Actualitate

PSD Bistriţa-Năsăud şi-a sărbătorit femeile la o petrecere cu peste 850 de participanţi (FOTO-VIDEO)

Peste 850 de social-democraţi din tot judeţul s-au adunat sâmbătă seara la o petrecere de Ziua Femeii, ocazie cu care au avut parte şi de un spectacol oferit de trupa de majorete Cheers.

„Un partid care se respectă își promovează tinerii, își prețuiește seniorii și, mai ales, își prețuiește și își sărbătorește femeile! An de an, 8 Martie înseamnă pentru PSD BN un asemenea prilej. Am fost doar 850…că să fie suficient spațiu pe ringul de dans”, a scris pe Facebook vicepreşedintele partidului, deputatul Doina Pană, care a postat şi un filmuleţ de la petrecere.

Împreună cu primari şi parlamentari, alături de consilieri locali şi judeţeni, participanţii s-au simţit bine. Au mâncat, au dansat şi au imortalizat momentele fericite.

Nu a lipsit de la petrecere nici dr. Rareș Trișcă, numit la începutul anului secretar de stat în Ministerul Sănătății. Medicul specialist în chirurgie generală și chirurgie oncologică a lucrat până nu demult la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

43 comentarii

  • Pentru oamenii din partid nu exista postul pastelui??? Daca i-ar fi chemat la o nunta ziceau ca e post si nu se poate nunta in post, dar la o chermeza de partid e inghesuiala mare. Pentru partidul comunist postul nu avea valoare dar vad ca nici pt partidele din ziua de azi postul nu are valoare. Tin sa cred ca partidele de la noi sunt niste organizatii de interese si smecherii personale. Un fel de joc tip delfinul care fiecare asteapta randul sa muste din ciolan . Un fel kunder broken unde membri erau spalati pe creier …. in fine … ne declaram crestini dar practicam chermezele in cel mai mare post al anului… bravo romani, va dati viata pt partid

  • Si ne intrebam cine doreste noaptea ca hotii.
    Iaca, spalati pe creier sunt multi, iar la placinte inainte.
    Niste profitori, tabula rassa.
    Ti-e rusine să ai astfel de contemporani.

    • Ei au fost cinstiti. Aceste manifestari, indiferent cine le face, sunt o mare sfidare a saraciei si a mizeriei din tara, a oamenilor de rand care nu au un loc stabil de munca si nu au ce pune in farfurie. As vrea sa vad ca se prezinta programe de relansare economica, ca se opresc taierile ilegale de paduri, se creeaza locuri de munca stabile, ca se face ceva ca sa creasca natalitatea, ca exista medicamente, ca nu se mai moare in spitale, ca parlamentarii nostrii nu mai eludeaza legea si se ocupa de treburi serioase, ca invatamantul e la nivelul celui din Finlanda, ca cercetarii si culturii i se acorda o atentie deosebita. Abea atunci as putea sa ridic un pahar si sa-l tin in mana cu mare demnitate.

    • Terminați că fiecare are dreptul pe banii lui sa facă ce vrea! Eu va înțeleg ca exista invidie maxima, dar Pt cei care nu înțeleg acesta petrecere a fost in cinstea noastră a femeilor și stați liniștiti ca și femeile au plătit meniul…deci cel mai frumos ar fi sa încetați cu toate aberațiile astea și sa fiți oameni, nu caricaturi de oameni

  • Domnule viceprimar Cristian Marius Niculaie vă rog să nu urmați acest exemplu de petreciuri la care efectivul de partid își arată hainele de lux și petrec în postul cel mare…să rămâneți omul faptelor,cum ați fost la Garda de Mediu și nu omul petreciurilor….omul care pune mâna și este un exemplu pentru electorat și nu un petrecăreț care dansează în postul cel mare cu gagicile din partid….exact la fel făcea Olteanu cu chefurile lui cu gagicile lui….aștept mai mult de la dumneavoastră mai ales că soția dumneavoastră a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă și vă poate îndruma pe drumul cel bun…..

