Actualitate Politică

Mergem ca racul, stăm sau continuăm?

”Astăzi s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Avem 30 de zile în care ne putem gândi foarte serios ce vrem să facem cu noi ca oameni, comunități, națiune. Alegerea noastră va trebui să fie clară: vrem să mergem înapoi ca racul, cum experimentăm acum, să stagnăm sau să continuăm pe un drum deja bine conturat în timpul singurei guvernări care a pus oamenii și nevoile lor în prim-plan. De fiecare dintre noi depinde dacă stopăm sau nu derapajul în care ne aflăm ca țară de mai bine de un an.

Dragii mei,

Mă adresez dumneavoastră acum, în prag de alegeri, când fiecare dintre noi va trebui să decidă, prin vot, pe cine va trimite în cea mai importantă instituție a țării: Parlamentul României. Vreau să vă spun cât de important este pentru fiecare dintre noi, ca parte a unei comunități locale, să avem oameni potriviți să ne reprezinte la nivel central, ca nouă să ne fie bine aici, la noi acasă. Oameni cărora să le pese de noi. Oameni plecați de aici, dintre noi, care ne cunosc foarte bine și bucuriile și necazurile. Oameni care formează o echipă. Oameni care știu ce trebuie făcut. Oameni drepți, curați, cinstiți, învățați să muncească.

Trebuie să știți că parlamentarii pe care noi îi alegem în 11 decembrie vor decide viitorul Guvern al României. Aleșii noștri vor hotărî prin votul lor cine ne va guverna!

Este foarte important să înțelegeți că putem avea cei mai buni primari din lume, dar o să le fie enorm de greu să-și facă treaba  dacă celor din Guvern nu le pasă de proiectele lor. Avem nevoie de senatori și deputați care să aleagă un Guvern cu privirea aplecată spre oameni, care își asumă printr-un program de guvernare rezolvarea problemelor noastre. Doar așa primarii noștri foarte buni, susținuți de Consiliul Județean, își pot pune în aplicare proiectele.

Sunt, cu ajutorul dumneavoastră, Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din partea PSD pentru al doilea mandat, lucru pentru care vă mulțumesc. În toți acești ani am putut face diferența: cum e când ai oameni cu care vorbești ”aceeași limbă” în toate structurile politice și administrative, din plan local până la nivel central, și cum e când unii n-au nici o treabă cu ceilalți. Când noi, cei de aici, am vorbit ”aceeași limbă” cu cei din Guvern, am putut face lucruri importante pentru Bistrița-Năsăud, care ne-au schimbat viața în bine: drumuri, școli, aducțiuni de apă, canalizare, infrastructură de sănătate, instituții de cultură. Le vedeți zi de zi, trăiți cu ele. Lucruri normale, firești pentru secolul în care trăim. Despre care am avut cui să vorbim la nivelul Guvernului și pentru care am primit sprijin. Normal, legal. Când cei de la Guvern sunt altfel decât noi, se produce haos. Trăim acum o astfel de experiență. Proiecte stopate sau amânate, bani europeni care nu mai ajung în țară, interese de a da pe mâna străinilor tot ce avem noi mai de preț. Ori noi nu vrem ca așa ceva să mai continue!

Avem nevoie de normalitate, de oameni care să ne înțeleagă nevoile și să lupte pentru noi pe toate fronturile. De aceea mă adresez dumneavoastră și vă rog să ne dați echipă și la nivel central. Cu sprijinul dumneavoastră o avem aici, în plan local. Avem nevoie de ea și în Parlament și în Guvern. Reprezint PSD la noi în județ și pot să vă spun cu mâna pe inimă că niciodată nu au mers lucrurile mai bine în țara asta decât atunci când partidul din care fac parte a condus destinele acestei țări. O știți și dumneavoastră!

Sunt un om mândru, exact ca dumneavoastră. Vreau să pot face în continuare lucruri bune pentru județul nostru și să pot rămâne cu fruntea sus în fața dumneavoastră când ne întâlnim. Pentru aceasta vă propun cea mai bună echipă pentru Parlamentul României: echipa PSD! Îi cunosc pe fiecare  dintre candidații noștri. Pe mulți îi cunoașteți și dumneavoastră, pentru că sunt oameni din comunitățile dumneavoastră sau măcar ați auzit de faptele lor bune. Pentru Camera Deputaților: PANĂ Adriana Doina, SUCIU Vasile Daniel, PUGNA Alexandru, BURDUHOS Ana Gabriela, COTUL Daniel Mihai, NEDELEA Liana, PAVEL Petru Traian. Pentru Senat: DENEȘ Ioan, GRIGORE Ioan Claudiu, ONUL Gabriela, CECLAN OPREA Ciprian.

