Actualitate

Raluca Ana Moldovan, elevă la CNLR, expune lucrări în stil Game Art

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită vineri, 24 februarie, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției de arte plastice ”Alb Roșu”, semnată Raluca Ana Moldovan.

”Vorbim despre o tânără artistă plină de imaginație și idei îndrăznețe care își urmează pasiunea și, cu multă muncă, reușește să construiască o realitate din visele ei. Talentata elevă a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița expune în fața publicului bistrițean lucrări în stil Game Art, cu o tematică și stiluri diverse, incluzând: natură moartă, peisaje, portrete. Acestea au fost realizate separat, pe parcursul a doi ani de zile, în timpul liber dar și la Școala de Arte. Evenimentul va fi întregit de microrecitalul susținut de solistul Vlăduț Sărmaș acompaniat la pian de profesorul Cristian Lepadatu”, spune managerul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaș.

Expoziția a cărui titlu invocă apropiata zi a mărțișorului va fi vernisată la Casa Argintarului, strada Dornei nr. 5, Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.