Actualitate

Proiectul Aquapark, aprobat. Crețu: Obiectiv necesar, gata în 2020. Va aduce sănătate orașului

Consiliul Local Bistrița a aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ”Complex de agrement acvatic Aquapark Bistrița” din Wonderland.

Primarul Ovidiu Crețu le-a prezentat consilierilor municipali investiția: ”Este gândită ca ancoră de vară în Wonderland, va funcționa și vara și iarnă. Amplasarea este pe 15 ha, în imediata vecinătate a pârtiei de schi, cu un drum de legătură între cele două parcări. Este prevăzut și un sens giratoriu. Distanța între cele două parcări, circa 450 metri. Partea exterioară: două bazine, unul pentru adulți și unul pentru copii, cu tobogane pentru adulți și copii și cu trei terenuri de sport. Va fi și o terasă de alimentație publică, dar și un spațiu multifuncțional. Componenta principală este clădirea care acoperă partea de extrasezon, o clădire din sticlă transparentă pe părțile laterale, 75×40 m. În interior este zonă de tobogane pentru copii, care coboară într-un bazin dotat cu echipamente specifice, și bazin pentru adulți. Sunt spații pentru saună, masaj, vestiare, grupuri sanitare, terasă interioară. Valoarea totală a investiției este de 6,5 milioane euro fără TVA. Termen de realizare: 2,5 ani pentru execuție. Facem toate demersurile în acest an, inclusiv contractarea execuției dacă se poate, pentru ca în 2018 să lucrăm la execuție, iar în 2020 cel târziu să finalizăm realizarea acestui proiect. Va exista și o etapă de dezvoltare care să impună două bazine, unul cu apă sărată și unul cu apă sulfuroasă, se va suplimenta numărul de tobogane, vom avea un bazin olimpic în aer liber. Etapa a doua este estimată la 3 milioane de euro”

Mircea Archiudean (PER): ”Vedem că investiția se realizează din credit extern, deci mai luăm bani împrumut după cei luați pentru pârtie. Pe termen lung, aceste credite luate de municipalitate vor afecta dezvoltarea orașului. În oraș funcționează șase investiții similare cu Aquapark. Nu cred că analiza cost-beneficiu este bazată pe date reale, Aquapark va împărți numărul clienților cu aceste locații, într-un calcul circa 27.000 de persoane vor fi, nu 54.000. Nu cred că se poate încasa 50 de lei pe zi de persoană, nu poți cere prețuri duble față de concurență. Investiția nu este necesară într-un oraș plin de gropi, cu un trafic infernal, plus că avem pârtia cu noroi, podul lui Apolodor, veverițele din Guantanamo. Sper să votați împotriva acestui proiect, pentru a nu mai îndatora cu încă un credit neperformant bugetul local”

Aici integral Analiza economico-financiara prezentata de Mircea Archiudean

Ovidiu Crețu: ”Vom începe proiectul cu forțe proprii, vom putea finanța și noi într-un ritm acceptabil și cred că vom putea să-l finanțăm pe PNDL. În martie trebuie să depunem proiectul pe PNDL. Nu e sigur că vom obține finanțare, dar dacă nu-l depunem e sigur că nu obținem. La Figa, într-o zi se vând 8.000 de bilete, marea majoritate fiind bistrițeni. Cred că le va conveni să meargă la Aquapark Bistrița. Noi am luat cifră de 2.000 de utilizatori zilnic, ceva normal. Vom face concurență pentru complexul de la Figa, dar nu bazinelor de înot din oraș pentru că în Bistrița nu știu să mai existe un Aquapark. Beclean are și un bazin de înot în oraș, nu s-au temut că nu vor putea să-l folosească. Domnule Archiudean, vă dictează ori lipsa de informație, ori o tratare politică a lucrurilor. Bistrița este capabilă să realizeze și să opereze un astfel de obiectiv necesar pentru orice municipiu reședință de județ, o ancoră importantă pentru ce înseamnă Complexul Wonderland”

