Actualitate

Pentru ce a fost solicitată Ambulanța de sărbători

În acest an, minivacanța de Crăciun a fost o perioadă relativ calmă. Astfel, în această perioadă Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud a asigurat activitate pe tură de 12 ore/județ cu 1 echipaj tip C2, cu medic, 9 echipaje tip B2 (cu asistent medical), 1 echipaj consultații la domiciliu (cu medic).

În cele 4 zile (8 ture de lucru), Dispeceratul Medical Județean Integrat ISU-SAJ a preluat și tratat un număr de 437 solicitări, din care:

 406 (92,9%) urgențe medico-chirurgicale, din care:
 285 misiuni (70,2%) au fost deservite de echipajele SAJ iar
 121 misiuni (29,8%) au fost alocate echipajelor SMURD;
 31 (7,9%) consultații la domiciliu

Media intervențiilor, pe tură de 12 ore, a fost de 54,6 misiuni/tură, vârful activității înregistrându-se în tura de zi din 23.12.2017, intervalul orar 07.00 – 19.00, când s-a asigurat managementul integrat al unui număr de 73 solicitări /12 ore.

Cazuistica a fost cea specifică sezonului, cu multiple afecțiuni digestive, consum de alcool, etc. Din nefericire, în aceste zile nu au lipsit nici incidentele deosebite (accidente rutiere, traumatisme etc.), dar niciuna nu a fost cu urmări grave, ieșite din comun.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.