  • Problema nui ca este post ci una mult mai grava . Sunt acol oameni care nu au votat cu PSD , sunt psd-sti doar la chefuri ,in rest pupincuristi ai pnl

    • Problema este ca am intrat oficial in Comunism. Vedeti vreo diferenta dintee acum …..si atunci.ma refer la : Poze, fapte…vorbe. Eu nu vad.

    • Cum ai intrat tu in comunism? Ca nu faci parte dintr-un grup care au respect Pt ziua femeilor? Ma lași …ce legătura are ziua femeii cu comunismul…sau tu nu ți-ai scos iubita/soția in oraș de 8 Martie și acuma Primești reproșuri și te răzbuni pe cei care chiar și-au scos iubitele in oraș

    • Daca imi dai definitia comunismului te voi crede ca nu esti un pupincurist al celeilalte parti(pentru raul adrian si doru si pentru toti ceilalti care si_au spalat creierul)

  • AU FOST DE ACORD CU ABUZUL IN SERVICIU SI PRAGUL DE 200.000 LEI PENTRU A FURA DIN BUGETUL PRIVATILOR?

  • Ma daca nu ar fi privatul sa aveti de unde suge la salarii…ar fi vai de voi. Facultati de butoane, absolvite cu telefoane si cadouri, angajati la stat, habar nu aveti de domeniul in care lucrati , ca pe vremea lui Ceausescu erati mumcitori prin fabrici….iar astia de varsta mea adica 30 ani niste yesmani..pe bune? Oare cum v-ati descurca la privat?

    • Probabil mult mai bine decât tine, un om răutăcios și invidios! Sa îți fie Rușine pentru ca ai încetat sa mai fi om!

    • Un bugetar s-ar descurca la privat exact ca si domnisoara la raliul femeilor!!!

    • angajatii primariei care fac politica psd rezolva colegii din propriul partid inre-un alt fel decat pleava care plateste doar impozite???????????????????????????????????????????????????????????

  • Vaiii !! Ce supărare mare ca o echipa unita se întâlnește odată pe an si in alta formula decât in câmpul muncii…. Foarte tare oameni buni.

  • Oameni buni , voi chiar trăiți pe principiul sa moara capra vecinului ? Va spun pt cine nu știe și insinuează , toate petrecerile Psd se fac pe banii participanților , adică fiecare își plătește locul la masa nu e nimic sponsorizat repet fiecare a plătit pt locul lui , apoi ce e așa grav ca au fost peste 800 :sa fie 2000 care e problema , ? Oameni nu au voie sa se distreze ? Dacă era Psd in opoziție va luați de PNL sau alt partid !!! Oare vreodată in viața voastră scurta și anosta veți putea sa va treziți și sa vedeți dincolo de nas ? Nu va pasca grija altora ci a voastră ! Vreți sa veniți și voi la astfel de petreceri ? E simplu ! Luați un bilet la petrecere și gata !!!

    • pe banii privatilor se fac toate astea!!!!
      unde ai vazut tu un bugetar care sa-si merite salariul????
      DACA AR FI BUGETARI IN ROMANIA CARE SI-AR MERITA SALARIUL NU AM FI LA COADA EUROPEI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Cum spunea și cititorul de mai sus. Din cate știu PSD ul a organizat aceste petreceri anuale și în perioada opoziției… meniurile din cat am înțeles sunt plătite de fiecare participant… a fost și un prieten al meu… de ce atâta invidie și ura??

    • DACA AR FI BUGETARI IN ROMANIA CARE SI-AR MERITA SALARIUL NU AM FI LA COADA EUROPEI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Doamna Iuliana dar despre cei cu facultatea facuta pe vremea lui Ceausescu cand se stie cat de greu era sa faci o facultate, tot asfel de impresii ai? Daca tot dai cu parul cu facultati la butoane, cadouri etc. Nu amesteca mere cu pere, si spune clar ce ai de spus.

