Actualitate

Poftiţi de luaţi teren pentru case! Invitaţie valabilă pentru tinerii sub 35 de ani cu bani în cont

Primăria Bistriţa scoate la licitaţie şapte loturi de teren pentru case a câte 300 de metri pătraţi, cinci în Subcetate şi două pe strada Sigmirului. Terenul poate fi concesionat pentru 49 de ani de cei care vor oferi cel mai mult la o licitaţie organizată de municipalitate.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, că pot licita pentru terenuri tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani care vor şi pot să-şi construiască o casă în următorii doi ani după ce au concesionat terenul. Sunt eligibili doar cei care nu au avut niciodată o locuinţă în proprietate. Odată ce câştigă licitaţia, ei mai au şi obligaţia să obţină autorizaţie de construcţie în decurs de şase luni, altfel îşi pierd dreptul de a utiliza pământul.

Primăria Bistriţa va organiza o licitaţie pentru adjudecarea celor şapte loturi de case în data de 8 decembrie la ora 14.00. Preţul de pornire este de un  leu/mp/an, dar poate creşte în timpul licitaţiei.

Până acum au cumpărat caietul de sarcini nouă familii interesate să-şi ridice case, dar lista este în continuare deschisă.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.