Florin Chereji (PNL): ”La gaura neagră pe care o avem cu pârtia, adunăm în plus o datorie pe următorii ani”

Ioan Peteleu (PNL): ”Studiul de fezabilitate nu este fundamentat din punctul de vedere al informațiilor folosite în estimări și nici nu conține oferta pentru credit. Nu există niciun studiu de piață, nicio sursă de date prin care s-a făcut previziunea vizavi de numărul de utilizatori. Figa exploatează o resursă naturală, pe când acest obiectiv imatur nu exploatează nimic. Nu cred că scopul unei administrații este să arunce bani pe gârlă. Nu avem drumuri, apă, canalizare și facem investiții în divertisment. Manipulați opinia publică”

Ovidiu Crețu: ”Nu vă puneți probleme de proiect tehnic, gen că în imagini toboganele se opresc în niște scări. Discutăm de un studiu de fezabilitate, s-au prezentat imagini elocvente ca să ne dăm seama cum va arăta în mare. Toate problemele se tratează la proiectul tehnic. Despre acest proiect discut de ani de zile, inclusiv cu cetățenii, în campania electorală a fost un proiect explicat și de aceea suntem la această masă atâția. Acest proiect nu are menirea principală să facă profit, dacă asta fi ținta am fi deschis un restaurant. Datoria noastră este să oferim din bani publici servicii pe care banul privat nu le oferă. Acest obiectiv are menirea principală de a aduce sănătate oamenilor, copiilor în primul rând, să aibă un loc plăcut să-și petreacă timpul liber făcând și sport în același timp. Copiii vor putea învăța să înoate, să schieze, lor li se adresează aceste facilități. Bistrița se poate dezvolta din punctul de vedere al turismului și agrementului în acel loc. Toate municipiile reședință de județ își asigură veniturile din taxe și impozite, dezvoltarea zonei deja se simte în taxe și impozite. Bugetul va crește, vom avea plusuri la buget cu care să rezolvăm în continuare problemele bistrițenilor. Ce profit va obține Primăria dacă va asfalta străzi? Facem și asfaltări, dar nu toate odată. Am asfaltat aproape 40 de străzi de pământ în două mandate, doar că nu putem merge cu banii doar în asfalt, orașul trebuie să se miște. Un astfel de obiectiv va îmbunătăți starea de sănătate a orașului. Nu vreți dvs.? De-aia sunteți cinci la masă, că nu vreți”

Filip Moisil (PNL): ”Ne jucăm cu banul public. Poate că ancora aceasta trebuia să fie înaintea pârtiei. Sunteți sigur că PNDL finanțează parcuri acvatice?”

Proiectul a fost aprobat cu 14 voturi ”pentru”. Au votat împotrivă Mircea Archiudean, Teodor Mârza, Ioan Peteleu, Florin Chereji, Mioara Seica. Filip Moisil nu a votat.

Viceprimarul Cristian Niculae, pe Facebook: ”Așa cum puteți vedea din materialul video de prezentare al acestui proiect, el are ca scop principal creșterea calității vieții în comunitate printr-o ofertă modernă de petrecere a timpului liber. El se adresează cetățenilor orașului Bistrița în principal dar își propune să atragă vizitatori de pe întreg cuprinsul județului Bistrița-Năsăud și din județele limitrofe. Credem că este o modalitate de a atrage bani în orașul nostru, de a stopa migrarea banilor locali către alte zone de interes, de a crea noi locuri de muncă și oportunități de afaceri pentru întreprinzători. Nu în ultimul rând este o investiție pentru sănătatea noastră și a copiilor noștri, o cale sigură pentru dezvoltarea municipiului Bistrița”.

Valoarea totală a investiției este estimată la 34.071,649,81 lei cu TVA (circa 7,5 milioane euro), din care Construcții+Montaj 23.286.240,11 lei. Capacitățile prevăzute: clădire cu bazine interioare – 2.492 mp, bazine exterioare – 1.210 mp, parcare – 146 locuri. Primarul Ovidiu Crețu a declarat că, dacă nu se vor putea obține fonduri europene prin PNDL pentru realizarea parcului acvatic, va fi contractat un nou împrumut la bancă, pe 15 ani.

