Actualitate

Antrenorul Eugen Voica, la Penitenciarul Bistrița pentru o întâlnire cu deținuții

Zece deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Bistriţa au participat la o întâlnire la clubul unității cu Eugen Voica, fost component al echipei de fotbal Gloria Bistrița și al lotului României de tineret în 1988, actualmente profesor de sport la Liceul cu Program Sportiv și antrenor la FC Bistrița în Liga a III-a.

”În considerarea puterii de influenţare comportamentală pe care o au exemplele de succes din comunitate pentru persoanele private de libertate, domnul profesor a punctat valențele formative ale sportului în planul personalității și i-a încurajat pe cei prezenți în continuarea practicării sportului, pentru dobândirea unui tonus psihic optim”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Bistrița.

Eugen Voica le-a înmânat diplome deținuților şi a felicitat persoanele private de libertate care au obţinut rezultate foarte bune la competiţiile sportive derulate în unitate şi în plan regional.

Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului ”De vorbă cu personalităţile locale”, proiect demarat la nivelul sistemului penitenciar românesc, care presupune derularea de întâlniri între persoanele din detenţie şi personalităţi recunoscute pe plan local, ce pot împărtăşi din experienţa proprie de viaţă şi pot constitui modele comportamentale autentice.

1 comentariu

  • care sa mearga sa de-a curs proiectului ”De vorbă cu personalităţile locale”?????
    de exemplu … administratorul bistritei!
    care are motive sa implementeze permanent proiectul 24 ore din 24

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.