Eu pentru ei garantez și vă rog să îi susțineți prin votul dumneavoastră, duminică, 11 decembrie 2016!

Al dumneavoastră,

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

(PE)

39 comentarii

  • Să înțelegem că domnul președinte de CJ este în concediu și își sprijină colegii sau că desfășoară activitatea aferentă campaniei politice pe lângă atribuțiile curente?

  • Derapăm de 27 de ani cum derapează şi padurile sub legile facute de fă Doina care se face ca nu ştie că se fură mai rau ca înainte.

  • România, înainte! Ăsta este mesajul lui Julien Cioloș. Noi cu el votăm. Cu Klaus Iohannis și cu Julien Cioloș ne-am luat țara înapoi. Așadar, România, înainte!

    • V-ati luat tara inapoi. Ce ati facut cu ea?…. Zero pe toate planurile. O nenorociti in scurt timp.

  • Drumurile le-ați făcut abia atunci când n-ați mai putut fura banii. Altfel banii românilor erau și acum prin buzunarele voastre și deturnați pentru campanii electorale murdare.

    • Da a facut drumuri dar in multe cazuri oricum s-a furat fiind executate lucrari de proasta calitate care nici nu apuca sa iasa din garantie si se surpa.

  • Limba pe care o vorbiți voi este una de lemn, plină de rumeguș, împănată cu așchii, parcă ați fi niște politruci de Teleorman. Poporul vorbește altceva, o limbă autentică, plină de savoare, la care Clotilde Armand i-a surprins deja esența. Încă o dovadă că pesediștii n-au nici măcar inteligența lui Armand.

  • Raducule ori esti idiot, ori ne crezi pe toti idioti. Cu numai o zi-doua in urma, la lansarea candidatilor PSD- BN spuneai : „…cred că tinerii ne fac vânt, se prezintă cu mult mai bine decât eram eu la început. Sunt mândru de voi, cei tineri”. Numai ca in fruntea listelor atat la camera cat si la senat au fost pusi tot cei vechi, iar tinerii de care esti mândru sunt in coada listei. Sau esti atat de naiv incat sa crezi ca prostimea o sa voteze numai listele PSD.

  • Înainte ca să ne mai întrebați dacă mergeți ca racul, stați sau continuați, duceți-vă la pașa vostru de Teleorman și pupați-i imineii, neteziți-i mustața.

  • Voi trăiți în evul mediu întârziat, cu andreicuțiii turnători, cu prelații șpăgari cărora le purtați trena și cu pupătorii de moaște pe care mereu îi manipulați. Amin.

  • Stimate domn,
    Nu am nimic personal cu dvs. ci am o problema cu cei care fac o politic tipica celei care putem sa o vedem in acest articol si pe care o vom mai vedea….nu numai la dvs…

