Sediul Partidului Social Democrat de pe strada Gheorghe Şincai a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi de persoane necunoscute care au scris cu vopsea neagră, sub două sigle, „Ciuma roşie”. Joi dimineaţa când au venit la sediu, angajaţii PSD au sunat la Poliţie.
Consilierul judeţean Maria Ulecan a declarat pentru Timp Online că poliţiştii au venit la sediul PSD şi au făcut fotografii, urmând să demareze o anchetă pentru a afla cine se face vinovat de actul de vandalism.
Tot într-o zi de joi, însă în 7 iunie 2012, sediul fostului PDL Bistriţa-Năsăud a fost găsit de reprezentanţii acestei formaţiuni stropit pe geamuri, uşă şi chiar pe frontispiciul cu sigla partidului cu o substanţă urât mirositoare şi uleioasă. Şeful de atunci al Departamentului de imagine şi comunicare al PDL Bistriţa-Năsăud, Gabriela Montoiu, a declarat că mirosul era atât de puternic încât se simţea de la distanţă.
„Colegele mele (de la secretariat –n.r) au venit primele şi ele au găsit sediul nostru stropit pe toată partea exterioară cu o substanţă urât mirositoare şi uleioasă. Au apreciat că s-a aruncat cu untură de peşte. Geamurile erau stropite, uşa, clanţa şi chiar sigla partidului de pe frontispiciu. S-au chinuit timp de două ore să cureţe toată mizeria fiindcă mirosea îngrozitor. Nu se putea respira. Chiar şi trecătorii au simţit mirosul”, a declarat Gabriela Montoiu.
Întrebată dacă PDL Bistriţa-Năsăud a sesizat Poliţia pentru a afla cine sunt autorii acestui act de vandalism, Montoiu a răspuns: „Deocamdată nu am sesizat pe nimeni. Nu ştiu dacă vom mai sesiza”.
Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi cabinetul parlamentar de la Năsăud al deputatului Ioan Oltean, atunci preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PDL şi secretar general al acestei formaţiuni.
Sediul PDL Bistriţa-Năsăud a mai fost vandalizat şi în luna februarie a anului 2011 când persoane necunoscute nici până la această oră au scris cu vopsea neagră şi portocalie „Hoţii!”, „Jos PDL!”.
La vremea aceea, USL era cea care organiza mitinguri de protest împotriva PDL.
Sunt de acord cu demonstrațiile paşnice, insă vandalizarea sediilor de partid este o infracțiune . Cei care au făcut acel lucru, nu sunt cu nimic mai buni ca şi persoanele cu dosar penal din conducerea PSD.
Infractorilor !!!
Oameni pe care i+a tampit televiziunea asta..
OARE NUSE DA ORDONANTA PENTRU A FI GRATIATA FAPTA
România vandalizată.
Poporul a depus plângere.
Cred ca pravi sektor va da like. Cred ca va place ce a iesit in Ucraina si vreti si voi. Urât!
Citizen, oamenii s-au saturat de mojicia voastra. Asa se explica likurile. Si pana una alta mergând pe o logica elementara, pravi sektor ar trebui sa va dea voua likeuri!!
@citizen75
Nu înțeleg de ce ții morțiș să etalezi un IQ de 40 când știm cu toții că poți mai mult. Să fie bășcălie, să fie altceva?
Nu ma crezi? ~Sa-mi …… in UE~! Stii cui ii apartin aceste cuvinte geniale?
@garfield motanu™
Nu ma deranjeaza daca tie ti se pare ca afisez IQ de 40. Nici nu inteleg de ce ar fi nevoie de a afisa mai mult, in discutiile cu voi. E ca si cum te-ai imbraca la costum cand te duci sa dai de mancare la porci. Asta mi s-ar parea ceva foarte exagerat.
Nu ma deranjeaza nici daca zici ca am IQ de 40. Eu ma uit si la cine face evaluarea.
Mergea mai bine o vopsea rosie….nu?
Pai ce sa faca daca numai culoarea asta le-a ramas din campanie?
Am incurcat pozele, credeam ca au folosit portocalie. 🙂
asta stiu….sa strice…sa injure daca vnu esti cu ei portocaliii de neanderthal
niciodata nu i-am votat………..am sa le fur sandwichiurile………hi hi hi
specia pnleus…….
Substanța aia urât mirositoare era cacat?
Mirosul vine din interiorul sediului, de la ultima masa care au luat-o.