Municipalitatea estimează venituri de peste 10 milioane lei pe an, la un număr de vizitatori de aproape 190.000. AICI Analiza cost-beneficiu și devizul.

Pentru aceste servicii de proiectare a fost alocată suma de 1.246.994,13 lei fără TVA, adică aproximativ 282.163 euro. Licitația a fost câștigată în martie 2016, cu 594.000 lei fără TVA, de SC Aduro Impex SRL din București, cu subcontractanți SC Specialist Consulting SRL, SC DC Imobil Proiect SRL, SC Protelco SA și SC Total Road SRL.

Ce prevede proiectul, conform documentațiilor:

”Terenul propus pentru amplasarea obiectivelor, în suprafață de cca 15 ha, este proprietatea publică a municipiului Bistrița. Terenul studiat prezintă o pantă ușoară cu o înclinație între 5% și 18%, fără accidente vizibile sau formațiuni care să marcheze mișcări sau surpări pe jumătatea de nord a amplasamentului, dar cu viroage formate in urma scurgerii apelor pluviale de pe versantul dealului. Amplasamentul are stabilitatea generală și locală asigurată în contextul actual și nu prezintă fenomene care produc alunecări, așa cum rezultă din studiile geotehnice elaborate. Terenul se află în vecinătatea aerodromului construit, liber de construcții.

Investiția constă dintr-o construcție principală, amenajări exterioare (terase, zone înierbate), atracții (tobogane), alei carosabile și pietonale, parcaj, utilități. Construcția principală este desfășurată pe trei niveluri principale (demisol – zona de acces public, vestiare și utilități, parter – zona de agrement piscine, tobogane, saune masaj și zona supantei – cafeteria. Construcția este aliniată cu latura lungă pe direcția principală a curbelor de nivel și amplasată în punctul de schimbare de pantă a terenului. Accesul se face printr-o alee carosabilă bordată de trotuar pentru circulația pietonală din zona de nord, în continuarea parcării aferente pârtiei de schi.

Zona demisolului este o zonă masivă cu pereți din beton armat sau cărămidă, în principal plini, find complet îngropată pe latura de sud și aproape complet expusă pe latura de nord, cu aspect de soclu. Zona intrării este situată la acest nivel și este vitrată. Zona parterului și a supantei constituie ceea ce se va numi corpul principal. Acesta este o construcție aproape complet vitrată pe toate laturile, cu structura mixtă cu stâlpi din beton și ferme metalice la acoperiș. Acoperișul are o secțiune specială, curbă, oferind astfel înălțime variabilă în interior, de la 6 m în zona centrală, cea mai joasă până la 9,30 m în zona supantei (13,30 măsurat de la nivelul piscinelor).

Alinierea construcţiei pe direcţia ENE-VSV și vitrajul generos asigură însorirea maximă a spațiilor, construcţia având astfel aspectul unui acoperiş care protejează un spaţiu interior cu vizibilitate totală la exterior, oferind astfel o perspectivă vasta asupra văii râului bistriţa și a oraşului. La exterior sunt prevăzute, păstrând aceeaşi aliniere, bazine pentru relaxare, dalaje și tobogane pentru a spori capacitatea pe timpul verii.

Sunt prevăzute două categorii de atracţii în afară de bazinele propriu-zise:

– atracţii pentru copii, la interior și exterior în cadrul bazinelor speciale destinate acestora; este vorba de atracţii destinate copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani. La interior este prevăzut un tobogan (diferența de nivel cca 2 m, lungime cca 6 m), încorporat într-o construcţie cu scări. În acelaşi bazin sunt prevazute elemente de cățărare pentru copii, arce multicolore si diverse personaje special destinate vârstei. La exterior este prevazut de asemenea un tobogan pentru copii cu 3 piste (diferența de înălțime cca 2 m), un dispozitiv tip „găleată” (1000 l) cu răsturnare și diverse jeturi de apă.