    Vreau sa punctez doar cateva aspecte care nu mi-au trecut inca din minte. Articolul dvs ne spune ca aveti (si cred ca vb de PSD) ,,oameni potriviti care ne reprezinta la nivel central sau care ne vor reprezenta…ca noua sa ne fie bine aici la noi acasa,, si continuati in scrisoarea dvs sa apasati subtil si indirect vina pe actual Guvern.
    Dle Presedinte, vreau sa cred ca aveti informatii sau cunoasteti in oarecare masura diferentele de la o guvernare la alta, dar sa nu uitam ca ultimul Guvern a fost exact,,guvernul care a vorbit aceeasi limba,, si spre ce folos? Unde sunt schimbarile care arata ca am avansat? Si pana la urma e si logic si foarte real (din pacate!!) odata ce conducerea la nivel national este coordonata de un Partid va face ca in zonele in care are la nivel local, judetean probleme si mai ales in administratia locala conduce respectivul Partid va face orice pentru a dezvolta si a sustine zonele respective ca apoi sa vina cu lista de realizari. Felicitari! Dar nu doar aici trebuie sa ne oprim, de ce nu s-ar ajuta si daca vorbim doua limbi diferite? Pana la urma scopul nostru este sa dezvoltam o tara, o cultura, o educatie, un sistem economic nu un Partid, nu un eu care sa dea bine pentru urmatorii 2,4 ani. Totul ar trebui sa se rezume pe dezvoltarea cetateanului indiferent de ce activitate politica are!! Haosul il producem de fapt doar noi, cu felul in care actionam, cu felul in care ajungem sa privim oamenii dupa ce ajungem in functii de conducere si felul in care vedem rolul pe care l-am privit.
    Domnule presedinte, nu traiti deloc o astfel de exeperienta, sunt oamenii dvs, sunt oamenii care voteaza, voteaza, voteaza dar nu analizeaza substraturile unei schimbari, unei noi legi, suntem doar niste oameni care vrem sa folosim scuzele in orice situatie. Dl Ciolos este de curand prezent ca si Prim Ministru, pana la dansul ce ati facut, cata absortie de bani europeni am avut, etc? Lupta din pacate se da pentru folosul partidelor nu pentru folosul comunitatii! Ati reusit sa prezentati un plan de crestere salariala, din ce? Si acum vor fi vinovati tot ceilalti ca nu se abroba, dar sa nu uitam aspecte ca: perioada de care este nevoie ca o lege ssau un proiect sa intre in vigoare (din cate imi aduc aminte este vorba de peste 60 de zile) cate zile mai sunt pana la alegeri? A doua chestiune Dl. Ciolos cu bugetul cui a lucrat in anul 2016? Nu uitati ca el a preluat ce altii au facut. Putem sa ne gandim simplu: la un director care preia o noua functie intr-o perioada deja a anului, ce face acel director? Schimba tot planul bugetar? Nu, in nici un caz….ci se foloseste de ce a gasit, incearca sa supravietuiasca cu ,,mosternirea,, care i-a fost laasata pana la urmatorul buget.

    Da, avem nevoie de o normalitate, de bun simt, de lupta din toate partile dar nu avem nevoie de oameni care stiu sa fie doar critici, care stiu sa dea doar cu noroiul si de dragul unui partid sau a unei functii sa uitam ca suntem oameni! Acest lucru il stim si noi!

  • Credibilitatea dumneavoastra domnule Radu Moldovan e 0 (zero) pentru ca l-ati numit pe Pavăl la ADI Deseuri fara sa organizati concurs si fara sa analizati daca nu cumva altcineva, ar fi mai potrivit sa ocupe acea functie.
    Eu spun NU numirilor politice.
    Adrian C.

  • Lucrurile sunt simple : dragi romani , iesiti la vot si-l vom avea premier pe Ciolos sau nu va deranjati si-l vor pune asistatii social premier pe Dragnea . Aveti de ales : Ciolos sau Dragnea .

  • ” Mergem ca racul, stăm sau continuăm?”…Răsfoind un ziar local, dau peste următoarea știre:
    „Zilele trecute, Consiliul Județean a organizat o licitație, pentru achiziționarea, în sistem leasing a două autoturisme. Unul dintre ele va costa nu mai puțin de 100.000 de euro și va fi destinat, cel mai probabil, președintelui de Consiliu Județean, Radu Moldovan. AFLĂ specificațiile tehnice ale mașinii de lux.”
    Șefule Moldovan, dvs sunteți cu tărtăcuța în regulă? Vă dați seama sau ba că suntem un județ sărac al unei țări sărace , în care există oameni care nu au ce mânca? Asta-i social-democrația ( o utopie demnă de toată greața, de-altfel ) ?
    Io nu cred că cineva cu mintea în ordine ar avea măcar un motiv să vă dea votul. Niște impostori și morți de foame care au ajuns să se lăfăie în lux, asta sunteți cu toții din Pesedeul acela de tristă pomenire , niște trântori pe spinarea omului flămând. Mu-mu! Votăm Cioloș!

    • Un nesimțit. Cioloș nu trece pe roșu, merge la economic și nu fură pentru că se crede mai șmecher!

    • Hai sa nu exageram. A facut si drumuri si poduri. Voi nu vedeti ca taie panglici saptamanal? Nu demult a inaugurat drumul din Bretea, in primavara a inaugurat noua cladire a Primariei din Sieu-Odorhei. Cu ceva timp in urma a inaugurat podul rutier care face legatura intre Cristur-Şieu si Coasta.
      Problema e că se gasesc intotdeauna fonduri pentru primarii PSD si mai greu pentru primarii care apartin celorlalte formatiuni politice.
      Daca PNL vine la putere si fac la fel ca si PSD (numiri politice la Tarom, CFR, etc. si acorda fonduri pentru primarii PNL dar nu si pentru cei ai PSD) o sa ii iau si pe ei la şuturi.