  • Ce rai sunteti, dar constructivi. TRAIASCA tate fomeile din PSD, PNL, ALDE, PRU, PSO, PER, PRM, PV, USR, UDMR, MINORITATI. Da a me cea din casa e cea mai buna si mai faina, si nu o dau pe tate cele 850 adunate la un loc. NO !

  • Multi au un caracter asa urat,ce e rau in faptul ca am sarbatorit femeile,fiecare si-a platit meniul,stiu ca-i dureros pentru unii sa ne vada asa uniti,ar trebui sa se obisnuiasca,cu asta,nu-i vina noastra ca astia din opozitie nu sunt in stare nici macar sa organizeze o petrecere,sa nu mai vorbim de a organiza o tara.A fost vorba de femei,le-am sarbatorit,le iubim si le respectam.Nu mai aruncati cu mizerie intr-un eveniment care a avut ca tema aprecierea femeii.Multi stau foarte prost la capitolul cultura civica.

  • Dragi PSD-iști, mă tem că ați calculat greșit și petrecerea aceasta o să vă coste, deoarece ați sfidat oamenii în postul paștilor! Sau sunteți cu toții atei?

  • priviti oameni buni,pentru acesti subiecti platim taxe si impozite,ne amendeaza politia,ca ei sa ocupe posturile de bugetari si noi sa muncim pentru salariile lor si chefurile lor,asta-i ciuma rosie,dar sunt sigur ca zilele is numarate

  • Astia au sarbatorit cele mai mici salarii din Romania… Teleormanu, Bistrita-Nasaud, Harghita. Bravo ma… Va doare-n basca de popor… Dati-o tare inainte cu chefuri ca doar nu platiti voi.

  • Da.

    Trebuie sa munciți nu să chefuiți, ca nici noi nu chefuim, ca nu sunt bani de asa ceva, ce condiții ne oferiți voi țări?In afara de un sistem bolnav care ne inbolnavește?Mergeți la muncă …

  • Fudulia şi împăunatul colectiv pe scena publică, sunt caracteristici post-decembriste ale funcţionarilor publici.
    Atât femeilor şi cuplurilor de funcţionari de prin instituţiile publice , din PSD-ul cât şi PNL nu prea le pasă de Ziua Femeii (adevărata semnificaţie a zilei femeii, recunoştinţa publică, lupta pentru valorile de egalitate , afirmare a femeilor).

    Dacă le-ar fi păsa, s-ar fi gândit la toate femeile şi la cele exploatate până şi sexual de mafioţii din Sicilia, ajunse acolo tocmai din cauza absenţei locurilor de muncă din judeţele controlate şi administrate de aceiaşi funcţionari bine hrăniţi, care acum celebrează cu coafuri şi vestimentaţii cam scumpe pentru o zi, plus spectacole de gust şi calitate îndoielnică, cu cheerleading în care fete adolescente învaţă preexploatarea corpului (reţelele de prostituţie destinate oamenilor politici nu sunt o noutate în România).

    Apologie de prost gust, a bulanelor şi busturilor.

    În timp ce alte femei….

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/the-observer–mii-de-femei-din-romania–victimele-sclaviei-moderne–ele-sunt-abuzate-si-exploatate-in-ferme-si-sere-din-sicilia-443396

    Totul ar fi ok , dacă aceleaşi feţe , vesele la chefurile PSD (şi PNL) , n-ar fi de o acreală şi incetineală majoră soră cu somnul pe scaun, când sunt puse să ofere servicii publice, şi doar o mică atenţie sau o mică şpagă le forţează o atitudine de muncă minimală.

    Un comentator zice aici, indignat ‘ Ce lumea n-are voie să se distreze’ ‘ Cumpăraţi-vă bilet’

    Alo, nenea, nu toată lumea are spor garantat sau bani din şpagă sau mici atenţii să-şi plătească o seară de chermeză de partid.

    Mai multă decenţă PSD.
    Nu ţine nici de post, ţine de bunul simţ elementar.
    Leul o ia la vale, tot vă măriţi salariile publice şi cheltuielile private cu chefuri, vacanţe şi alte extravaganţe, da iar populaţia plăteşte factura.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.