”Magia Crăciunului oferă bucurie, generozitate și împlinește dorințe în fiecare an. Dorința frumosului, dorința iubirii, dorința de a oferi sau simpla dorință de a trăi, de a fi sănătoși, de a-i avea pe cei dragi alături. ”Parada brăduților pentru vise împlinite” a luat naștere din dorința de a dărui momente magice, de a provoca zâmbete, de a crea bucurie și de a oferi speranță”, spune Gabriela Montoiu, managerul Prompt Communication.
”Parada brăduților” a devenit un eveniment cunoscut în comunitatea bistrițeană. ”Esența tuturor evenimentelor din preajma Crăciunului aduc în prim-plan misiunea noastră, a fiecăruia, de a ne implica în acțiuni de caritate. Plecând de la simbolul Crăciunului, bradul, am reușit să construim în fiecare an momente magice în care am cuprins toate emoțiile și generozitatea noastră. ”Parada brăduților” este un proiect de responsabilitate socială care a prins contur în urmă cu șase ani de zile. Scopul nostru prin prisma acestui eveniment este acela de a dărui, a provoca zâmbete pe chipuri triste, de a împlini vise. Am reușit de cinci ani încoace, cu fiecare ediție, să îndeplinim dorințe și să creăm bucurie”, a adăugat ea.
În prag de sărbătoare, sunteți invitați în Piața Mică (la fântâna arteziană) luni 19 decembrie, ora 18.00, să oferiți din bucuria voastră prin licitarea celor mai frumoși brăduți.
Prima ediție a ”Paradei brăduților”, care a avut loc în anul 2011, a fost dedicată unui tânăr pentru recuperarea sănătății lui care atârna de un fir de păr. Ediția din anul 2012 a reușit să sprijine cu toate resursele obținute în urma evenimentului, Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț”, coordonat de Ana Dragu. În anul următor (2013), Centrul Lacrima din Năsăud a fost sprijinit în urma acestei parade. Licitația brăduților din anul 2014 a fost dedicată tinerei Laura Slăvescu, având ca scop achiziționarea unui scuter electric pentru mobilitate. Ediția a 5-a le-a dat aripi copiilor talentați și celor aflați în situații dificile. Dan Bungărdean, elev al Liceului de Muzică Tudor Jarda, și-a cumpărat vioara mult visată, iar Asociația Aripi de Copil a continuat să deruleze o parte din proiectele sale dedicate comunităților și familiilor defavorizate.
Ediția a 6-a din 19 decembrie 2016 își propune aceleași obiective, susținerea excelenței și a unui proiect din zona sănătății colective. ”În fiecare an, am încercat să găsim zone în care este nevoie de sprijin din punct de vedere financiar și resursele obținute în urma licitației brăduților să susțină proiecte și să premieze excelența tinerilor. Avem o comunitate sensibilă în care există cultura generozității și o parte din binele propriu îl întoarce înapoi locului în care trăiește. Vă invit pe toți cei care doriți să dăruiți din bucuria voastră! Prieteni, cunoștințe, antreprenori, profesori, jurnaliști, avocați, meșteri populari, artiști…”Parada brăduților pentru vise împlinite!”.
O ACTIUNE FOARTE BINE VENITA ,DAR TREBUIE ANUNTAT DIN VREME CINE ESTE CEL AJUTAT IN MOD CONCRET.