– atracții pentru adulți si copii peste vârsta de 12 ani sau pentru familii, situate la exterior, cu posibilitatea de a prevedea in viitor tobogane pentru adulți și la interior. Tobogan exterior multitrack de tip curse sau alunecare libera, cu 4 benzi, H=10m, L=4×46 m si sistem de aterizare în afara bazinului; Tobogan exterior hidrotub diametru 1400 mm cu maxim 3 locuri si iesire de latime 3 m si lungime 15 m si sistem de aterizare in afara bazinului; Tobogan deschis cu alunecare liberă de lățime 2000 mm și ieşire de lățime 3 m și lungime 15 m și sistem de aterizare în afara bazinului.

– Utilități: Drumuri de incintă, parcare, puţuri pentru pompe de căldură

– Împrejmuiri”.

21 comentarii

  • Da arata bine ! Dar acest proiect trebuia inceput inaintea partiei de schi care nu aduce nimic iar noi calatorim mai departe la Tg. Mures sau Figa , am impresia ca au fost anumite interese din partea concurentei adica cu cat mai tarziu cu atat mai bine pentru noi , Schreiner, Casa Ema s.a.m.d. tipic Bistrita cercuri de interese loby

    • Arată a ștrand, a ce altceva să arate. Uite aici un aguapark cât de cât , construit de nemți și bistrițeni în cartierul în care locuiesc: https://youtu.be/JtMbPo4kIew
      Cam acesta este trendul în materie plus că utilizarea de fonduri publice pentru infrastructura de agrement nu este permisă. Pe lângă asta, materializarea unui proiect cu scopul ,,nu neapărat să facă profit”…..sună ca naiba în vremurile de azi.

    • Archiudean zis și Pal Verde confunda sălile de sport care au si bazin de înot cu un Aquapark ! De râsul curcilor! Ăsta a vrut să fie primar ?

    • Garfield pt aquaparkul promovat de tine daca trebuie sa-l faca cei care s-au perindat in politica locala trebuie sa vindem orasul cu tot cu locuitori ca sa il materializam din proiect in real?

    • Garfield, super tare aquaparkul promovat de tine. Se poate folosii apa din rau si cu ajutorul energiei solare si eoliene sa se epureze si sa se urce in varful dealului ….etc etc proiectantii pot venii cu un plan pe termen lung.

    • Postacii pesedei incearca sa ne spuna ca aquapark care se compune din o piscina acoperita si una decoperita , 2 tobogane de 6 metri legate la piscina acoperita, 2 tobogane un pic mai lungi legate la piscina descoperita compun un complex aquapark.
      Prieteni dragi , vedeti un pic pe google niste poze cu acest tip de parcuri cu denumirea generica de aquapark , care prin definitie trebuie sa aiba niste tobogane intr-un numar mult mai mare si de o complexitate mult ridicata. Un exemplu concret ar fi cel de la Aqua Palace Hajduszoboszlo.
      In concluzie in conceptia voastra , daca luam 2 ligheane de apa si mle punem in parcul municipal langa toboganele pt copii , AVEM UN AQUAPARK.

  • Vine Crețu, seamănă panică,
    Bărbierește lumea botanică,
    Taie panglici, retează burice
    Țaca-țac, parcă joacă popice.
    Sprinten ca cucu la sânziene
    Spurcă și parcuri și arteziene,
    Pune pârtii pe dealul de tină,
    Duce ninsoarea peste colină.

    Copil teribil cu farse ghidușe
    Amplasează în ringuri țepușe.
    Meșter de poduri, fără ieșire,
    Precum purcelul din povestire
    Crescut cu lapte, coji și tărâțe,
    Montează singur opt veverițe
    Aplaudat de preaprefăcuții
    Ce plimbă la Bistrița struții.

    • Degeaba tot il ironizati pe dormnul primar ca a facut foarte multe lucruri pentru orasul nostru, care s-a dezvoltat si toate lucrurile incep sa se indrepte spre foarte bine. Cu toate piedicile care le intampina proiectele.

