Alcoolismul, problema gravă a judeţului. Dr. Dan Ilieş: Se bea un fel de otravă sub denumirea de ţuică

În Bistriţa-Năsăud se bea foarte mult alcool şi de proastă calitate, mai degrabă o „otravă”. În unele localităţi, sunt atât de mulţi dependenţi de alcool încât este mai uşor să îi numeri pe cei pe care nu beau, spune medicul Dan Ilieş, şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Reporter: Domnule doctor, este alcoolismul o problemă pentru judeţul Bistriţa-Năsăud? 

Dr. Dan Ilieş: Alcoolismul este una din problemele mari ale judeţului nostru, fără îndoială. Odată pe considerentul de „consumul social admis”. La noi, „consumul social admis”, respectiv cât zice societatea că e normal să bei, este foarte ridicat. Al doilea motiv este că sunt preferate produsele alcoolice tari, nu vinul sau berea. În al treilea rând, nu e controlată producţia de alcool, iar calitatea alcoolurilor făcute de persoane private, dar nu numai, lasă de dorit. Acest lucru se vede pe patologia pacienţilor. Probabil că au băut nu o ţuică, ci un fel de otravă sub denumirea de ţuică. Presupun că e foarte greu să dezvolţi o simptomatologie atât de gravă şi de complicată dacă ai bea numai coniacuri franţuzeşti şi whisky-uri scoţiene foarte fine la care norma de calitate e verificată. La noi nu ştii. Vezi o băutură făcută pe Şoseaua Iancului, dar provine din Polonia. Mai există producţia clandestină de cazane care e necontrolabilă.

Mai precis ceea ce beau oamenii nu e alcool, ci otravă? 

Nu pot spune care sunt substanţele, dar când pui la fermentat tot ce cade printr-o grădină, indiferent dacă sunt fructele putrede sau nu, mai adaugi şi zahăr, iese o băutură care nu ştiu în ce măsură nu te atacă atât prin cantitate, cât prin calitatea ei. Omul bagă foarte mult zahăr fiindcă este sigur că acela, prin fermentare, produce mult alcool, iar din lăcomie să îi iasă mult, nu are măsură. De aceea şi orice fruct mai dulce are un randament de distilare mai mare. De exemplu, pruna are randament mai mare.

Spuneaţi că şi societatea are un cuvânt greu de spus în privinţa consumului. 

O persoană care ajunge să se interneze la Psihiatrie ca să îşi trateze alcoolismul pretinde că doar familia l-a obligat fiincă ea bea absolut normal: 100 de ţuică dimineaţa înainte de lucru, 50 pe la ora 11 la mâncare, încă o sută de ţuică şi un litru de vin la prânz, iar seara din nou nu ştiu ce, ca tot omul, aşa zice, ca totul omul. Deci există mode culturale, toleranţă şi obişnuită, iar omul, în sufletul lui ştie că nu a depăşit standardul, norma societăţii în care trăieşte. Un privitor din afară s-ar îngrozi. Plus că este obiceiul ca cele mai anoste, dar şi cele mai grozave evenimente, toate să fie legate de alcool. Nunţile, înmormântările trebuie alcoolizate şi ele. Nu este persoană care să fi vizitat altă persoană şi să nu fie întrebată şi la o oră complet nepotrivă, să zicem 5 după-amiază, ora ceaiului la englezi: doriţi o cafea, vă dau şi o ţuică? Este ciudat la ora 17.00 să beau o cafea cu o bere şi cu o ţuică.

Cine bea mai mult, femeile sau bărbaţii? 

Beau şi bărbaţii, beau şi femeile. Sunt zone în care situaţia este aproape la egalitate. Am înţeles că în Maramureş, femeile sunt cele duse acasă de bărbaţi ca să se odihnească. Ceea ce e interesant este sunt localităţi la noi în judeţ – daţi-mi voie să nu le dau numele – în care este mai uşor să te lămureşti despre problema alcoolului din satul respectiv punând pacientului care provine de aici întrebarea nu câtă lume bea, ci câtă nu bea? Pacienţii îmi răspund atunci că şi preotul bea, şi învăţătorul, şi medicul şi primarul, mai sunt şi femeile mai în vârstă. Deci bea toată lumea. Dacă alcoolismul s-ar limita la sfera intimă, individuală, nu ar fi o foarte mare problemă, deşi dacă îţi afectează grav sănătatea, e destul şi atât. Costurile pentru tratarea bolilor cauzate de alcool sunt enorme. Însă, dacă ne aruncăm privirea asupra evenimentelor de la sfârşit de săptămână, de la crime la accidente de maşină şi tot felul de alte întâmplări ciudate care conţin violenţă, în proporţie de 60-70% aflăm că s-au produs sub influenţa alcoolului.

Ce soluţie propuneţi ca specialist? 

Considerăm America o ţară dezvoltată, cu un nivel de civilizaţie, cu o religie protestantă care nu încurajează cel puţin consumul de alcool, şi a făcut un experiment pe vremea prohibiţiei, însă fără niciun efect. Din contră, s-a băut şi mai mult atunci, s-au consumat băuturi de proastă calitate, s-a dezvoltat acea mafie celebră a băuturilor, corupţia, criminalitatea. Aşa că au renunţat. Probabil că undeva ar trebui să se pornească de la nişte principii educative, de la modelul pe care copiii îl regăsesc în familie. Un copil care a trăit cu doi părinţi alcoolici e absolut sigur că rareori va deveni alcoolic. Ororile pe care le observă îl determină să nu meargă pe acea cale.

Se pot impune restricţii legate de ore fiindcă nu e normal ca, la orice oră, în România să te poţi duce să cumperi alcool, deşi şi această dificultate se poate depăşi fiindcă îşi cumpără 4 sticle să aibă pentru întreaga noapte.

E nevoie de un control mai strict legat de calitate fiindcă sunt convins că gravitatea bolii ţine de toxicitate. Am putea să presupunem că, în situaţia în care populaţia ţării s-ar îmbogăţi încet-încet, ar fi tendinţa de conservare a averii care nicidecum nu se poate împăca cu risipa pe o determină comportamentul hazardat al unui alcoolic. S-ar institui şi alte tradiţii într-o familie mai bogată. Un tânăr care, în afară să se uite la un televizor, nu are ce să facă decât să meargă la o discotecă sau o crâşmă. Când va avea nişte obligaţii profesionale într-o firmă, când acasă e altă atmosferă, când există o bibliotecă, dacă citeşte şi participă la o viaţă de club  sau ceva de genul acesta, perspectiva se schimbă.

E multă plictiseală, lipsă de ocupaţie, ofertă foarte slabă de socializare pe alte căi decât restaurantul şi discoteca. Ca dovadă că la mulţi pacienţi de-ai noştri se observă o agravare a problemei legată de alcool după ieşirea la pensie. Dacă până atunci era o persoană moderată sau cu un consum episodic, după pensie neavând nimic de făcut şi neoferindu-i-se nimic de genul acesta, atunci singura plăcere e întâlnirea cu prietenii la crâşmă. Alte persoane cărora nivelul de avere le permite, nu dau bani pe băutură şi ţigări, ci îi strâng şi se duc să călătorească într-o ţară exotică, să vadă lumea.