Actualitate

Primăria Bistriţa aşteaptă propuneri pentru Premiile anuale ale municipiului

Consiliul Local şi Primăria municipiului Bistriţa vor acorda şi în acest an, „Premiile anuale ale municipiului Bistriţa”, cetăţenilor care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele municipiului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, propunerile, însoţite de o copie a actului de identitate a persoanei nominalizate, una sau două fotografii în format electronic şi datele de contact cu nr. de telefon pot fi depuse la Primăria municipiului Bistriţa, str. Gheorghe Şincai nr. 2 până la data de 30 noiembrie 2016.

Anul acesta va fi a 16-a ediţie a Galei premiilor municipiului Bistrița prin care administrația îi răsplătește pe cei care au depus o activitate recunoscută la nivel național și internațional.

În primii 15 ani, au fost premiaţi peste de 1.000 de cetățeni ai orașului, majoritatea elevi care au reuşit să performeze, însă s-au mai acordat premii pentru cultură, sport, activitate științifică sau economică.

„Administrația își face o datorie ca în fiecare an, înainte de Crăciun, să-i invite la o gală pe cei care s-au afirmat în anul respectiv. (…) Noi îi premiem chiar pe cei mai buni dintre cei buni, pe cei care au rezultate excepționale”, a spus primarul Ovidiu Crețu, la ediţia din 2015.

 

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.