    • Iza, dormnul primar cum îi spui tu se ironizează singur. Este deja subiect pentru Cațavencii, Kamikaze, ProTv… Lista e lungă ca faptele.

  • BRAVO, BRAVO, BRAVO !!! D-le ARCHIUDEAN (PER). Nu imi vine sa cred !Atitudinea este curajoasa si se impunea ca PER-ul sa isi arate odata eficienta in CL si sa vina in sfarsit cu o analiza serioasa in cheltuirea banului public. Atentie insa ca aceste atitudini curajoase pot sa ajunga la urechile politrucilor de pe Dambovita cea poturoasa si sa va faca felul !Eu ca un bun si iubitor de oameni daca va fi cazul, va astept la VERZII EUROPENI unde nimeni nu are trasat ce sa pupe si ce sa vorbeasca. CUVANTUL este LIBER ca SOIMUL !

  • Ca bine ati zis domn Balan si va apreciez ca ati spus-o. Apropo ce mai face D-nul Gagea si Iclezan cu procesul cu datu afara din cl ? Si ei si-au facut de cap cu Cretu pe cand erau p-acolo.Erau cam liberali in gandire.

  • După povestea eşuată ,,La skiat”, într-o iarnă adevărată cu multă zăpadă, apare o altă poveste…,,La scăldat”, cu acelaşi autor…poveste care din start arată a fi la fel de păguboasă, cel puțin din cauza faptului că nu ştiu câți oameni îşi permit să cheltuie 50 de lei pe zi doar de dragul de a intra să se scalde şi să facă plajă…

  • foarte bine!!! in sfarsit! mai trebuie amenajat un parc, finndca cel muncicipal este din ce in ce mai mic, fata de cati cetateni ar dori sa se plimbe, relaxeze, etc. sigur ca va costa bani ca doar nu va pica din cer, dar investitiile se fac pe bani nu pe nasturi! important este sa se faca investitii!

  • Ce are sula cu prefectura? Ce lagatura are Aquapark-ul cu partia de schi? De ce sa cheltui banii cu un complex acvatic pe pasunea din Unirea cand un astfel de complex ar putea fi facut cu mai mult folos fie la Sarata fie la Slatinita unde ar putea fi valorificate si resursele de apa sarata disponibile, dupa modelul celor de la Baile Figa, unde primarul Becleanului, un om cu viziune si vointa a reusit sa faca din lacurile sarate o adevarata minune. In felul acesta ar putea fi mai bine asociat turismul de agrement cu cel balnear.
    Pe de alta parte, oricum partia de schi este un fiasco, iar pentru a valorifica macar amenajarile adiacente precum drumul de legatura si parcarea, mai curand ar fi necesara amenajarea unui Camping la baza Dealului Cocos. De asemenea, avand in vedere suprafata mare de pasune, acolo s-ar putea amenaja un hipodrom si chiar o Stână Turistica dupa modelul celei de la Poiana Brasov.
    Vezi si : http://www.timponline.ro/valea-salautei-stana-ecologica-partie-de-schi-centru-hipic-centru-de-traditii-populare-foto/

  • Nu-i prima data cand la consilierii PSD din consiliul local se manifesta spiritul de turma. Asa au prins viata multe din ineptiile primarului Cretu in cele doua mandare, dintre care partia de schi de pe dealul Cocosului este cea mai paguboasa. Istoria se poate repeta si cu aqualandul de pe pasunea din Unirea, iar dupa cativa ani sa se constate dezastrul si sa dea vina unii pe altii dupa cum au votat in consiliul local.
    Vezi: http://www.timponline.ro/toniuc-post-truth-facts-sunt-care-unda-verde-proiectului-partiei/

  • Dacă s-ar face un calcul cât ar costa toate proiectele propuse de către candidații PSD în campania electorală pentru municipiul Bistrița, cred că ar rezulta o sumă pe care nu o vor achita nici copiii copiilor noștri. Dar nici nu vor fi realizate cheltuielile necesare funcționării rezonabile a orașului și vom avea toți de suferit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.