Social

”Porți Verzi” la Josenii Bârgăului

Activitățile extrașcolare ale Școlii Gimnaziale Josenii Bârgăului sunt variate și bine integrate în valorile europene. Una dintre acestea s-a derulat marți, 7 martie 2017, în cadrul proiectului internațional ”Porți Verzi”, organizat pentru elevi cu vârste între 9-15 ani. Această activitate intră în programul competițional al Europei Centrale, la proiectul respectiv participând țări precum Ungaria, Slovacia, Ucraina, România, Serbia, Croația, Slovenia, Austria. Proiectul este susținut de Fundația Europeană de Tineret Pentru Ungaria, Organizația Sternsinger, Acțiune globală „PlantForPlanet”, precum și partenerii Fundației Pentru Africa.

Proiectul internațional ”Porți Verzi” are două secțiuni, activitatea despre care vorbim fiind inclusă în cea de a doua, cu tentă ecologică și coordonată de doamna profesor Felicia Măjeri.

Conform regulamentului, grupul eco ”Gândim verde” alcătuit din 16 elevi de clasa a VIII-a, împreună cu profesorul coordonator, a realizat șase proiecte de mediu organizate într-o expoziție călătoare. Elevii au prezentat lucrările la mai multe instituții locale, cum ar fi: Ocolul Silvic, Centrul Medical Comunal, Biroul de traduceri, Biblioteca din comună și, nu în ultimul rând, la Școala Gimnazială Josenii Bârgăului.

Toate materialele au fost confecționate de către copii cu migală, dând dovadă de multă creativitate și imaginație. Astfel, macheta școlii a necesitat efort și răbdare, utilizându-se sute de bețe de chibrituri, s-au creat figurine de plastilină, uscate pe pervazul clasei, panouri solare și eoliene miniaturale, toate reproducând la scară redusă comunitatea în care elevii trăiesc. Un alt proiect – ”O casă de vis” – transfigurează optimist viziunea elevilor despre viitorul zonei în care locuiesc.

La secțiunea ”Așa Nu!”, copiii au creat planșele: ”Pământul plânge”, ”Protejăm natura”, ”Gândește verde!” precum și macheta prin care este reprezentată simbolistic catastrofa de la Cernobâl. ”Planșele și machetele realizate sunt expresia dorinței copiilor de a salva mediul și de a proteja natura care ne înconjoară” conchide doamna profesor coordonator Felicia Măjeri.

Nu putem decât să le ținem pumnii acestor copii inimoși de la Școala Gimnazială Josenii Bîrgăului pentru semifinala din 8 aprilie. Gândiți verde!

 

Așa a fost de sărbători

Chiar dacă sărbătorile de iarnă au trecut, se simte încă ecoul colindelor planând imperceptibil în memoria noastră. Iată de ce ne-am oprit din drumul lui 2017 privind retrospectiv spre zilele de Crăciun ale lui 2016 simțind că ar fi fost de neiertat să nu pomenim o activitate cultural-artistică realizată de doamna profesor Veronica Bălan de la Școala Gimnazială Josenii Bârgăului.

Aceasta, împreună cu grupul de elevi ”Plaiuri Bârgăuane” al școlii sus menționate, au marcat sărbătorile de iarnă într-o manieră inedită dată și de condițiile de participare la un proiect internațional – „Porți verzi”. Este vorba despre un program competițional al Europei Centrale, la proiectul respectiv participând țări precum Ungaria, Slovacia, Ucraina, România, Serbia, Croația, Slovenia, Austria. Proiectul este susținut de Fundația Europeană de Tineret Pentru Ungaria, Organizația Sternsinger, Acțiune Globală „PlantForPlanet”, precum și partenerii Fundației Pentru Africa. ”Porți Verzi” are două secțiuni, activitatea despre care vorbim fiind inclusă în prima – Păstrarea datinilor de Crăciun. Cea de a doua secțiune este cu tentă ecologică și este coordonată de doamna profesor Felicia Măjeri. Proiectul are două semifinale – prima semifinală în 18 ianuarie 2017, iar a doua semifinală în 8 aprilie 2017.

Grupul de elevi ”Plaiuri Bârgăuane” a colindat la mai multe instituții locale, fiind primit cu multă căldură de către reprezentanții Bisericii comunei Josenii Bîrgăului, ai Primăriei, ai Ocolului Silvic, ai Centrului Medical Comunal și, nu în ultimul rând, de către profesorii Școlii Gimnaziale Josenii Bîrgăului. Conform regulamentului, participanţii, elevi și profesori din școli promovează cultura locală, precum și educația pentru mediu. Grupul ”Plaiuri Bârgăuane”, condus de doamna profesor Veronica Bălan, a prezentat o scenetă de inspirație religioasă, programul fiind încheiat de o colindă veche, specifică zonei. Așteptăm cu interes rezultatele semifinalei, urându-i succes doamnei profesor și felicitând-o pentru dăruire și implicare în activitatea educativă a școlii și, de ce nu, a comunității.

Prof. Veronica Bălan, Școala Gimnazială Josenii Bârgăului

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.