fac şi lucrul acesta: să vă spun când sunt sărbătorile noastre importante”, a spus Ovidiu Frenţ.
Prefectul le-a mulţumit şefilor de instituţii care au participat la sărbătoarea militarilor.
Adaugă comentariu