Actualitate

Crețu: ”Aș fi vrut concurență pentru operarea pârtiei”. Cine mai era interesat

Consilierul municipal PNL Adrian Florin Chereji i-a transmis primarului Ovidiu Crețu, în cadrul ședinței CL Bistrița, pe tema pârtiei de schi din Wonderland, investiție de aproape de 7 milioane de euro: ”Dvs., care ați fost declarat primarul anului 2015, cum de nu ați știut că e nevoie de alimentare cu energie electrică la o anumită capacitate și că e nevoie de personal specializat? A fost o iarnă cu zăpadă și nu s-a putut deschide această investiție. Suntem de râsul lumii!”.

Ioan Peteleu (PNL) i-a reproșat lui Ovidiu Crețu lipsa de transparență în anunțarea licitației pentru stabilirea operatorului: ”Unii au avut acces la informații la care alții nu au avut. Nu cred că în Bistrița nu erau și alții dispuși să investească, dar cu condiția să fi știut din timp. Bineînțeles, nu toți sunt prieteni cu primarul Crețu, de aceea la următoarele astfel de proceduri v-aș ruga să informați din timp. Acum, acest demers a fost de o opacitate maximă. Asta este transparența, cei care sunt interesați trebuie să vină la primar?”.

Primarul Ovidiu Crețu le-a răspuns: ”În proiectul pentru utilități era prevăzută întreaga situație, din păcate lucrurile au mers foarte încet și a trebuit să facem o altă instalație. E ușor de spus după război. Am respectat legislația, am făcut demersurile legale pentru operator, pe SEAP. Mai mult, în urmă cu trei luni, am discutat cu domnul Schreiner, cu LDP, care se arătaseră interesați de operare. Dar ei credeau că un excavatorist care nu lucrează vara poate opera pe ratrac, iar un electrician poate fi trolist. Nu, trebuie să califici oameni ca să poți opera și să corespunzi transportului pe cablu. M-aș fi bucurat să fie concurență cu adevărat. Acest contract este însă doar pe trei luni, pregătim următoarea licitație. Până atunci au timp să califice oameni, să concureze pentru următorul contract de operare. Ne-am bucura să fie mai mulți”.

Contractul semnat de municipalitate cu SC Euroalpin SRL Bistriţa, care are subcontractant SC Comelf SA Bistrița, pentru serviciile de operare/exploatare a instalațiilor (de transport pe cablu, de producere a zăpezii artificiale și de iluminat nocturn) aferente pârtiei de schi din Wonderland are o valoare de 297.000 de lei fără TVA, circa 350.000 de lei cu TVA (aproape 78.000 de euro). Valoarea estimată a contractului care se întinde până la sfârșitul lunii martie, publicată în anunțul de licitație lansat înainte de Crăciun, era de 297.945 lei. Ofertele pentru prestarea acestor servicii pe Pârtia Cocoș din Unirea, așa cum a anunțat primarul Ovidiu Crețu că se va numi, s-au putut depune până în 4 ianuarie 2017.

Euroalpin este singura firmă care a depus ofertă. Firma a fost înfiinţată în luna octombrie a anului 2016 şi are sediul pe strada Aerodromului la nr. 31. Este neplătitoare de TVA şi are domeniul principal de activitate din grupa CAEN: 493 – „Alte transporturi terestre de călători”. Fondatori sunt Dumitru Tănase – managerul firmei Eurocompozite Bistriţa, administrator al aerodromului Unirea şi actual preşedinte în exerciţiu al Rotary Club Bistriţa, şi fiica sa Adriana Tat, care este şi administratorul companiei.

7 februarie este data estimată pentru deschiderea pârtiei și punerea în funcțiune a telescaunului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.