De ce iese în stradă „omul cu florile”: „Mă simt tânăr, voios şi curajos în continuare”

Attila Szucs, cunoscut bistriţenilor drept „omul cu florile”, poate fi văzut în fiecare seară la proteste atârnând, de fiecare dată, altă pancartă. Acum în vârstă de 60 de ani, Attila Szucs s-a născut în Aiud, județul Alba. A fost abandonat de mama lui la numai două săptămâni de la naştere, femeia neavând condiţii să îl crească. Cu toate acestea, după 35 de ani de căutări din care 19 i-a petrecut în orfelinate, a găsit-o şi a avut grijă de ea în ultimii ei doi ani din viaţă până s-a stins.

Pe dumneavoastră ce vă aduce la proteste? 

E a zecea seară în care vin şi voi veni până la sfârşit pentru că ceea ce face acest guvern, Guvernul Grindeanu, este o nedreptate pentru toţi românii. Dacă peste noapte s-a votat acea lege nedreaptă pentru România, eu, ca şi om simplu, am observat că sunt nişte minciuni sfruntate împotriva poporului român.

Pe dumneavoastră oraşul vă cunoaşte drept un mare iubitor de flori. Nu ne-am gândit că sunteţi un revoltat care să iasă în stradă. 

Dacă îmi daţi voie, un iubitor de flori iubeşte şi pacea, şi liniştea, şi dreptatea. Şi tocmai din acest motiv vin ca să fiu unit cu cei din jurul meu. Eu am crescut timp de 19 ani şi jumătate în orfelinate, la Prundu Bârgăului şi la Beclean. Am avut un profesor de biologie deosebit de talentat care s-a ocupat să facă om din mine şi m-a făcut să îndrăgesc florile. După ce am ieşit din orfelinat, am terminat profesionala la Arad unde am învăţat meseria de operator mase plastice. Era şcoala foarte grea pe vremea aia, dar eu am terminat cu 7.59. Am lucrat la Teraplast şi apoi la Rombat. După 26 de ani de serviciu, în 1992, am găsit-o din fericire pe mama mea după 35 de ani de viaţă şi m-am ocupat de ea încă doi ani cât a mai trăit. În 1994, a murit. Acum, în 20 februarie, îmi depun dosarul pentru pensionare anticipată parţială şi cred că voi avea o pensie de 350 de lei. Dar va fi bună şi aia fiindcă eu mai lucrez cu florile, mai fac curăţenie, curăţ cimitirele. Omul îmi mai dă o mâncare, nişte bonuri, dar sunt foarte mulţumit. Se numeşte muncă cinstită ce fac eu. Am renunţat şi la ajutorul social că eu nu stau la mila primăriei. Ei aşa ar fi vrut să bat la uşa lor. Eu zilnic fac câte 17 kilometri peste tot unde lucrez. Oamenii care au frică de Dumnezeu ştiu să mă respecte şi sunt mândri cu mine. De-aia mă cheamă pentru că am pricepere, iar dacă, Doamne fereşte, i-aş lăsa, ar plânge cu lacrimi pentru că au pierdut un om bun. Am împlinit în 20 ianuarie vârsta de 60 de ani. Mă simt tânăr, voios şi curajos în continuare.

Vă plac aceşti oameni cu care vă întâlniţi în fiecare seară? 

Da. Ne-am împrietenit, vorbim, discutăm. Azi am scris scris pe pancartă că rezistăm şi nu plecăm de aici. Unul dacă rămâne, înseamnă că nemulţumirea nu a dispărut.