  • Cum traiesc oamenii cu salarii de 8 -9 milioane,cu pensii de 4-5 milioane ,cu ajutor social de 1,4 milioane sau batranii din zone de munte care nu au nimic? V-ati gandit vreodata in 26 de ani ,bravilor politicieni?

  • POSTACII TOCMIȚI DE PREOTA ….MERE-ȚI ÎN FRECȚIE ELECTORALĂ….V-O DAT SĂ MÂNCAȚI PASTE ȘI ACUM VĂ DAȚI LA ÎNTRECERE CU PUPINCURISMELE…

  • Inca o data ma bucur ca NU am votat PSD, inca o data NU voi vota PSD.
    Oameni buni, sper ca observati subtilitetea din cuvintele acestui om care ne ameninta! Cum adica poate sa ne spuna ca daca nu ii trimitem oamenii din PSD primarii care nu apartin de partidul pe care dansul il conduce, nu vor primi finantari pentru proiecte care probabil deja sunt scrise.
    Dl. Moldovan, chiar nu va este rusine sa iesiti cu un asa comunicat de presa?
    Daca nu va este, va spun eu: SA VA FIE RUSINE!

  • Acolo unde Doina Pană, Victor Ponta și Liviu Dragnea ar fi apelat la o barcă pneumatică, premierul a avut nesimțirea să nu beneficieze de futerea traficului cu care suntem obișnuiți de fiecare dată când conducătorii coboară printre muritori. Ăsta trebuie dat repede jos, până nu păcălește pe toată lumea că așa trebuie să se poarte un premier. Du-te, băi, înapoi la Bruxelles cu figurile astea. Care vă dă Soros bani să stați voi să se facă verde la semafor!

    • julien nu s-a dus nici macar cu barca la inundatii. Ghinion ca inundatiile au fost dupa ora 16 si tehnocratii rup usa la ora 16.
      A stat sa se faca verde pentru poze, politia oprise circulatia, dar trebuia sa ii mai prosteasca un pic pe prosti. Despre mut nimic? El merge in fiecare weekend la Sibiu cu coloana de 30 de masini.

  • Moldovane dragă, mesajul tău m-a dat pe spate,
    De-am rămas cu ochii roșii și urechile înfundate.
    Ca de obicei, cu nesaț ți-am sorbit cuvântul,
    Așa cum albina soarbe polenul, atunci când suflă vântul.

    Dacă zici să-ți votăm partidul, voința ta-i poruncă.
    Cu toate că , de astă dată , nu ai dat și tu de-o țuică.
    Ți-a spus toate astea și o să-ți mai spună pe furiș,
    garfield motanu, cotoiul de pe acoperiș.™

    ( va urma )

  • Doar cand ii vezi fata respectivului ti se face sila….e incredibil asa ceva…..vorbeam deunazi c’o persoana cu anturaj si state vechi pe vremea lu’ nea Nicu…..acest oligofren nici macar meseria sa de baza n’o putea face intr-un mod cat de cat satisfacator,ospataria in speta…ajung sa fiu convins ca intr-adevar ne meritam soarta…jenant

    • Nici de ospatar nu a fost bun de nimic de aceea s-a dus in Germania sa traga mata de coada.Eu nici de cioban nu as recomanda cuiva sa il angajeze pe Moldovan.

    • Degeaba aruncati cu noroi. Radu Moldovan este cel mai bun presedinte de CJ pe care l-am avut pana acum. A facut mai mult decat toti predecesorii sai la un loc. Chiar nu ma asteptam sa aiba asa performante. Pot spune ca mi-a depasit asteptarile.
      Se poate sa nu fi fost bun de ospatar, dar bine ca e bun de presedinte si ca face treaba.
      Va legati de faza cu ospatarul ca prostanii. Pai omul a lucrat ospatar inainte de a merge in armata sau ceva de genul asta. Pe modelul asta, putem zice de toti politicienii din america ca sunt fosti lucratori la fast food.
      Propaganda va intuneca mintile.

  • oameni buni,votandu-l pe Denes doar ii asigurati o pensie speciala,nu a facut absolut nimic pt judet,sau daca a facut va rog sa-mi spuneti ce?

    • Pai si nu e bine? Macar mergem inainte!
      Atat racul, cat si melcul au prins viteza destul de mare in ultimul timp.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.